sâmbătă, 25 iunie 2022

Între două secole cu marele artist Marinică Botea

 

Absolvent al Conservatorului George Enescu din Iasi sectia instrumentală, clasa de vioară, Marinică Botea este un nume de referinţă în folclorul ieşean, apoi la nivel naţional şi internaţional.
L-am cunoscut pe Marinică Botea în anii '70, atunci când la Stud-Barul de la Casa Tineretului Iaşi (azi Casa de Cultură a Studenţilor) organizam manifestări culturale în cadrul Cenaclului Gheorghe Asachi din cadrul Institutului Politehnic cu acelaşi nume.
Acolo a debutat grupul Folk 73, devenit apoi Flacăra Folk 73, când Adrian Păunescu i-a luat în spectacolele sale. Erau trei artişti de mare excepţie, precum regretatul Gil Ioniţă, apoi Nicu Moraru şi Radu Ţaga. A fost alături de noi şi de manifestările noastre studentul Marinică Botea, care   
a facut apoi o
mare pasiune pentru folclorul autentic, fiind mulţi ani
dirijor si violonist la ansamblul "Doina Carpaţilor".
În paralel a fost si dirijorul orchestrei profesioniste “Doina Moldovei” precum si a Ansamblul Folcloric de amatori “Firicelul” din Iaşi.

Cu mult succes şi cu multe medalii cucerite, Marinică Botea se remarcă şi la festivalurile naţionale şi internaţionale de profil, promovând Iaşul şi România peste tot în lume.
Să mai menţionăm că a înregistrat zeci de melodii populare şi  a îndrumat cariera artistică a sute de elevi şi studenţi, printre ei fiind acum şi Karla Ursu, care are deja o carieră muzicală în spate la doar 13 ani.
Violonist remarcabil, iată că maestrul Marinică Botea este şi un partener de bază, în regim de voluntariat, şi în cadrul manifestărilor culturale organizate de Liga Scriitorilor Români - Filiala Iaşi - Nord Est la Cercul Militar Iaşi sau la Clubul CFR Iaşi de la Râpa Galbenă, începând cu anul 2021.
Pot concluziona că Marinică Botea mi-a încântat existenţa şi a fost mereu alături de mine şi colegii mei "între două secole", XX şi XXI.
Nu peste mult timp, prietenul de suflet Marinică Botea va împlini "7 şi 0" ani de viaţă li "5 şi 0" ani de carieră artistică. Să-i dorim mult succes, sănătate şi fericire pe altarul folclorului românesc.
Cu multă consideraţie,
DAN TEODORESCU

Preşedintele Ligii Scriitorilor Români - Filiala Iaşi - Nord Est, vicepreşedintele Filialei Iaşi din cadrul Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România, membru senior în Asociaţia Presei Sportive din România, redactor şef al publicaţiei "Vocea Ta" (din Nürnberg - Germania)
Iaşi, 25 iunie 2022

duminică, 19 iunie 2022

CULTURA CARE PĂTRUNDE ÎN INIMILE OAMENILOR

 


Sâmbătă, 18 iunie 2022. La Cercul Militar Iași, în orașul "Celor șapte coline", a avut loc o manifestare culturală organizată de LSR - Filiala Iași - Nord Est, Cenaclul de Literatură și Pictură „Octav Băncilă” al Cercului Militar Iași, Uniunea Creatorilor Profesioniști - Sucursala Iași și UZPR - Filiala Iași. Au mai participat membri ai Asociaţiei Literare „Păstorel” Iași și ai Societății pentru Cultură şi Literatura Română în Bucovina - Filiala Iaşi.

Activitatea a fost amplă: conferință tematică, lansare de carte, momente artistice.

În deschidere a cântat la vioară maestrul Marinică Botea, neîntrecut în mânuirea arcușului. Prin virtuozitate și repertoriu ales a emoționat participanții, iar sala s-a umplut de acordurile viorii. "Maestrul cu vioara" ne-a transpus într-o lume a frumosului. Ne-a mângâiat sufletele. O atmosferă propice pentru a se derula în continuare conferința tematică „Viața și opera criticului literar George Călinescu (19 iunie 1889 - 12 martie1965). 123 ani de la naștere”. Silvia Hodaș, într-o prezentare succintă, a arătat că opera criticului literar G. Călinescu „ca o lavă bazaltică trece prin vremuri și se varsă în mod miraculos în limba și literatura română”.

Au mai fost lansate cărțile:

-           Ioan Hodaș: „Marș înainte... cu umor”;

-           Calistrat Robu: „Cugetări pe sensul trăirii” și „Călător în timp”.

Cărțile au fost prezentate de: Vasile Larco (Materialul a fost lecturat de Romeo Romila), Teodor Pracsiu, Corina Matei-Gherman, Mihai Batog-Bujeniță, Mirela Gabriela Cioclu.

„Marș înainte... cu umor” a „ordonat” scriitorul Ioan Hodaș și astfel, zâmbetul și voia bună i-a cuprins pe toți când umorul a început să curgă în șiroaie, eliminând orice urmă de tristețe. Dar, cum omului îi stă bine cu... măsură, scriitorul și pictorul Calistrat Robu a propus ca fiecare să fie, pentru câteva clipe, „Călător în timp” și să se așeze la margine de Univers pentru „Cugetări pe sensul trăirii” și „Însetat de lumina iubirii”, să reflecteze la „Omul ființă trecătoare”.

Nu au lipsit momentele artistice incluse pe parcursul desfășurării programului. Doina Toma a adus zâmbetul pe buze cu epigrame. A recitat poezii Rodica Murgu - din creația proprie, iar Valeriu Rudolf a rostit poezia „Scara”, de George Coșbuc, aducându-ne aminte de candoarea iubirii de odinioară. Doru Melnic, artist liber profesionist, a surprins prin recitarea unor frumoase poezii cu tâlc. Cantautorul Adi Gegiuc, ca de obicei, a emoționat prin voce și acordurile la chitară cu melodii de o sensibilitate aparte. Silvia Aboaice, cu vocea sa inegalabilă, a fascinat auditoriul. Corala „Lirica”, prin calitatea vocilor și atitudine, a adus bună dispoziție interpretând cântece din folclorul autentic.

Momentul coregrafic susținut admirabil de eleva Bianca Pîntea, pe o melodie cu un mesaj profund patriotic, „Rădăcini”, a uimit. Dans și melodie – un tot unitar!  Bianca a demonstrat prin dans că: „Nu ne apleacă vântul / Cum vrea, în mărăcini./Suntem aici de veacuri / Adânc, în rădăcini.”

A mai cântat solistul Iulian Găluşcă, care a obţinut recent patru de DA la "Românii au talent", de la Pro TV.

S-au acordat DIPLOME DE EXCELENȚĂ  celor implicați în actul de cultură.

Moderatoarea evenimentului a fost scriitoarea Corina Matei-Gherman.

Foto-Video: Calistrat Robu, Ioan Vârlan, Maria Teodorescu, Silvia Hodaș. Sonorizare: Bogdan Iordache.

Organizatorii acestui amplu eveniment, cu invitați din mai multe județe, au reușit să creeze o atmosferă plăcută, prietenească și călduroasă, ca o zi de vară cu mult cer senin și soare în suflete.
Cei mai importanţi parteneri media au fost Radio România Iaşi, publicaţia Sport Fan Club, Tele Moldova Plus Iaşi, Revista Nord-Est Cultural, publicaţua "Meridianul Iaşi - Vaslui - Bacău", Sighet Online, Mangalia News, Agenţia de Presă Aşii Români şi ziarul Vocea Ta (din Nürnberg - Germania), Asociaţia Jurnaliştilor Români de Pretutindeni (AJRP - Montreal , Canada),  Observatorul (Toronto - Canada), Confluenţe literare / Aspiraţii (Sydney - Australia).
Pe 1 ş 2 iulie, Liga Scriitorilor Români - Filiala Iaşi - Nord Est va merge cu o delegaţie de 19 persoane la Bălţi (Republica Moldova) pentru un "Dialog Cultural şi Artistic" cu fraţii şi surorile din stânga Prutului. Promotorul cultural din oraşul Bălţi va fi poeta şi profesoara Veronica Bucico, colega noastră din Liga Scriitorilor Români - Filiala Iaşi - Nord Est.  Să ne dorim mult succes!
Au relatat: Silvia Hodaș, Maria Teodorescu, Dan Teodorescu


duminică, 12 iunie 2022

În ALPI se face cultură de bună calitate


În dimineaţa zilei de 12 iunie 2022, sala mare de lectură a Bibliotecii Judeţene Gheorghe Asachi din Iaşi a găzduit o nouă şedinţă cu public a Asociaţiei Literare Păstorel Iaşi (ALPI), coordonată de scriitorul Mihai Batog-Bujeniţă.
După ce au fost prezentate câteva manifestări culturale la care au participat şi membri ALPI (lansări de carte, un spectacol de teatru), Mihai Caba a recitat cu mult patos şi talent din opera lui Mihai Eminescu, la doar 3 zile de 15 iunie, când se împlinesc 133 ani de la trecerea în nefiinţă a marelui poet naţional.
În continuare. Mihai Haivas a recitat din versurile scriitorului Eugen Deutsch, cel care va împlini nu peste mult timp frumoasa vârstă de 90 ani.

Au mai fost prezentate şi cărţile editate de Doina Toma, Ioan Hodaş, Calistrat Robu şi Sorin Cotlarciuc, lansările acestor volume urmând a avea loc în perioada următoare.
Au citit apoi din propriile creaţii literare Mihai Batog-Bujeniţă, Doina Toma, Silvia Hodaş, Valentina Lateş, Oana Frenţescu, Rodica Murgu, Corina Matei-Gherman, Viorica Şerban, Cornelia Livia Bejan, Gheorghe Bălăceanu, Mihai Haivas, Victor Iosif, Mircea Ţîmpău, Ioan Hodaş, Vasile Larco, Sorin Cotlarciuc, Calistrat Robu, Nicu Stancu, Constantin Profir, iar la final talentatul Doru Melnic ne-a delectat cu un recital umoristic din timpurile studenţiei.
 Următoarea şedinţă în ALPI va avea loc duminică, 10 iulie 2022, tot de la ora 10.00 şi tot la BJ Gheorghe Asachi din Iaşi.
DAN TEODORESCU




miercuri, 1 iunie 2022

Un nou început...

 


Conform statutului Ligii Scriitorilor Români, o dată la trei ani are loc Adunarea Generală de dare de seamă şi alegeri şi acest lucru s-a întâmplat în cadrul Filialei Iaşi - Nord Est, în ziua de 31 mai 2022.

La Cercul Militar Iaşi a avut loc AG din cadrul Filialei mai sus amintite, în care s-au prezentat două dări de seamă, una asupra activităţii culturale de zi cu zi a FINE şi una despre bilanţul financiar pe ultimii trei ani.
Corina Matei-Gherman şi Calistrat Robu au vorbit apoi despre impactul revistei "Nord-Est  Cultural" în public, după 11 ediţii trimestriale editate în print. Discuţiile care au urmat au fost constructive, de care se vor ţine seama pe viitor.
Noul Colegiu Director al Filialei Iași - Nord Est din cadrul LSR, format acum din 13 persoane și votat în unanimitate de AG,  este următorul:

- Președinte: Dan Teodorescu

- Vicepreședinți: Ilie Serediuc, Calistrat Robu, Romeo Romila

- Secretar general: Corina Matei- Gherman

- Membri: Solo Rotenstain, Martha Eșanu, Ioan Hodaș, Silvia Hodaș, Veronica Bucico (din Bălți - Republica Moldova), Mihaela Camilar,

Rodica Murgu, Liliana Roibu.

Președinte de onoare: Col Benone Tiron.

Au fost alcătuite și mai multe comisii de lucru pe diferite capitole de activitate. 

După această AG, membrii LSR - FINE au participat la manifestarea culturală dedicată Zilei Rezervistului Militar, la care a fost prezent şi primarul Mihai Chirica.
După intonarea Imnului României şi a Rezervistului Militar de către Fanfara Militară a Garnizoanei 15 Mecanizată "Podu Înalt" Iaşi (dirijor: Jil Onoriu), din partea gazdelor militare au rostit mesaje de salut coloneii Gheorghe Pancu,  Marian Stanciu, Ionel Munteanu, Dumitru Zaharia, iar primarul Mihai Chirica a oferit o plachetă omagială Asociaţiei Naţionale a Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere - Filiala Judeţeană "Henri Coandă" Iaşi.
În continuare, la spectacolul artistic organizat de LSR - FINE şi oferit rezerviștilor militari au contribuit maestrul scenei ieşene Emil Coșeriu,  tinerii frați Moise (Giuliana-Maria Lorenzo-Marian, Francesco-Gabriel), Ioan Hodaș, Corala Lirica (dirijor: Nuşa Apostol), Doru Melnic, Ovidiu Enea, Vasile Larco, Aurel Niamțu. Moderatori: Corina Matei-Gherman și Dan Teodorescu.
Din partea Asociaţiei Rezerviştilor Militari, UZPR - Filiala Iaşi, publicaţiei Rezervistul şi LSR - FINE au fost oferite Diplome Aniversare şi Diplome de Excelenţă celor prezenţi pe scena Cercului Militar Iaşi.
La masa festivă care a urmat a fost sărbătorit pictorul şi scriitorul Calistrat Robu, cu ocazia schimbării prefixului.
În organizarea LSR-FINE şi a partenerilor tradiţionali, următorul eveniment cultural este programat sămbătă, 18 iunie 2022, ora 11, tot la Cercul Militar Iași.

În perioada următoare sunt pe rol şi turneele culturale la Bălţi (Republica Moldova) şi Piatra Neamţ.

Dan Teodorescu