luni, 30 noiembrie 2015

Patru medalii la Cupa României pentru gimnastele de la CSŞ Anghel Saligny Iaşi



Pe 29 noiembrie, la Chiajna a avut loc Cupa României şi Campionatul Naţional de Ansamblu la gimnastică ritmică. Categoriile de participare au fost: mica gimnastă - individual, mica gimnastă - ansamblu, categoria a IV-a, categoria a III-a, categoria a II-a, senioare, ansambluri categoria a IV-a.
Printre cluburile participante s-a numărat şi CSŞ Anghel Saligny Iaşi, iar sportivele antrenate de profesorii Constantin Radu, Cătălina Radu şi Oana Cozma au cucerit patru medalii la individual compus, trei de aur şi una de bronz.
Au urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului Claudia Postu (categoria a IV-a), Laura Aniţei (categoria a III-a), Andreea Verdeş (categoria a II-a), iar Diana Pavel s-a clasat pe locul 3 la senioare.
Ieşencele au obţinut şi un loc 5, prin Ştefana Popa (categoria a II-a) şi un loc 6, prin Roxana Brighenti (categoria a III-a).
"A fost un concurs greu, se putea şi mai bine, dar şi patru medalii sunt valoroase, într-o companie sportivă extrem de valoroasă !", ne-a declarat la finalul concursului prof. Constantin Radu, antrenor coordonator la CSŞ Anghel Saligny din Iaşi.
De menţionat că, pentru  "clubul vedetelor sportive" din cartierul ieşean Bularga urmează un nou concurs în luna decembrie 2015, ultimul din acest an, programat la Ploieşti.
DAN TEODORESCU

Derby moldav în Dealul Copoului, adjudecat de CSMS Iaşi !


Sursa foto: CSMS Iaşi

Duminică, 29 noiembrie, stadionul Emil Alexandrescu din Dealul Copoului a găzduit partida CSMS Iaşi - FC Botoşani 1-0 (1-0), din cadrul etapei a 19-a din Liga I de fotbal. Într-un adevărat derby moldav al jocului cu balonul rotund, cele două echipe au etalat un fotbal frumos, cu multe acţiuni la cele două porţi, singurul gol al partidei fiind reuşit de Vasile Gheorghe, în min. 44. Evoluţia excelentă a portarului Pleşca (FC Botoşani, dar care a jucat şi pentru Poli Iaşi în anii din urmă) a limitat proporţiile scorului !
Într-un meci arbitrat de bucureşteanul George Rădulescu au evoluat echipele:
- CSMS Iaşi: Grahovac – Voicu, Mihalache, Frăsinescu ('7 - Enescu), Ţigănaşu – Mitic, Ciucă - Böle, Vasile Gheorghe ('90 - Alex Creţu), Onduku ('83 - Bosoi) – Golubovic. Antrenor: Nicolo Napoli.
- FC Botoşani: Pleşca – Dimitrov, Fl. Plămadă ('77 - Neziri), Ngadeu, Cordoş, Acsinte – Bordeianu - Ivanovic, Bordeianu, Vasvari ('56 - Cabrera) - Popovici ('69 - Martinus), Fülöp.  Antrenor: Cristian Pustai.
Celelalte rezultate ale rundei au fost: Pandurii Tg. Jiu - Concordia Chiajna 2-0, Petrolul Ploieşti - CFR Cluj 1-0, ACS Poli Timişoara - ASA Tg. Mureş 2-0, Viitorul Ovidiu - CSU Craiova 4-0, Steaua Bucureşti - Astra Giurgiu 0-1 (se pare că după acest joc antrenorul Mirel Rădoi a părăsit pe Steaua !!!). Luni se dispută meciul FC Voluntari - Dinamo Bucureşti.
Cu 26 puncte la activ, CSMS Iaşi ocupă locul 8 într-un clasament condus de Astra Giurgiu, care are 40 puncte.
În această săptămână se vor disputa două runde din Liga I, adversarii echipei ieşene fiind foarte puternici. Astfel, în etapa a 20-a, joi, pe 3 decembrie, de la ora 20.30, este programat meciul Dinamo Bucureşti - CSMS Iaşi, iar duminică, pe 6 decembrie, de la ora 18.00, stadionul Emil Alexandrescu va găzdui partida CSMS Iaşi - Astra Giurgiu, din runda cu nr. 21. Ambele dispute se vor putea viziona pe "micul ecran", pe posturile Dolce Sport, Look TV şi Digi Sport 1.
DAN TEODORESCU

duminică, 29 noiembrie 2015

Şansă ratată în contul echipei de futsal CSMS Iaşi


Sursa foto: Facebook - Valeriu Ioniţă

Runda cu nr. 13, ultima a turului din Liga I de fotbal a programat sâmbătă seara, pe 28 noiembrie, meciul KSE Târgu Secuiesc - CSMS Iaşi 6-4 (2-3). Cînd mai erau 4 minute de joc, ieşenii conduceau cu 4-2, dar au încasat apoi patru goluri şi au pierdut incredibil un meci ce părea la un moment dat câştigat ! Evoluţia scorului a fost următoarea: 0-1 (autogol KSE), 0-2 (Alexandru Pricop), 1-2, 1-3 (Bogdan Baboi), 2-3, 2-4 (Radu Pisică), 6-4.
A arbitrat brigada Curta Ovidiu Dan (Târgu Mureş) - Mocean Gabriel (Câmpia Turzii, aflat la ultimul meci din carieră), rezervă fiind Gunciu Roberto Florentin (Popeşti Leordeni), iar observator federal Ioniţă Valeriu, din Bucureşti.
Susţinuţi frenetic de o mică galerie ieşeană pe toată durata partidei, CSMS a evoluat în următoarea alcătuire: Marius Chiriac - Radu Pisică, Narcis Cataramă, Andrei Despan, Alexandru Pricop, apoi Ioan Grigoraş - Valentin Pricop, Bogdan Baboi, Radu Guţu, Mario Şchiopu. Antrenor: Nelu Stancea. Delegat: Ştefan Tudorache. Team-manager: Ionel Popa.
Nu au putut evolua la CSMS Iaşi, fiind accidentaţi, jucătorii Victor Mandea şi Bogdan Botezatu.
La finalul jocului, Ionel Popa (CSMS Iaşi) ne-a declarat: "Au fost în ultimele patru minute greşeli peste greşeli în tabăra noastră şi am pierdut incredibil ! Am jucat la un moment dat şi cu portarul în atac şi iar am greşit ! Mare păcat ! În urma evoluţiilor foarte bune din ultima perioadă credeam că am depăşit o barieră, dar...".
Alte rezultate de sâmbătă: Autobergamo Deva - CFF Clujana Cluj-Napoca 5-1 (1-0), Dunărea Călăraşi - CS United Galaţi 2-3 (1-0).
Celelalte meciuri ale rundei sunt:
- 29 noiembrie: Spicom Sfântu Gheorghe - Informatica Timişoara (ora 14:00), Galactic Focşani - Futsal Klub Odorheiu Secuiesc (ora 14:00);
- 30 noiembrie: CS Concordia Chiajna - Muncitorul Reşiţa (ora 18:00).
Va sta City'us Târgu Mureş.
Clasamentul la zi arată astfel:
1. Autobergamo Deva            11        10        0          1          75-25   50        30
2. CITY'US Târgu Mureş      12        9          1          2          73-35   38        28
3. Informatica Timişoara        10        9          0          1          51-19   32        27
4. CS United Galaţi               12        8          0          4          54-36   18        24
5. CSMS Iaşi                         12        6          1          5          53-41   12        19
6. Spicom Sfântu Gheorghe   11        5          1          5          32-36   -4         16
7. Dunărea Călăraşi                12        4          3          5          44-35   9          15
8. Muncitorul Reşiţa               10        5          0          5          41-32   9          15
9. FK Odorheiu Secuiesc       10        5          0          5          42-40   2          15
10. KSE Targu Secuiesc        12        5          0          7          41-61   -20       15
11. CFF Clujana Cluj             12        3          0          9          35-75   -40       9
12. Galactic Focşani               11        1          0          10        13-80   -67       3
13. Concordia Chiajna           11        0          0          11        28-67   -39       0
În etapa viitoare, în deplasare, pe 8 decembrie, de la ora 18.00, în direct pe Digi Sport, CSMS Iaşi va întâlni pe CS Concordia Chiajna, în prima etapă a returului şi în ultimul joc de campionat din 2015. Tot din runda cu nr. 14 se va mai disputa meciul Dunărea Călăraşi-CFF Clujana Cluj (pe 1 decembrie, ora 17.00), iar alte patru partide au fost amânate. Va sta Galactic Focşani.

* Înfrângere şi la tineret

Vă mai informăm că, în Campionatul Naţional de futsal pentru tineret (U 19), în etapa a V-a din Seria I, cea din 28 noiembrie,  am consemnat: Bukovina Vicov - CSMS Iaşi 6-2 (4-0) şi Sănătatea Darabani -Futsal Ceahlaul Piatra Neamţ 12-10 (5-3).
Clasamentul Seriei I arată astfel:
1. Sănătatea Darabani            5          4          0          1          28-24   4          12
2. Bukovina Vicov                 5          2          0          3          22-21   1          6
3. CSMS Iaşi                         5          2          0          3          21-22   -1         6
4. Ceahlaul Piatra Neamţ       5          2          0          3          24-28   -4         6
În runda cu nr. 6, din 13 decembrie, sunt programate partidele: CSMS Iaşi - Sănătatea Darabani şi Futsal Ceahlăul Piatra Neamţ - Bukovina Vicov. Primele două clasate se califică la turneul final.
DAN TEODORESCU

sâmbătă, 28 noiembrie 2015

Două victorii la Petrila pentru popicarii ceferişti ieşeni


Gyula Veres şi Florin Opincă

Vineri, pe 27 noiembrie, într-o partidă devansată din etapa a IV-a a Ligii I de popice am consemnat două victorii pe arena din Petrila pentru popicarii ceferişti ieşeni, astfel:
- DUO JUNIORI:
Inter Petrila - CFR Olimpia ACB Iaşi 0-4 la puncte de echipă (1-7 la puncte de set / manşe câştigate; 978 p.d. - 1123 p.d.)
Au punctat:
- Petrila: Marius Costache - 475 p.d. (0 manşe; 0 puncte de echipă), Alexandru Ionesi - 503 p.d. (1; 0);
- Iaşi: Ştefan Lincu - 565 p.d. (4; 1), Sebastian Biţă - 558 p.d. (3; 1).
- SENIORI:
Inter Petrila - CFR Olimpia ACB Iaşi 1-7 la puncte de echipă (7-17 la puncte de set / manşe câştigate; 3116 p.d. - 3282 p.d.)
Au punctat:
- Petrila: Dorin Vîrtei - 519 p.d. (1; 0), Marius Costache - 473 p.d. (1; 0), Petre Cimpoer - 510 p.d. (3; 1), Marian Bălan - 575 p.d. (2; 0), Florin Niţescu - 510 p.d. (0; 0), Bogdan Iura - 529 p.d. (0; 0). Antrenor: Marcel Dobrică.
- Iaşi: Ştefan Lincu - 525 p.d. (3; 1), Sebastian Biţă - 510 p.d. (3; 1), Iulian Gabriel Cucu - 493 p.d. (1; 0), Ion Cercel - 596 p.d. (2; 1), Gyula Veres (devenit recent maestru al sportului, cu felicitări !!!) - 585 p.d. (4; 1), Florin Opincă - 573 p.d. (4; 1). Antrenor: Remus Antimirescu.
La zi, clasamentul la seniori se prezintă astfel:
1. CFR Olimpia ACB Iaşi (4 jocuri) - 7 puncte;
2. CFR Cluj (3 jocuri) - 5 pct;
3. Electromureş Tg. Mureş (3 jocuri) - 2 pct;
4. Inter Petrila (4 jocuri) - 0 pct.
La DUO juniori conduce CFR Olimpia ACB Iaşi, cu un maxim de 8 puncte.
Sâmbătă, pe 28 noiembrie, tot la Petrila a avut loc etapa a III-a din cadrul Cupei României pe echipe, cu următorul clasament:
1. CFR Cluj - 3459 p.d. (s-a evidenţiat Paul Rohotin - 609 p.d.) - 4 puncte de etapă;
2. Inter Petrila - 3345 p.d. (Radu Balaban - 583 p.d.) - 3 pct;
3. CFR Olimpia ACB Iaşi - 3277 p.d. (Florin Opincă - 559 p.d., Remus Antimirescu - 494 p.d., Ion Cercel - 593 p.d., Iulian Gabriel Cucu - 546 p.d., Gyula Veres - 543 p.d., Ştefan Lincu - 542 p.d.) - 2 pct;
4. Electromureş Tg. Mureş - 3117 p.d. (Szocs Laszlo - 536 p.d.) - 1 punct de etapă.
Arbitrul principal în cele două zile de concurs a fost Radu Raita, din Hunedoara.
După 3 runde (de la Iaşi, Ploieşti, Petrila) şi înaintea ultimei etape din 2016, clasamentul general al Cupei României este următorul:
1. CFR Cluj - 12 puncte (10.377 p.d.);
2. CFR Olimpia ACB Iaşi - 8 puncte (9.715 p.d.);
3. Inter Petrila - 5 puncte (9.418 p.d.)
4. Electromureş Tg. Mureş - 5 puncte (9.350 p.d.).
Echipa de pe Someş este virtual câştigătoare a Cupei României şi are toate şansele să urce şi în sferturile de finală ale Ligii Campionilor, acolo unde CFR Olimpia ACB Iaşi nu a ajuns în acest an, deoarece, din motive financiare, nu s-a înscris la Cupa Mondială din Serbia, acolo unde putea obţine un loc promovabil în Champions League.
DAN TEODORESCU