vineri, 5 octombrie 2018

"Arca lui Gutenberg" a ajuns din nou la Iaşi



Târgul de Cărți și Arte Frumoase ARCA LUI GUTENBERG este găzduit de Palas Mall din Iaşi, la Atrium - nivel 0, în perioada 3-7 octombrie 2018.
La această ediţie cu nr. 4 publicul poate vizita târgul de carte în fiecare zi, în intervalul orar 10:00-22:00, intrarea fiind liberă. Evenimentul este organizat de SEDCOM LIBRIS Iași, rețea de librării cu tradiție din 1949, trust editorial, tipografie, birou de traduceri și creație publicitară, galerii de artă și studio de înregistrări.
Principalii parteneri ai evenimentului sunt Primăria Municipiului Iași, Instituția Prefectului Iași, Palas Mall Iași, Organizația Patronală AGORA a Societăților pentru Difuzarea Tipăriturilor și a altor Bunuri Culturale din România, Inspectoratul Școlar Județean Iași, Muzeul Național al Literaturii Române, Iași, Teatrul pentru Copii și Tineret „LUCEAFĂRUL” Iași, Festivalul Internațional de Literatură și Traducere Iași (FILIT), Festivalul Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr Iași (FTIPTI), Mobexpert.
În dimineaţa zilei de miercuri, 3 octombrie 2018, după ce Corul de Copii "Juniorii Operei" din cadrul Operei Naţionale Române din Iaşi (dirijor: Raluca Zaharia şi corepetitor: Mădălina Pancu) a dat un superb recital privitorilor, a avut loc deschiderea oficială a târgului, manifestare moderată de Horia Gumeni, de la TVR Iaşi.
Au participat Leonard Radu (director economic la Sedcom Libris Iaşi), scriitorii Ioan Holban, Cassian Maria Spiridon şi Ion Vianu.
Pentru început, scriitorul şi psihiatrul Ion Vianu (fiul lui Tudor Vianu) a menţionat: "Am venit într-un Iaşi care musteşte de spirit. M-a atras denumirea târgului, Arca lui Gutenberg. Dacă Arca lui Noe a salvat toate speciile, Arca lui Gutenberg trebuie să salveze cultura. Arca care va salva cărţile va fi Arca lui Gutenberg.
În continuare, preşedintele Filialei Iaşi a Uniunii Scriitorilor din România a spus: "După cum se vede cartea nu a dispărut, hârtia este cel mai durabil suport. Înainte de '89 în România apăreau 3.500 titluri de carte, dar în Germania erau 40.000. Acum ne apropiem şi noi de civilizaţia lumii!".
Preşedintele Juriului în cadrul Târgului de carte de la Iaşi a încheiat conferinţa de presă cu următoarea alocuţiune: "Suntem ca într-o vitrină! Suntem între noi, scriitorii. Aici, la Iaşi, se întâmplă o conjuncţie a astrelor. Dacă nu era Revoluţia din '89, eu nu-l ascultam azi pe maestrul Ion Vianu. Cartea la Iaşi are un destin special. La Iaşi se înfiinţează librării, precum este Cartea Românească, de pe Bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt. La Bucureşti, pe Magheru, librăria Sadoveanu nu mai este! Directorul Petru Radu a păstrat la Iaşi librăriile şi asta e un lucru bun. Acum, la acest târg al cărţii se vor da diplome participanţilor, diplome cu nume istorice, care se vor acorda pe criterii valorice. În altă ordine de idei, am numărat 250 de autori care au scris cărţi despre Iaşi. Nu suntem în Germania sau China unde se notează data şi ora oricărui eveniment, dar şi la noi, la acest târg de carte, se vor face spectacole-lectură cu actorii şi regizorii de la Teatrul Luceafărul Iaşi".  
Directorul economic, dar şi executiv la acest târg, Leonard Radu a declarat: "Avem în acest târg 1.000 mp spaţiu disponibil pentru 80 de editori. Vom avea şi trei conferinţe extrem de interesante. La întrebarea dumneavoastră, domnule Dan Teodorescu, de ce nici un oficial ieşean nu a fost prezent la această festivitate de deschidere vă pot spune următoarele: noi i-am invitat pe toţi, dar în oraşul nostru, în această perioadă, sunt mai multe manifestări culturale, precum FILIT şi FITPTI şi probabil că oficialii de la Primărie şi Prefectură sau Consiliul Judeţean nu au avut timpul necesar să parcurgă toate evenimentele!". Iată un răspuns diplomatic al directorului Radu jr, iar alte comentarii sunt de prisos!
Conform organizatorilor, porturile în care va ancora ARCA LUI GUTENBERG în cele 5 zile sunt: CĂRȚI DIN PUPA!; PRIMUL RAFT DIN BIBLIOTECĂ; LUMEA AR FI UN LOC MAI BUN DACĂ AM CITI MAI MULT; FRUMUSEȚEA LUMII STĂ ÎN IMAGINI ȘI CĂRȚI; OCOLUL LUMII ÎN CINCI ZILE PRIN POVEȘTILE DIN CĂRȚI.
De menţionat că, în cadrul Târgului de la Iaşi, Asociația LIGA ALBANEZILOR DIN ROMÂNIA şi Asociația MACEDONENILOR DIN ROMÂNIA au oferit vizitatorilor cărţi în regim de gratuitate.
Sâmbătă, pe 6 octombrie 2018, de la ora 13.00, vor fi decernate Diplomele ARCA LUI GUTENBERG pentru direcții editoriale de prestigiu, după cum urmează: 1. Diploma JOHANNES GUTENBERG pentru tradiția, diversitatea și constanța valorică în editarea de carte; 2. Diploma DIMITRIE CANTEMIR pentru Cartea universitară și academică; 3. Diploma EMIL RACOVIȚĂ pentru Cartea de știință; 4. Diploma CORESI pentru Cartea cu tematică umanistă; 5. Diploma VARLAAM pentru Cartea de beletristică; 6. Diploma DOSOFTEI pentru Cartea de poezie; 7. Diploma BOGDAN PETRICEICU HAŞDEU pentru multidisciplinaritate editorială; 8. Diploma GHEORGHE ȘINCAI pentru traducere și schimb cultural; 9. Diploma GHEORGHE ASACHI pentru jurnalism cultural; 10. Diploma IACOB NEGRUZZI pentru jurnalism cultural în reviste literare; 11. Diploma ION CREANGĂ pentru Primul raft din bibliotecă (cărțile pentru copii și tineret); 12. Diploma MUNICIPIUM IASSIORUM pentru promovarea imaginii Iașului și a valorilor sale; 13. Diploma TITU MAIORESCU pentru cartea școlară/cu profil pedagogic; 14. Diploma E-GUTENBERG pentru cartea electronică.
COMPONENȚA COMISIEI DE JURIZARE „ARCA LUI GUTENBERG” este următoarea: PREŞEDINTE: Ioan HOLBAN, scriitor și critic literar; MEMBRI: Valeriu STANCU, scriitor și traducător; Cassian MARIA SPIRIDON, scriitor, Preşedinte al Filialei Iaşi a Uniunii Scriitorilor din România; Prof. univ. dr. Nicu GAVRILUȚĂ, Facultatea de Filosofie și Științe Social-Politice, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași; Prof. univ. dr. Antonio PATRAȘ, Facultatea de Litere, Catedra de Literatură Română, „Garabet Ibrăileanu”, critic literar, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași; Prof. Mihai-Cezar ZAHARIA, Inspector Şcolar General pentru Limba și Literatură Română, reprezentant al Inspectoratului Școlar Județean Iași; un reprezentant al Muzeului Național al Literaturii Române Iași; Conf. dr. ec. Petru RADU, Director al Librăriilor SEDCOM LIBRIS Iași, Președinte al Organizației Patronale AGORA; Alina HUCAI, redactor și organizator al evenimentului.
Partenerii media ai evenimentului sunt: TVR Iași, Radio România Iași, Ziarul de Iași, Evenimentul de Iași, Europa FM, Observatorul Cultural, Agerpress, Curierul de Iași, Wink public multimedia, Viva FM, Iașul cultural, Inoraș.ro, Iași 365, IașiFun, Bookaholic, BookHub.
DAN TEODORESCU

Popicarii de la CFR Olimpia ACB Iaşi, la un pas de Liga Campionilor!


În perioada 1-6 octombrie 2018, la Zapresic, în Croaţia, se desfăşoară întrecerile ediţiei a 30-a a Cupei Mondiale de popice, cu participarea a 13 campioane naţionale continentale, printre ele fiind şi CFR Olimpia ACB Iaşi, campioana României în sportul lansatorilor, în competiţia masculină.
Pe durata celor trei zile de preliminarii, CFR Olimpia ACB Iaşi a reuşit, per total echipă, un rezultata de 3556 popice doborâte, cu 2337 p.d. la plin, 1219 p.d. la izolat şi doar 9 bile în gol. Cu acest rezultat, ieşenii s-au clasat pe locul 9, cu menţiunea că primele opt clasate au promovat automat în turul I din Liga Campionilor. Cu un plus de 52 popice doborâte, ieşenii s-ar fi calificat din nou în Champions League, dar absenţa titularului Gyula Veres s-a făcut din nou simţită, sportivul neputându-se învoi de la serviciu pentru acest turneu la nivel mondial!
La totalul de 3556 p.d. şi-au adus contribuţia următorii sportivi: Florin Opincă - 611 p.d., Ion Cercel - 615 p.d., Costică Ciurdea - 592 p.d., Mihai Gabriel Benghiac - 583 p.d., Iulian Gabriel Cucu - 603 p.d., Remus Antimirescu (151 p.d. - 1 manşă) & Alexandru Sorin Mitru (junior - 401 p.d. - 3 manşe) - 552 p.d.
După întrecerea din preliminarii, cu menţiunea că primele patru clasate vor concura vineri şi sâmbătă în careul de aşi al competiţiei (semifinale, finala mică, finala mare), clasamentul arătă astfel:
1. SKV Rot-Weiß Zerbst 1999 (Germania) - 3873 p.d.;
2. KK Zapresic (Croaţia) - 3867 p.d.;
3. SK Zeleziarne Podbrezova (Slovacia) - 3796 p.d.;
4. KK Neumarkt - Imperial Life (Italia) - 3787 p.d.;
5. Zalaegerszegi Teke Klub (Ungaria) - 3786 p.d. (cu doi români naturalizaţi printre titulari, ei fiind Zoltan Flavius Feher - 668 p.d. şi Claudiu Boantă - 618 p.d., dar echipa maghiară a pierdut promovarea în FINAL FOUR la doar un "băţ" faţă de echipa italiană, acolo unde evoluează ungurul Kiss Tamas - 656 p.d. şi sârbul Igor Kovacic - 636 p.d.!!!)
6. KK Konstruktor Maribor (Slovenia) - 3742 p.d.;
7. KK Knin Revita Banja Luka (Bosnia şi Herţegovina) - 3691 p.d.;
8. TJ Lokomotiva Ceska Trebova (Cehia) - 3607 p.d.;
9. CS CFR Olimpia ACB Iaşi (România) - 3556 p.d.;
10. KS ALFA-VECTOR Tarnowo Podgorne (Polonia) - 3505 p.d.;
11. BSV Voith St. Pölten (Austria) - 3501 p.d.;
12. KK Vardar 2014 Skopje (FYR Macedonia) - 3440 p.d.;
13. Tartu Keegliklubi (Estonia) - 3250 p.d.
În fruntea brigăzii de arbitri s-a aflat Hans Jesenko (Austria), ajutat de germanii Dieter Tretter, Reinhold Below, Gerhard Benaburger şi Max Boklisch,
La finalul celor trei zile de preliminarii, antrenorul emerit-jucător Remus Antimirescu (CFR Olimpia ACB Iaşi) a declarat: "Comportarea băieților a fost de lăudat! Am fost la un pas de Champions League cu o echipă care merită mai mult din partea unora care se ocupă de destinele sportului în Iași. Toți banii se duc pe performanţe ZERO. Din această cauză, Iașul nu va avea performanţe sportive la nivel internațional niciodată. Până și o parte a presei are o parte de vină în acest caz!".
Vineri, la Zapresic se vor disputa semifinalele Cupei Mondiale, după următorul program: Zapresic (Croaţia) - Podbrezova (Slovacia) şi Zerbst (Germania) - Neumarkt (Italia). Sâmbătă, pe 6 octombrie, se vor disputa finalele pentru podium, cele pentru locurile 3-4 şi 1-2.
Tot la Zapresic, în Croaţia, în competiţia feminină, campiona României, Electromureş Romgaz Târgu Mureş a încheiat faza preliminariilor pe locul 6, cu un rezultat total de 3464 popice doborâte, după următoarele rezultate individuale: DUKA Tilda - 584 p.d., BACIU Doina-Victoriţa - 601 p.d., SAFRANY Anita (transferată din Ungaria) - 550 p.d., HANC Alina - 597 p.d., MEHESZ Anita (din Ungaria) - 577 p.d., GYERESI Anna - 555 p.d. Antrenori: Orosz Istvan şi Seres Jozsef.
Primele patru clasate, care s-au calificat în semifinale (unde se va juca după sistemul locul 2 - locul 3 şi locul 1 - locul 4) au fost:
1. SKC Victoria 1947 Bamberg (Germania) - 3702 p.d. (cu românca naturalizată Ioana Veronica Antal, ex-Văidăhăzan - 644 p.d., cel mai bun rezultat al echipei);
2. KK Mlaka Rijeka (Croaţia) - 3636 p.d.;
3. ZTE-ZAEV TK Zalaegerszeg (Ungaria) - 3565 p.d. (cu românca naturalizată Airizer Julia-Emese - 622 p.d., cel mai bun rezultat individual al echipei);
4. BBSV Viena (Austria) - 3510 p.d.
În Sarajevo, în Bosnia şi Herţegovina, au loc întrecerile Cupei Europei la popice, acolo unde participă vicecampioanele continentale, printre ele fiind şi CFR Cluj. Pe site-ul Federaţiei Internaţionale de Popice, CFR Cluj este situată pe locul 13, cu un total de 2839 p.d., fără a fi luat în consideraţie rezultatul din ultimul schimb al lui Robert Merza, care a reuşit în jur de 583 p.d., după cum ne-a declarat arbitrul internaţional clujean Dumitru Beşe. Situaţia va fi lămurită însă în perioada următoare, când lansatorii clujeni vor ajunge acasă. Pentru rezultatul de 2839 p.d., pentru echipa clujeană au punctat: MANEA Mănel - 591, BEŞE Sebastian - 261
& LUNGU Cătălin - 263, MIHĂLCIOIU Petruţ Ovidiu - 592, SABĂU VladGeorge - 600, DUDAŞ Horaţiu Bogdan - 271 & FIGLEA Ioan Victor - 261.
Pe primul loc în preliminarii s-a clasat Victoria Bamberg (Germania) - 3656 p.d., cu doi lansatori români titulari, ei fiind Nicolae Lupu - 600 p.d. şi Cosmin Crăciun - 587 p.d. Semifinalele sunt următoarele: SKC Victoria 1947 Bamberg (Germania) -  Szegedi TE (Ungaria) şi KK Mertojak Split (Croaţia) - Partizan Belgrad (Serbia).
La Cupa NBC de la Apatin (Serbia), România nu a avut nici o reprezentantă.
DAN TEODORESCU



joi, 4 octombrie 2018

La Iaşi, câştigătorii premiilor Nobel s-au reunit în cartea lui Ozias Marcovici!


Marţi, 2 octombrie 2018, la sediul Societăţii de Medici şi Naturalişti Iaşi a avut loc lansarea volumului „Atomul între Ştiinţă şi Politică sau De la Los Alamos la Hiroshima”, al Dr. Ozias Marcovici, cartea fiind apărută la Editura Danaster din Iaşi, în acest an. Să mai repetăm faptul că autorul acestui incitant volum este dr. Ozias Marcovici, născut la Botoşani în 1948, cel care a făcut studiile secundare şi liceale la Hârlău, în judeţul Iaşi, iar cele medicale universitare la Iaşi, Ierusalim, Tel Aviv şi SUA şi care a emigrat în Israel în urmă cu peste 40 ani.
Venit la Iaşi cu soţia Marica, ambii neuitând limba română, Ozi Marcovici a fost "Number One" în Biblioteca mediciniştilor de pe Bulevardul Independenţei din Iaşi, într-o clădire aflată în refacere, dar care mai păstrează acel aer de epocă din secolele trecute.
Într-o sală plină cu un public rafinat, volumul a fost prezentat cu mult "şarm" de prof. dr. Costel Ostin Mungiu (tatăl regizorului de film Cristi Mungiu), apoi de scriitorul Constantin Munteanu, publicistul şi lectorul de carte Elena Leonte, scriitorul şi editorul Ioan Muscalu, medicul băcăuan Vasile Palade (fost coleg de grupă cu autorul Ozi Marcovici) şi de prof. dr. Eugen Târcoveanu, ultimul fiind şi moderatorul evenimentului.
După ce dr. Târcoveanu a prezentat un scurt "CV" al autorului şi a detaliat şi câteva aspecte istorice despre clădirea în care a avut loc lansarea cărţii menţionate, am mai consemnat următoarele luări de cuvânt:
- Prof. Dr. Costel Ostin Mungiu: "Vă întrebaţi probabil ce am eu în comun cu Marcovici şi tot eu vă spun: amândoi suntem doctori, amândoi suntem acum pensionari şi amândoi îl ştim pe Târcoveanu! Ozias Marcovici este pasionat de istorie, de lectură şi publicarea de volume. Această carte nu prezintă o lectura uscată, are şi o parte anecdotică, care îţi face lectura mai plăcută. Astăzi, cred că 9 ţări deţin bomba atomică. Este o carte despre istoria bombei atomice, iar în carte ni se prezintă mulţi savanţi deţinători ai premiilor Nobel. Are şi multe fotografii document această carte şi se ştie că o poză face cât o mie de cuvinte! Este o carte plină de învăţăminte".  
- Constantin Munteanu: "Am făcut prefaţa la această carte. Am citit cu nesaţ cartea inclusiv pe patul spitalului, când aveam două pietre la rinichi care mă necăjeau. Prefaţa mea este de fapt o scrisoare de dragoste către cartea lui Ozi Marcovici. Este o carte redactată excelent de doamna Elena Leonte. Este cartea care reuneşte cei mai mulţi laureaţi ai Premiilor Nobel!".
- Elena Leonte: "Am fost redactor de carte şi este a treia carte a dr. Ozias Marcovici, care se încadrează în aceeaşi matrice stilistică. Vă recomand această lectură intelectuală!".
- Ioan Muscalu: "La pag. 99 a cărţii se vorbeşte despre Petre Capiţa, care a devenit Piotr Kapitza în URSS. El este rus, român din Basarabia, sovietic, care a murit la Moscova, la 90 ani, în 1984. În 1978 a primit Premiul Nobel pentru fizică".
- Vasile Palade: "Eu am să vorbesc din partea colegilor de grupă şi an. Deşi Marcovici e plecat de 44 ani în Israel, el simte în continuare româneşte. El a devenit un creator de istorie, iar eu sunt doar un consumator de istorie. Cartea este plină de documente cândva secrete. Este o carte de tip roman, uşor de citit!".
În final, autorul a avut şi el cuvântul, dr. Ozias Marcovici, dornic a se exprima în limba română, spunându-ne următoarele: "Nu vreau să mă laud, dar cartea cred că este o reuşită! Dar nu mă laud, că de ajuns m-au lăudat cei din prezidiu. Este a treia mea carte, care mi-a luat doi ani să o scriu. Sunt circa 90 de personaje aici, în carte. Mai pot spune că, unul dintre personajele cărţii mele, Petre Capiţa, este cel mai europenizat fizician rus sau sovietic, după 10 ani petrecuţi la Cambridge, deşi el era basarabean. A avut curajul să-i scrie lui Stalin personal, în care se plângea de temutul Lavrenti Beria! Aş dori ca în a patra mea carte să scriu despre supremaţia spaţiului cosmic".   
În continuare, moderatorul dr. Eugen Târcoveanu a tras concluziile, menţionând că "Istoria este cea mai frumoasă poveste, vorba lui Adrian Cioroianu, însă trebuie să o citeşti!".
Tot Eugen Târcoveanu a prezentat publicului revista "Însemnări ieşene", care şi-a reluat apariţia.
"Aici, în acest salon, nu s-a mai ascultat muzică de 200 ani!", a mai menţionat acelaşi dr. Târcoveanu, care l-a invitat apoi, pentru un recital la violoncel pe conf. univ. dr. Sebastian Vîrtosu, care a interpretat "Suita de Bach", aplaudat în final, la scenă deschisă, de publicul iubitor de muzică de bună calitate.
Proiecţia documentarului istoric „Medici în linia întâi (1916-1918)”, regizor şi producător Alina Ţiţei, a fost amânată până după premierea lui oficială, de la Ateneul din Iaşi, din lipsă de timp.
A urmat obişnuita sesiune de autografe a dr. Ozias Marcovici, doritor să stea prieteneşte de vorbă cu câţi mai mulţi ieşeni, "flancat" de soţia Marica, cea care a fost şi gazda unui minunat coktail! Din partea Societăţii de Medici şi Naturalişti Iaşi, dr. Ozias Marcovici a primit şi o diplomă de onoare.
Organizatorii acestei frumoase manifestări culturale au fost Societatea de Medici şi Naturalişti Iaşi şi Asociaţia „Universul Prieteniei” Iaşi, în sală fiind prezentă şi Rodica Rodean, preşedinta asociaţiei menţionate, care se pregătea să plece în zilele următoare şi la Roma, pentru un proiect cultural la nivel internaţional, româno-italian.
DAN TEODORESCU

Demnitate, Solidaritate, Respect!


În prima zi din octombrie, pe plan mondial se aniversează Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice. În acest context, pe 1 octombrie 2018, Sala "Ana Aslan" din cadrul Centrului Cultural Multifuncţional pentru Persoanele de Vârsta a Treia din Iaşi a găzduit un eveniment cultural de excepţie, sub titulatura "Demnitate, Solidaritate, Respect". Organizatorii au fost Centrul Cultural Multifuncţional pentru Persoanele de Vârsta a Treia Iaşi şi Asociaţia Judeţeană Iaşi Moldova a Pensionarilor, moderatorii manifestării fiind Magdalena Lupu şi Mihai Vieriu.
Pentru început, Liviu Filipescu - preşedintele Consiliului Judeţean al Persoanelor Vârstnice a prezentat importanţa Zilei Internaţionale a Persoanelor Vârstnice, unde s-a menţionat şi câteva aspecte legate de valoarea punctului de pensie în România.
Din partea Consiliului Naţional al Persoanelor Vârstnice, Marian Stanciu a lecturat un mesaj trimis ieşenilor de preşedintele Preda Nedelcu.
În continuare, preotul Radu Brînză, de la Parohia Sf. Haralambie Iaşi, a vorbit asistenţei despre valorile morale ale familiei, cu trimiteri clare la participarea românilor la Referendumul din 6-7 octombrie 2018. Părintele a spus: "Cu Hristos, iubirea nu se termină niciodată! Familia este sfântă, iar statul este puternic, când o familie este puternică, iar familia trebuie să fie constituită dintr-un bărbat şi o femeie. Biserica nu face politică, dar ea susţine referendumul, unde cu toţii e bine să votăm DA! Vă rugăm, ca pe 6 şi 7 octombrie să spuneţi DA la referendum. Să dea Dumnezeu să reuşim!".   
A urmat un program cultural-artistic de ţinută, la care şi-au adus contribuţia Grupul Coral "Senior" (dirijor: Elisabeta Ciobanu - 82 ani) şi Grupul Coral "Seniorii celor Şapte Coline" (dirijor: Elena Apostol). Soliştii ultimului grup coral menţionat au fost Iulia Rabac şi Roxana Poiană, iar Stela Lazanu a avut un recital poetic de excepţie. Iulia Rabac a prezentat publicului şi un frumos recital de muzică populară.
Actriţa Ina Paladi a recitat un poem de Adrian Păunescu, iar Angela Pistol a rostit o poezie proprie, ambele în spiritul evenimentului.
Inginera Zenovia Ghican a dorit să expună câteva metode medicale speciale, prin autocontrol, elaborate de Dan Seracu, fără însă a avea un prea mare succes la public.
În final, cei prezenţi au putut admira şi expoziţia de pictură "Culorile toamnei" a lui Iulian Ipimahi, absolvent al Şcolii Populare de Arte Iaşi.
DAN TEODORESCU