miercuri, 7 septembrie 2016

Simone Tempestini poate deveni sâmbătă campion naţional. El a spus: "Cotnari Rally Iaşi este raliul meu preferat!"



Au început manifestările legate de cel mai important eveniment automobilistic din România în anul 2016. Cotnari Rally Iaşi va avea loc în perioada 8-10 septembrie. 61 de echipaje s-au înscris deja la startul competiţiei organizate de Asociaţia Sportivă XS Motorsport, în colaborare cu Primăria Municipiului Iaşi şi Compania Cotnari.
Nouă probe speciale, dintre care 5 distincte, va avea concursul în acest an.
Cotnari Rally Iaşi 2016 va începe joi, 8 septembrie, cu Proba SuperSpecială Râpa Galbenă. Pe lângă parcurgerea traseului amenajat în amfiteatrul istoric, echipajele vor goni, la fel ca la ediţia din 2015, prin Pasajul Mihai Eminescu şi pe Bulevardul Independenţei.
Ziua a doua a întrecerii va cuprinde 4 probe speciale, adică câte două treceri pe Cioca Boca şi Mădârjac. În a treia zi, sâmbătă, caravana revine în apropierea oraşului, în zona Bucium. Acolo se află probele Păun şi Dobrovăţ, care vor fi traversate de câte două ori, având două puncte de maximă spectaculozitate la săritorile artificiale, special amenajate pe proba Dobrovăţ (Power Stage), una în apropierea startului din localitatea Dobrovăţ, loc unde va fi amenajat şi un punct de alimentaţie publică, cu grătare, băuturi, mâncare făcută la ceaun, iar la capătul celălalt, pe raza comunei Ciurea (sat Slobozia), unde autorităţile locale vă aşteaptă cu o petrecere câmpenească, cu muzică live şi puncte de alimentaţie publică pe parcursul întregii zile. Tot aici se va desfăşura ceremonia de premiere a celor mai rapizi piloţi pe ultima trecere pe această probă.
Sosirea festivă şi festivitatea de premiere vor avea loc pe pietonalul Ştefan cel Mare şi Sfânt, în faţa Primăriei Municipiului Iaşi. Toate informaţiile despre competiţie, precum şi concursuri pentru fani pot fi găsite pe site-ul oficial raliul-iasului.ro şi pe pagina de facebook Cotnari Rally - Iasi.

COTNARI Rally – Iasi este organizat de XS Motorsport (manager Dan Codreanu) în parteneriat cu Compania Cotnari – Sponsor Principal, Primăria Municipiului Iaşi, Hotel Internaţional, Ford Iaşi – ATI Motors Holding, cu sprijinul Direcţiei Silvice Iaşi, Inspectoratul Judeţean de Poliţie, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, Serviciul de Ambulanţă, Consiliul Judeţean, Prefectura Judeţului Iaşi.
COTNARI Rally – Iaşi este a şaptea etapă a Campionatului Naţional de Raliuri DUNLOP, organizat sub egida Federaţiei Române de Automobilism Sportiv.

* Principalele declaraţii din cadrul conferinţei de presă de astăzi, 7 septembrie 2016:

- Simone Tempestini, pilot: "Sunt foarte fericit că sunt din nou la Iaşi. Pentru mine, acesta este raliul meu preferat. M-am simţit tot timpul aici foarte bine şi aici am cucerit primul meu titlu de campion naţional. Aici sunt probe foarte frumoase, îmi plac şi sper să reuşim să repetăm performanţa de anul trecut. Obiectivul nostru este să terminăm şi în acest an pe prima poziţie. Cu siguranţă va fi greu, pentru că vom avea o concurenţă acerbă. La Iaşi este tot timpul o atmosferă frumoasă. Noi vom face spectacol. Aşteptăm cât mai mulţi spectatori atât la Râpa Galbenă, cât şi pe restul probelor".
- Manuel Mihalache, pilot: "Îmi face foarte mare plăcere să vin la Iaşi. Anul acest sper să mergem destul de repede, avem şi o pauză destul de lungă în campionat, dar nu am putut lipsi de la acest Raliu. Este unul mult modernizat, care atrage foarte mulţi piloţi. Avem o săritură foarte lungă şi sper să trecem cu bine şi cât mai spectaculos peste ea".
- Janos Soos, copilot: Suntem foarte bucuroşi că după Raliul Braşovului am putut fi prezenţi la Iaşi. Din păcate avem o bună perioadă în care nu am stat în maşinile de curse. Am venit aici să fim rapizi, fără niciun fel de presiune".
- Răzvan Nechifor, pilot: "Este o presiune în plus, faptul că ne aflăm acasă. Nu ne va opri însă asta să facem un raliu bun aici, la noi acasă. Avem aşteptări mari. Sper să facem o imagine cât mai bună pe plan local, unde nu suntem foarte cunoscuţi. Aştept ca la finalul anului să avem o şansă mai bună la recunoaşterea pe plan local".
- Alexandru Rusu, copilot: "Anul acesta am schimbat materialul de concurs, avem acum o Skoda Octavia. Îmi doresc şi eu să scoatem un rezultat bun, la noi acasă, la Cotnari Rally Iaşi".
- Norris Măgeanu, preşedinte Federaţia Română de Automobilism Sportiv: "Ce aştept eu de la Cotnari Rally Iaşi? Aştept, ceea ce voi organizatorii ne-aţi obişnuit în ultimii ani. O etapă cu organizare de top, cu multe surprize pregătite. Sunt foarte bucuros de concurenţa de la start: 61 de concurenţi, dintre care 51 în Campionatul Naţional şi 10 în Rally 2. Încă o dată Iaşul şi Raliul Iaşului dovedesc că sunt în top. Simone Tempestini s-a obişnut să câştige la Iaşi. Concurenţa este acerbă, sunt piloţi de top şi vom avea o întrecere pe cinste la Iaşi. Raliul Iaşului marchează pe lângă interesul organizatoric, pe lângă frumuseţea oraşului şi foarte multe lupte extrem de interesante la toate categoriile. De aceea suntem cu toţii prezenţi la Iaşi, pregătiţi să participăm la acest eveniment"
- Dan Codreanu, manager Cotnari Rally Iaşi: "Suntem fericiţi că avem o concurenţă atât de mare la startul Cotnari Rally Iaşi. Secretul faptului că am devenit campioni naţionali la organizare în ultimii doi ani este unul singur: echipa - oameni buni care îşi fac fiecare treaba cu multă dăruire şi mult profesionalism. Am preluat raliul de la un bun profesor acum trei ani, Lucian Filip, noi am dezvoltat acest proiect. Noi dorim să oferim spectacol în primul rând pentru spectatori. Trebuie să aducem cât mai multă lume lângă noi, mai ales că în această parte de ţară nu am avut o tradiţie în acest sens. Vreau să mulţumesc partenerilor noştri, companiei Cotnari, Primăriei Iaşi, minunatei gazde Hotel Internaţional şi tuturor celor care ne-au susţinut la acest eveniment."

* Program COTNARI Rally Iaşi 2016

- Joi, 8 septembrie 2016:
Shakedown (Pietrărie), 13:00-16:30
Circulaţia se închide, 11:30 – 16:30
SS1 COTNARI Rally Show – Superspeciala Râpa Galbenă, 20:10
Circulaţia se închide, 18:00 – 23:00

- Vineri, 9 septembrie 2016:
PS 2. Blanc Cotnari (Ciocaboca)
START primul concurent, 10:26
Circulaţia se închide, 09:00 – 17:00
PS 3. Chateau Cotnari (Madârjac)
START primul concurrent, 11:34
Circulaţia se închide, 10:00 – 18:00
PS 4. Blanc Cotnari (Ciocaboca)
START primul concurrent, 14:37
Circulaţia se închide, 09:00 – 17:00
PS 5. Chateau Cotnari (Madarjac)
START primul concurrent, 15:45
Circulaţia se închide, 10:00 – 18:00

- Sâmbătă, 10 septembrie 2016:
PS 6. Grasa de Cotnari (Paun)
START primul concurent, 10:21
Circulaţia se închide, 08:50 – 15:30
PS 7. Frâncuşă Cotnari (Dobrovăţ)
START primul concurent, 11:04
Circulatia se închide, 09:30 – 12:50
PS 8. Grasă de Cotnari (Păun)
START primul concurent, 13:22
Circulaţia se închide, 08:50 – 15:30
PS 9. Frâncuşa Cotnari (Dobrovăţ)
START primul concurent, 14:05
Circulaţia se închide, 13:05 – 16:00

SOSIRE FESTIVĂ (Parc Închis)
SOSIRE FESTIVĂ, APROX. ora 15:30
FESTIVITATEA DE PREMIERE (Palas)
SOSIRE FESTIVĂ, APROX. ora 15:30

* Informaţii utile pentru spectatori:

Organizatorii şi Primăria Municipiului Iaşi va asigura transport gratuit spre două locaţii ale probei PS 7,9 Frâncuşă COTNARI (Dobrovăţ):
- Sâmbătă, 10 Septembrie 2016:
Ore de plecare : 09:00 şi 12:00.
Retur la ora 18:00.
Plecare din faţa Palatului Culturii Iaşi.
Probele speciale: se închide traficul auto cu o oră şi jumătate înaintea primei maşini de concurs.
Circulaţia se deschide după trecerea unei maşini oficiale, care trece tot timpul după ultimul concurent.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu