În
prima duminică a lunii august, mai precis pe 5 august 2018, sala de spectacole
a Cercului Militar din Dealul Copoului a găzduit ediţia a XI-a a Cenaclului Literar-Artistic
"Ia'şi Scrie". Manifestarea a fost organizată cu sprijinul gazdelor
de la Cercul Militar Iaşi (comandant: col. Benone Tiron), a Ligii Scriitorilor
din România - Filiala Iaşi-Moldova (preşedinte: Corina Matei-Gherman;
vicepreşedinte: Dan Teodorescu), a Uniunii Creatorilor de Artă Iaşi (preşedinte:
Calistrat Robu) şi a Asociaţiei "Dor de acasă" (preşedintă: Rodica
Ioniţă-Grosu). Înainte de manifestarea propriu-zisă, scriitoarea Nina Gonţa a oferit participanţilor
mai multe cărţi editate în decursul timpului de basarabeanul din zona Bălţi, Gheorghe
Calamanciuc, care este membru al Uniunii Scriitorilor din România, al Uniunii
Scriitorilor din Republica Moldova şi al Uniunii Oamenilor de Teatru din
Republica Moldova.
Tot în debutul manifestării, publicul a vizionat din nou "Salonul de
vară" - expoziţie de pictură, artă digitală şi fotografie, pusă pe
"simeze" de preşedintele Calistrat Robu (UCA Iaşi), printre
expozanţii fiind şi tânărul fotoreporter Silviu Teodorescu (11 ani), elev în
clasa a V-a la Şcoala Gimnazială "Ştefan Bârsănescu" din Iaşi, cu
imagini inedite de pe litoralul bulgăresc, dar şi alte nume importante din
sfera picturii moldave.
Urcând la etaj, în sala de spectacole, oamenii de cultură prezenţi la manifestarea de la Cercul Militar (ex-Casa Armatei) au putut viziona o triplă lansare de carte, autorii fiind doamnele Mărioara Atitienei (cu volumul "Străfunduri de lumină"), Mariana Piersică (cu cartea de poezie "La trecerea timpului dintre cer şi pământ") şi a mai fost lansată cartea "În amurgul vieţii", de Pandelica Radeş, chiar şi în lipsa autoarei, care din motive obiective nu a putut fi prezentă la eveniment.
Cărţile puse în dezbatere publică, dar şi autoarele acestora, au fost prezentate de scriitoarea Corina Matei-Gherman, iar Rodica Ioniţă-Grosu a recitat câteva poezii din fiecare volum lansat.
În programul artistic care a urmat şi-au dat aportul Roxana Poiană, Maria Lincu şi Rodica Ioniţă-Grosu (muzică populară), Doina Toma şi Angela Pistol au fost responsabile cu umorul (prin epigramele rostite), dar şi cu poezia, iar corul "Seniorii celor 7 coline" (dirijor: Elena "Nuşa" Apostol) a prezentat un interesant program artistic.

Pictorul
Calistrat Robu a vorbit despre expoziţiile organizate la Cercul Militar Iaşi şi
la Salonul Internaţional de Artă Naivă "Gheorghe Sturza" din Botoşani,
iar jurnalistul Dan Teodorescu a oferit din partea Asociaţiei DACIA e.V., Agenţiei
de Presă "Aşii Români" şi a publicaţiei "Vocea Ta", toate cu
sediul central la Nürnberg (Germania) - manager general: Ionela van Rees-Zota;
redactor şef adjunct: Dan Teodorescu - diplome de excelenţă pentru activitatea
depusă în domeniul culturii, Cercului Militar Iaşi, Ligii Scriitorilor din
România - Filiala Iaşi-Moldova, Uniunii Creatorilor de Artă Iaşi şi Cenaclului
"Ia'şi Scrie" şi a recitat poezia "Musteşte pământul", care
face parte din viitorul volum beletristic "Născut pe Lăpuşneanu".
Au mai fost făcute celor prezenţi şi două invitaţii pentru lansările de carte care vor urma la Iaşi, la începutul lunii septembrie 2018. Astfel, pe 1 septembrie, de la ora 11.00, la Muzeul Unirii din Iaşi va avea loc lansarea cărţii "Născut pe Lăpuşneanu", de jurnalistul şi scriitorul Dan Teodorescu, în cadrul unui spectacol artistic extrem de atractiv, iar a doua zi, duminică, pe 2 septembrie 2018, de la ora 12.00, Cercul Militar Iaşi va găzdui tripla lansare de carte a scriitoarei Nina Gonţa, cu programul artistic "Maluri de Prut" şi tombolă!

*
O profesoară de limba rusă este dirijoarea corului "Seniorii celor 7
coline", iar o contabilă scrie scenete de teatru
În ultima perioadă, corul "Seniorii celor 7 coline" încântă asistenţa
în cadrul şedinţelor cu public a Cenaclului literar-artistic "Ia'şi
Scrie". Corul este dirijat de profesoara de limba rusă şi fosta
translatoră a Regionalei CFR Iaşi, doamna Elena "Nuşa" Apostol, care
ne-a declarat duminică, 5 august, următoarele: "Facem ceea ce ne place şi
avem şi imnul nostru, Seniorii inimoşi. Am format corul în 2014, sub denumirea
Arlechino. Apoi corul s-a rupt în două, noi am rămas Arlechino şi apoi Seniorii
celor 7 coline şi mai este o grupare condusă de Sofia Doina Gavrilă. Am început
cu spectacole date la Căminele de bătrîni, am fost invitaţi la diferite cluburi
pentru vârsta a treia, la cenacluri literare, apoi la manifestările organizate
la Hotelurile Nicolina, Moldova, Unirea din Iaşi. Am făcut deplasări în
comunele ieşene Miroslava, Probota, Schitu Duca, Ţuţora, Comarna, vom merge la
Ţigănaşi şi Şipote. Vom ajunge şi la Chişcăreni, de lângă Bălţi, în Republica
Moldova. Vom continua! Să avem putere şi vom continua!". În prezent, sub bagheta doamnei prof. Nuşa Apostol se pregătesc coriştii Mihai Vieriu, Rodica Murgu, Stela Lozanu, Mariana Lăcătuşu, Mariana Gănescu, Rodica Poiană, Roxana Poiană, Elena Agache, Elena Coniac, Indonezia Amarandei, Maria Onciu, Vasile Onciu, Dumitru Uliuluc, Doroftei Boca, Mioara Lefteriu.
Să mai menţionăm că doamna Rodica Murgu (de profesie contabilă) scrie şi scenete de teatru şi are 14 la număr create în acest moment. "Şapte dintre ele au fost interpretate de colegii mei, mulţi dintre ei fiind profesori şi au avut mare succes pe diferite scene din Iaşi!", ne-a mai declarat autoarea Rodica Murgu.
DAN TEODORESCU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu