duminică, 15 mai 2022

Volumul "În pragul primăverii" s-a lansat la Cercul Militar Iaşi


Sâmbătă, pe 14 mai 2022, o nouă manifestare culturală s-a derulat la Cercul Militar Iaşi, în organizarea Cenaclului de literatură şi pictură "Octav Băncilă" al Cercului Militar Iaşi, Liga Scriitorilor Români - Filiala Iaşi-Nord Est,  Uniunea Creatorilor Profesionişti - Sucursala Iaşi şi Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România - Filiala Iaşi.
În faţa unui public numeros, deschiderea evenimentului a aparţinut tinerilor fraţi Moise (Giuliana-Maria, Lorenzo-Marian, Francesco-Gabriel), cei care şi-au demonstrat din nou talentul în faţa admiratorilor şi care au arătat că nu au obţinut degeaba patru de DA, la emisiunea "Românii au talent", de la Pro TV.
Au urmat apoi trei conferinţe tematice de mare actualitate, susţinute de:
Ing. Solo Rotenstain -   "9 mai, o zi cu triplă semnificaţie istorică: Ziua Europei, a Independenţei României şi sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial"; Prof. Liliana Roibu -"Adolescenţa, între excelenţă şi potenţialitate. Reflecţii interioare. Punţi de comunicare" şi Col (r) Grigore Radoslavescu - "Fără Dumnezeu, lumea este în război".
Doi titani ai culturii din Dealul Copoului au prezentat apoi un recital poetico-epigramatic, ei fiind Vasile Larco şi Calistrat Robu.
Corala LIRI CA - dirijor Nuşa Apostol şi solist Aurelia Dolniceanu - în acompaniamentul acordeonistului Ovidiu Enea, au prezentat un reuşit recital muzical.
În continuare, poetul şi umoristul Doru Melnic s-a afirmat din nou în faţa spectatorilor cu creaţiile sale "de tot râsul", el primind aplauze la scenă deschisă.
După recitalul poetei Rodica Murgu, a urmat un dens şu atractiv program artistic, la care şi-au adus contribuţia renumiţii Marinică Botea (vioară) şi Ovidiu Enea (acordeon).
În final, Dan Teodorescu şi-a lansat cartea cu nr. 30 şi volumul cu nr. 32 "În pragul primăverii", cu un record de 836 pagini, care a fost prezentată de Ilie Serediuc. Acelaşi Ilie Serediuc a vorbit şi de zborul în Cosmos al Generalului Dr. Ing. Dumitru-Dorin Prunariu, chiar în ziua de 14 mai 2022, când s-au împlinit 41 ani de la acel eveniment istoric.
Manifestarea a fost moderată de scriitoarea Corina Matei-Gherman, în sală fiind prezent şi Col (r) Benone Tiron, comandantul Cercului Militar Iaşi.
La sectorul Foto-Video au fost în acţiune Calistrat Robu, Ioan Vârlan, Titi Nechita şi Dan Teodorescu.
 Sonorizarea manifestării a aparţinut lui Bogdan Iordache.
În rândul spectatorilor s-a aflat şi doamna Irina Cristina Ţenu, din Huşi, care a devenit recent membră LSR - FINE.
 Partenerii media ai evenimentului au fost: Radio România Iaşi,  TeleMoldova Plus Iaşi, Publicaţia de sport şi cultură „Sport Fan Club”, Agenţia de Presă „Aşii Români” şi ziarul "Vocea Ta"(din Nürnberg, Germania), Revista „Nord-Est Culturalˮ,  Asociaţia Jurnaliştilor Români de Pretutindeni (AJRP - din Montreal - Canada), Sighet Online, Meridianul Iaşi-Vaslui-Bacău, Mangalia News,  Confluenţe literare / Aspiraţii (Sydney Australia):
Preşedintele filialei ieşene a LSR, Dan Teodorescu, a anunţat manifestările din perioada următoare, programate pe 31 mai şi 19 iunie 2022, tot la Cercul Militar Iaşi, din Dealul Copoului.
În luna iulie 2022, se doreşte organizarea unui turneu cultural la Piatra Neamţ şi un schimb de experienţă cu oamenii de cultură de sub Pietricica, plus un pelerinaj la mănăstirile Agapia şi Văratec.
DAN TEODORESCU



duminică, 8 mai 2022

Imagini, cuvinte, aniversări


"O imagine face cât o mie de cuvinte" este un vechi proverb chinezesc care se aplică pe toate meridianele lumii contemporane. Din motive obiective (o răceală de primăvară) am refuzat să mă aflu duminică, pe 8 mai 2022, la întâlnirea lunară a Asociaţiei Literare Păstorel Iaşi, tocmai pentru a nu molipsi şi pe alţii, ceea ce nu s-a aplicat şi în cazul meu, când am luat răceala de la alţii, unii fiind şi vaccinaţi!
Numai că, am avut la acea întâlnire  culturală doi "spioni" de bază, pe fotoreporterul Calistrat Robu şi pe scriitoarea Corina Matei-Gherman, care m-au informat, prin imagini şi cuvinte de ce s-a întâmplat la evenimentul tradiţional condus de comandorul Mihai Batog-Bujeniţă şi care a fost dedicat de data aceasta inginerului şi scriitorului Mihai Caba, la împlinirea vârstei de 80 ani!
În debutul manifestării culturale găzduite de sala mare de lectură a Bibliotecii Judeţene "Gheorghe Asachi" din Iaşi, preşedintele ALPI, Mihai Batog-Bujeniţă a trecut în revistă unele evenimente cu participarea colegilor de breaslă, precum aniversarea de la Vaslui a prof. dr. Dumitru V. Marin (la împlinirea vârstei de 81 ani),  aniversarea de la Clubul CFR Iaşi de la Râpa Galenă din Iaşi (cu prilejul împlinirii a 45 ani de când prof. Paul Zamfir conduce ca director acest lăcaş de cultură), lansarea de carte a prof. Victor Iosif de la Biblioteca Centrală Universitară / BCU Iaşi (eroul volumului fiind colegul jr. dr. Vasile Diacon) etc. În continuare a oferit o plachetă de excelenţă lui Mihai Caba, cel care a vorbit apoi despre aniversareea a 123 ani de la înfiinţarea Uzinei de Lumin din Iaşi şi a recitat din opera literară a lui George Topîrceanu, la înplinirea a 136 ani de la naşterea poetului.
Au recitat apoi din propriile creaţii literare doamnele Doina Toma, Oana Frenţescu, Corina Matei-Gherman, Valentina Lateş, Cornelia Ursu, Gabriela Cucinschi, respectiv domnii Victor Iosif, Vasile Diacon, Ioan Hodaş, Calistrat Robu, Doru Melnic, Ionel Pintilii, Mihai Haivas, Gheorghe Bălăceanu.
În final, la o "felie de tort" oferită participanţilor, Mihai Caba a invitat asistenţa la vizionarea piesei de teatru "Protecţia animalelor", de Mihai Batog-Bujeniţă, în regia lui Emil Gnatenco, unde are un rol important. Reprezentaţia va avea loc pe 9 iunie, la ora 17.30, la Clubul CFR Iaşi de la Râpa Galbenă.
Totodată, Ionel Pintilii a informat că va avea loc în perioada următoare o nouă ediţie a Festivalului Internaţional "Poezia la Iaşi".
Următoarea şedinţă la ALPI este programată duminică, 12 iunie, de la ora 10.00, tot la BJ "Gh. Asachi" din Iaşi.
DAN TEODORESCU (cu sprijinul colegilor Corina Matei-Gherman şi Calistrat Robu)

luni, 2 mai 2022

"Armindeni 45" la Clubul CFR Iaşi de la Râpa Galbenă

 


Duminică, 1 mai 2022, la Clubul CFR Iași de la Râpa Galbenă s-a derulat manifestarea culturală denumită "Armindeni 45", în prim planul evenimentului fiind Prof. Paul Zamfir, cel care de 45 ani se află la conducerea lăcaşului cultural moldav amintit. Principalii organizatori ai evenimentului au fost Liga Scriitorilor Români - Filiala Iaşi-Nord Est, Cenaclul George Topârceanu care aparţine de Clubul salariaţilor CFR Iaşi şi Comitetul de iniţiativă al doritului Muzeu al locomotivelor Iaşi.
Au onorat cu prezenţa manifestarea găzduită de sala mare de spectacole a Clubului CFR Iaşi  primarul Mihai Chirica, inginerul CFDP şi consilierul local Mugurel Laicu, ec. Iulian Trufanda, consilierul MT ing. Cătălin Urtoi, ing. Petru Naslău, Vasile Tiron  (director în cadrul Primăriei municipiului Iaşi), ceferiştii ing. Gabriel Mărgineanu şi ing. Alin Varlam.
Inginerul constructor CFDP, jurnalistul şi scriitorul Dan Teodorescu, care este şi preşedintele LSR - FINE şi membru fondator al noului Cenaclu artistic "George Topârceanu" a deschis manifestarea menţionând că acest Club al salariaţilor CFR Iaşi este singurul rămas în România în acest perimetru cultural şi asta doar pentru că profesorul şi directorul Paul Zamfir a condus cu multă ştiinţă acest aşezământ, care are în prezent cercuri de pian, chitară, teatru etc. A propus din nou ca viitoarea denumire a clubului CFR să fie Palatul Culturii Feroviarilor din Iaşi.
Din partea invitaţilor au vorbit în continuare primarul Mihai Chirica (care a oferit profesorului Paul Zamfir o plachetă de onoare, domnia sa fiind desemnat recent şi cetăţean de onoare al municipiului Iaşi), Mugurel Laicu, Cătălin Urtoi, Petru Naslău, Mihai Batog-Bujeniţă (preşedintele Asociaţiei Literare Păstorel Iaşi), actorul Emil Gnatenco, iar scriitorii Corina Matei-Gherman şi Ilie Serediuc au oferit lui Paul Zamfir un pachet cultural cu volume beletristice editate în cadrul Ligii Scriitorilor Români - Filiala Iaşi-Nord Est (LSR - FINE).
A urmat apoi vernisajul expozițional al ceferistei Gabrielei Cucinschi, expoziţia "Florile primăverii - Florile iubirii" fiind prezentată de profesorul şi criticul de artă Dorin Lehaci.
 În continuare au fost în atenţia publicului tinerii interpreţi Mihnea Burcuţă, Silvia Giordano şi Andreea Romanescu - de la cercul de pian coordonat de prof. Iulia Doina Dinu, respectiv Ruxandra Popel şi Matei Coriciuc  - de la cercul de chitară coordonat de prof. Vasile Gavriş.
Într-un spectacol artistic moderat de scriitoarea Corina Matei-Gherman, au încântat asistența membrii și colaboratorii permanenți ai Ligii Scriitorilor Români - Filiala Iaşi-Nord Est în frunte cu Marinică Botea, Aurel Niamțu, Adi Gegiuc, Silvia Aboaice, frații Moise (Giuliana Maria, Lorenzo Marian, Francesco Gabriel), umoristul Doru Melnic, Corala "Lirica" (dirijor: Nuşa Apostol). Au recitat din propriile poeme Anastasia Gîrneață, Rodica Murgu, Dan Teodorescu, Corina Matei Gherman, Calistrat Robu.
În final, Dan Teodorescu a invitat publicul să participe şi la manifestarea culturală din 14 mai 2022, de la ora 11.00, de la Cercul Militar Iaşi, organizată de Cenaclul de Literatură şi Pictură "Octav Băncilă" al Cercului Militar Iaşi, LSR - Filiala Iaşi-Nord Est, Uniunea Creatorilor Profesionişti - Sucursala Iaşi şi Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România - Filiala Iaşi.
DAN TEODORESCU