duminică, 18 septembrie 2016

Finala Campionatului Național de Drift va avea loc pe Aeroportul International din Iași


Ultima etapă a Campionatului Național de Drift 2016, cea care va decide și primul campion oficial al acestei discipline sportive, se va desfășura în perioada 1-2 octombrie pe pista veche a Aeroportului Internațional Iași și va avea la start peste 50 de piloți din România și Bulgaria, informează Romanian Drift Community printr-un comunicat.
În total, mașini care dezvoltă în total peste 16.000 de cai putere se vor confrunta în ceea ce se anunță a fi cea mai încrâcenată rundă a sezonului, în lupta pentru marele titlu de campion absolut aflându-se doi piloți români și doi bulgari. "Îi vom avea la start pe cei mai buni piloți români și bulgari ai momentului, iar importanța acestei runde este una istorică deoarece va desemna primul campion de când driftul a fost recunoscut oficial de către autorități ca probă sportivă", a declarat Alin Huiu, media manager al Romanian Drift Community.
În acest moment, după patru etape, Stefan Stefanov conduce topul cu 323 de puncte, urmat de conaționalul său Krasmir Stefanov (281p), în timp ce Iulian Jumuga (277p) și Sorin Ene (241p), campionul en-titre, sunt pregătiți pentru asaltul final. În drift, câștigătorul unei etape primește 100 de puncte, la care se pot adăuga alte maxim 10 puncte în funcție de locul ocupat în calificări.
"Am încredere că pot câștiga această etapă, nici nu mă gândesc la altă variantă. Trebuie să păstrăm acest prim titlu de campion absolut în România", a spus Iulian Jumuga (22 de ani), care conduce un BMW E36 de 500 de cai putere.
Evenimentul unic pus în scenă de Romanian Drift Community în parteneriat cu Aeroportul Internațional Iași va aduce la start peste 50 de piloți din România și Bulgaria, printre care Călin Ciortan (dublu campion continental King of Europe și de două ori campion național), Răzvan Frățianu (campion național în 2011), Gabi Imre (instructor Academia de Drift), Istvan Szabo (campion național în 2014), Traian Bușe (campion național în 2010) Cătălin Trifan, Ilarion Grigorici și Kristalina Stefanova, ultima, la doar 16 ani pe care îi va împlinipe 28 septembrie, fiind cea mai tânără femeie-pilot de drift din Europa.
Accesul publicului la ultima etapă a Campionatului Național de Drift va fi gratuită în ambele zile ale competiției, iar spectatorii prezenți vor avea ocazia de a încerca și senzația oferită de o mașină de drift la sesiunile de taxi drift.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu