miercuri, 24 ianuarie 2018

"Hai să dăm mână cu mână" s-a cântat în staţia CFR Iaşi!



De Ziua Unirii, pe 24 ianuarie 2018, la ora 12:18 fix, "Trenul Unirii", care face legătura dintre Bucureşti şi Iaşi, a sosit pe linia I a staţiei CFR Iaşi, în aplauzele mulţimii aflate pe peronul gării moldave. Miercuri, pe 24 ianuarie 2018, s-au împlinit 159 de ani de la Unirea Principatelor Române sub conducerea lui Alexandru Ioan Cuza şi cu prilejul acestui eveniment istoric Compania CFR Călători a elaborat următorul comunicat: "Ceferişti, pasageri, membri ai Clubului Pasionaţilor Feroviari şi ai comunităţii de cicloturişti vor duce mesajul unităţii românilor din Bucureşti la Iaşi cu un tren denumit simbolic Trenul Unirii". Ceea ce s-a şi întâmplat...

Plecat în zorii zilei din Gara Bucureşti Nord şi remorcat de o locomotivă "tricoloră", Trenul Unirii a fost aşteptat de localnici în staţiile Ploieşti Sud - Buzău - Focşani - Tecuci - Bârlad - Vaslui - Bârnova - Iaşi, unde s-au organizat diferite manifestări omagiale. În staţia CFR Iaşi, oaspeţii din Capitală au dansat Hora Unirii cu cei prezenţi şi au ajuns apoi şi la marea manifestare din Piaţa Unirii.
Localnicii rămaşi în Staţia CFR Iaşi, printre ei fiind mulţi feroviari din cadrul Regionalelor CFR Infrastructură Iaşi şi CFR Călători Iaşi au asistat apoi, în sala de protocol a gării, la un reuşit spectacol muzical-artistic oferit de membrii Cenaclului George Topârceanu, reactivitat recent la Clubul CFR Iaşi de la Râpa Galbenă. Într-o manifestare moderată de Paul Zamfir (directorul Clubului CFR Iaşi) s-au derulat momente artistice de mare intensitate patriotică, astfel:
- Muzică populară cu Maria Lincu, Eliana Agafiţei, Cosmin Petrişor Chelea.
- Recital muzical cu surorile Monica Vizitiu şi Elena Vizitiu, acompaniate la chitară de Teodor Munteanu.
- Recital actoricesc cu Emil Gnatenco.
- Recital poetic cu Vasile Vajoga.
- Recital de muzică folk cu Adrian Gegiuc, Adrian Bezna, Cezar Popescu.
- Recital la nai cu Dumitru Prisecaru, cel care, la finalul manifestării, a cântat Hora Unirii, iar cei prezenţi şi-au dat "mână cu mână" şi s-au prins în Hora Unirii.
Sonorizarea spectacolului a fost oferită de Laurenţiu Cocuz, iar în sală s-au mai aflat şi alţi membrii fondatori ai reînviatului Cenaclu George Topârceanu, precum Mihai Batog-Bujeniţă, Cornelia Ursu, George Marici şi Dan Teodorescu, ultimii doi fiind şi pe post de fotoreporteri.
Tot în rândul publicului s-au mai aflat inginerii George-Radu Pipa (Directorul Regionalei CFR Infrastructură Iaşi) şi Constantin Axinia (Directorul Regionalei CFR Călători Iaşi).
Joi, pe 25 ianuarie 2018, de la ora 17:30, sala mare a Clubului CFR Iaşi, de pe str. Râpa Galbenă nr. 12 va găzdui spectacolul "Te salut, oraş romantic!", oferit tot de membrii Cenaclului George Topârceanu, acolo unde intrarea publicului va fi liberă.
DAN TEODORESCU

marți, 23 ianuarie 2018

Fără gol în ultimul meci de pregătire din Antalya



Marţi, 23 ianuarie 2018, în ultimul meci de pregătire din cantonamentul din Antalya, CSM Politehnica Iaşi a terminat la egalitate, la scorul de 0-0, amicalul susţinut contra polonezilor de la Sandecja Nowy Sącz.
Ieşenii au ratat numeroase ocazii de gol la poarta adversarilor, prin Platini (min. 8), Jo (min. 40), Bădic (min. 60), dar campionul la acest capitol a fost tânărul Ştefănescu (min. 83 - bară şi 88 - mare ocazie de gol).
Antrenorul Flavius Stoican a utilizat următoarea formulă de echipă pentru CSM Poli Iaşi: Koșelev (D. Rusu min. 63) - Sin (Sadiq '67), Mihalache (Kizito '67), Cioinac (Ştefănescu '77), Bădic (Jagodinskis '67) - Qaka (Frăsinescu '46), Chelaru (Gavrilă '46; Vlădeanu '87) - Platini (Andrei Cristea '46), Pedro (Mihăescu '63), Zaharia (Panţîru '46) - Jo (Danale '72).
În min. 63, mijlocaşul Pedro s-a accidentat şi a fost înlocuit.
Nu au evoluat Kelava - Taciuc și Bosoi (învoit). Din cantonamentul de pregătire din Turcia, acolo unde a jucat cinci partide amicale, cu două victorii, două rezultate de egalitate şi o singură înfrângere, CSM Poli Iaşi revine acasă, pe stadionul din Dealul Copoului, joi, pe 25 ianuarie 2018.
DAN TEODORESCU

Un meci revanşă cu un gol mai mult!


La Deva, pe 21 şi 22 ianuarie 2018, naţionalele de futsal ale României şi Republicii Moldova au disputat două partide amicale, cele dinaintea turneului final european din Slovenia, acolo unde tricolorii noştri vor fi prezenţi în competiţie. Duminică, România a învins Republica Moldova cu 5-4, iar luni România a învins Republica Moldova cu 6-4 (2-1), deci a fost un gol mai mult decât în prima dispută. În cea de-a doua confruntare, pentru România au înscris Felipe Oliveira, Florin Matei (3), Florin Ignat și Alexei Capsamun (autogol).  
Pentru echipa naţională a Republicii Moldova au marcat Cristian Obadă (2 goluri), Sergiu Tacot şi Andrian Laşcu, cu menţiunea că cei trei fotbalişti evoluează de mai mult timp la echipele de top din Liga I din România, la Autobergamo Deva şi CS United Galaţi (acolo unde mai joacă şi Constantin Burdujel).
Componenţa de start a naţionalei din Republica Moldova a fost: Alexei Capsamun - Constantin Burdujel, Andrian Lașcu, Cristian Obadă, Sergiu Tacot. Au mai jucat: Alexandru Ţâmbalist, Andrei Negara, Sergiu Munteanu, Victor Costin. Antrenor: Vladimir Vusatîi.
Lotul convocat de selecţionerul Robert Lupu pentru EURO 2018 din Slovenia este următorul: Vlad Iancu (Informatica Timișoara), Petrișor Tonița (Autobergamo Deva), Andrei Grigoraș (FK Odorheiu Secuiesc) - Robert Florin Matei, Cristian Marius Matei, Adrian Pânzaru, Paulo Ferreira, Dumitru Mimi Stoica, Alpar Csoma, Florin Ignat (toți Autobergamo Deva), Savio Valadares, Felipe Oliveira (Informatica Timișoara), Szőcs László (FK Odorheiu Secuiesc), Octavian Cireș (CS United Galați), Emil Răducu (Luxol / Malta).
La turneul final european din Slovenia, acolo unde s-au calificat 12 echipe naţionale, România face parte din Grupa C, alături de Portugalia și Ucraina. Partidele se vor desfășura la „Arena Stožice” din Ljubljana, conform următorului program: Portugalia - România (31 ianuarie, ora 18:00), România - Ucraina (2 februarie, ora 20:45), Ucraina – Portugalia (4 februarie 2018, ora 18:00). Primele două clasate se califică în sferturile de finală ale competiţiei.

* Programul complet de la EURO 2018 din Slovenia

În cele patru grupe ale competiţiei europene de futsal (fotbal în sală) din Slovenia s-au calificat următoarele echipe naţionale:
- Grupa A: Slovenia (gazda competiţiei), Italia, Serbia.
- Grupa B: Rusia, Kazakhstan, Polonia.
- Grupa C: Portugalia, Ucraina, România.
- Grupa D: Spania (deţinătoarea trofeului), Azerbaijan, Franţa.
În FAZA GRUPELOR se vor juca următoarele meciuri:
Marţi (30 ianuarie):
- Grupa A: Slovenia - Serbia (ora 18:00);
- Grupa B: Rusia - Polonia (ora 20:45).
Miercuri (31 ianuarie):
- Grupa C: Portugalia - România (ora 18:00);
- Grupa D: Spania - Franţa (ora 20:45).
Joi (1 februarie):
- Grupa B: Polonia - Kazakhstan (ora 18:00);
- Grupa A: Serbia - Italia (ora 20:45).
Vineri (2 februarie):
- Grupa D: Franţa - Azerbaijan (ora 18:00);
- Grupa C: România - Ucraina (ora 20:45).
Sâmbătă (3 februarie):
- Grupa B: Kazakhstan - Rusia (ora 18:00);
- Grupa A: Italia - Slovenia (ora 20:45).
Duminică (4 februarie):
- Grupa C: Ucraina - Portugalia (ora 18:00);
- Grupa D: Azerbaijan - Spania (ora 20:45).
În SFERTURILE DE FINALĂ se vor juca partidele:
Luni (5 februarie):
- QF1: Locul 1 din grupa A - Locul 2 din grupa B (ora 18:00 sau 21:00)
- QF2: Locul 2 din grupa A - Locul 1 din grupa B (ora 18:00 sau 21:00)
Marţi (6 februarie):
- QF3: Locul 1 din grupa C - Locul 2 din grupa D (ora 18:00 sau 21:00)
- QF4: Locul 2 din grupa C - Locul 1 din grupa D (ora 18:00 sau 21:00).
SEMIFINALELE sunt programate joi, pe 8 februarie, astfel:
- SF1: Câştigătoarea din QF1 - Câştigătoarea din QF3 (ora 18:00 sau 21:00);
- SF2: Câştigătoarea din QF2 - Câştigătoarea din QF4 (ora 18:00 sau 21:00).
FINALELE pentru podium sunt programate sâmbătă, pe 10 februarie 2018, astfel:
- Locurile 3-4: Învinsele din semifinale (ora 18:00);
- Locurile 1-2: Învingătoarele din semifinale (ora 20:45).
DAN TEODORESCU

luni, 22 ianuarie 2018

Premii atractive la Festivalul de Şah “Suflet de român”



După cum am mai menţionat, în perioada 19-21 ianuarie 2018,  la Centrul de evenimente “Agora din Iaşi s-a desfăşurat Festivalul Internaţional de Şah “Suflet de român”, o competiţie  organizată de Asociaţia Judeţeană de Şah Iaşi, în parteneriat cu Asociaţia “Tineretul Ortodox Român”- Filiala Iaşi şi Asociaţia “Culturaled”, tot din Iaşi.
La turneul adresat juniorilor sub 10 ani (Open B) au participat copiii de perspectivă în domeniul şahului şi după 3 zile câştigător în clasamentul general a fost Dan Bujac, din Chişinău (Rep. Moldova), iar la băieţi - 8 ani s-a impus David-Ioan Dăscălescu, de la clubul Capablanca din Iaşi. La băieţi - 7 ani a câştigat Matei Dodoi, de la CS Politehnica Iaşi.
La fete, în clasamentul general s-a detaşat Daria-Tiana Liţcanu, iar la categoria 8 ani prima a fost Sofia Creţu, ambele de la CS Micul Şahist Iaşi.
La turneul seniorilor (Open A), după desfăşurarea celor 6 runde câştigător a fost maestrul naţional George Pavel, de la CS Sfinxul Iaşi, în timp ce prima în clasamentul feminin a fost maestra FIDE Paula-Alexandra Gîtu, din Bălţi (Rep. Moldova), fostă campioană mondială de amatori, în 2015.
În clasamentul rezervat părinţilor câştigător a fost declarat Mihai Groza, din Bălţi (Rep. Moldova), urmat de Flavius Pârvan şi Ioan Samson, de la CS Micul Şahist din Iaşi.
Premiile acordate câștigătorilor au constat în bani, cupe, medalii,  drapele tricolore şi insigne cu tricolorul. Tot în cadrul Festivalului de Şah s-a organizat şi un Spectacol de muzică populară, acolo unde au urcat pe scenă tinerii soliști Karla Ursu şi Robert Damian, ambii din Iaşi, precum şi Dumitrița Șinița, din Bălți (Rep. Moldova).
După cele trei zile de şah de bună calitate, cu peste 100 de jucători în competiţie (seniori, juniori, părinţi), legitimaţi la cluburi din 8 judeţe şi oraşe din România (Iaşi, Bucureşti, Craiova, Bacău, Botoşani, Neamţ, Suceava, Vaslui) şi cu 15 jucători din veniţi din Chişinău, Bălţi şi Ungheni (Republica Moldova), directorul turneului Alin-Ghiocel Apostol, care a reprezentat Asociaţia Judeţeană de Şah Iaşi, ne-a declarat: “Mulţumesc foarte mult pentru sprijinul acordat  sponsorilor, precum  Centrul de evenimente Agora, CASA  LEBĂDA, Cabinetul de Kinetoterapie Viorica Perşoiu şi ChessShop, dar şi preotului Dumitru Toma, de la Biserica Sf. Lazăr şi preotului Ioan Chirvasă, de la Biserica Sf. Prooroc Daniel din Iaşi, care ne-au ajutat cu cazarea jucătorilor din Republica Moldova. A fost o competiţie frumoasă, care trebuie repetată!”.
DAN TEODORESCU

Victorie dificilă în faţa fraţilor din stânga Prutului


România - Republica Moldova 5-4, cu loturile de jucători


Peste puţine zile, România va debuta la FUTSAL EURO 2018 de la Ljubljana (Slovenia), acolo unde se va confrunta cu Portugalia şi Ucraina în faza grupelor. Pentru pregătirea acestor două partide, România joacă două meciuri amicale cu naţionala Republicii Moldova, ambele fiind programate la Deva.
Duminică, pe 21 ianuarie 2018, în primul dintre ele, care s-a încheiat cu 9 goluri, România a învins Republica Moldova destul de greu, cu scorul de 5-4 (3-2), cu menţiunea că în selecţionata oaspeţilor de peste Prut au evoluat patru jucători care sunt legitimaţi la echipe de primă ligă din România, ei fiind Constantin Burdujel şi Andrian Lașcu (ambii de la CS United Galați), Cristian Obadă şi Sergiu Tacot (ambii de la  Autobergamo Deva), cu toţii fiind în echipa de start.
Pentru România, selecţionerul Robert Lupu a trimit în formaţia de start de Tonița - Fl. Matei, Cr. Matei, Ignat, Pânzaru. Oaspeții au început curajos și au reușit să înscrie de două ori (0-2) înainte ca jucătorii României să revină până în pauză prin reușitele lui Laszlo Szöcs, Florin Matei (eurogol) și Dumitru Mimi Stoica (3-2).
Și repriza a doua a început ca și prima, cu două reușite ale moldovenilor, pentru 3-4. Dar tricolorii au dovedit încă o dată că pot reveni în joc, au făcut-o în ambele meciuri ale barajului cu Georgia, și au câștigat la un gol diferenţă. Același Dumitru Mimi Stoica și din nou Florin Matei (min. 39), dintr-o lovitură de la 10 metri, au închis tabela la scorul de 5-4 pentru gazdele partidei.
Pentru moldoveni au marcat Sergiu Tacot (2 goluri), Cristian Obadă şi Andrei Negara.
Pentru naţionala Republicii Moldova au evoluat: Oleg Chitoroagî - Constantin Burdujel, Andrian Lașcu, Cristian Obadă, Sergiu Tacot, apoi Alexandru Ţâmbalist, Andrei Negara, Sergiu Munteanu, Victor Costin. Antrenor: Vladimir Vusatîi.  
Lotul convocat de Robert Lupu pentru EURO 2018 este următorul: Vlad Iancu (Informatica Timișoara), Petrișor Tonița (Autobergamo Deva), Andrei Grigoraș (FK Odorheiu Secuiesc) - Robert Florin Matei, Cristian Matei, Adrian Pânzaru, Paulo Ferreira, Dumitru Mimi Stoica, Alpar Csoma, Florin Ignat (toți de la Autobergamo Deva), Savio Valadares, Felipe Oliveira (Informatica Timișoara), Szőcs László (Futsal Klub Odorheiu Secuiesc), Octavian Cireș (CS United Galați), Emil Răducu (Luxol - Malta).
Revanța dintre România şi Republica Moldova este programată luni, 22 ianuarie 2018, de la ora 18:00, tot în Sala Sporturilor din Deva.
DAN TEODORESCU