Ilie Serediuc, un camarad pe viaţă!

 Bunicul meu, Ilie Radu, spunea aşa: de petrolişti şi de constructori va fi nevoie în permanenţă, în orice societate şi regim politic, pentru că fără petrol lumea nu poate trăi şi fără constructori nu există dezvoltare! Şi cum "Petrolul" se învăţa la Ploieşti am ales "construcţiile" care se aprofundau după liceu acasă la mine, la Iaşi, în cadrul facultăţii de profil de la Institutul Politehnic "Gheorghe Asachi" (azi Universitatea Tehnică).

Am intrat al treilea pe lista de admitere de la Facultatea de Construcţii Iaşi - secţia căi ferate, drumuri şi poduri şi în acest "sector" am ajuns şi în urma spuselor tatălui meu, Radu Teodorescu, dar şi a mamei mele. Elena Teodorescu, care mi-au precizat faptul că fără "drumul de fier" (calea ferată) lumea civilizată nu poate exista!

În perioada 1969-1974 am urmat studiile universitare la facultatea mai sus menţionată, ca student al grupei 2504 (la absolvire) fiind coleg de promoţie cu bucovineanul Ilie Serediuc, pe care mi l-am făcut prieten la cataramă, iar la acest capitol am urmat sfatul bunicii mele, Stephanie von Kotowski (devenită Ştefania Radu după căsătorie), care a locuit mulţi ani la Cernăuţi şi care mi-a spus că bucovinenii sunt oameni de treabă şi de încredere pentru o amiciţie de lungă durată.

Cu Ilie Serediuc mă întâlneam mai mult la cursuri, seminare şi laboratoare, deoarece el locuia în căminile de la Codrescu, iar eu acasă la mine, la blocurile din Piaţa Unirii. Totuşi, ne vedeam şi la serile de dans de la Puşkin sau Codrescu, la un film sau la un teatru, pe terenul de sport, la o bere cu colegii de grupă şi chiar cu cadrele didacdice de la facultate. Ţin minte că odată, cu profesorul nostru în frunte (nu spun cine, persoană importantă!) s-a strigat condica de prezenţă la "Corpul R" din Parcul Copou, pe terasa de lângă actualul Muzeu Eminescu, iar "R" vine de la "Rarău" că aşa se numea restaurantul care aduna în anii '70 toată crema cea vestită a universitarilor ieşeni, iar cu doi mici şi o bere stăteai la taclale până noaptea târziu. Iar eu mai recitam şi din propriile poezii, deoarece eram poet încă de pe băncile liceului, iar în timpul facultăţii am fost şi redactor şef adjunct la revista "Viaţa Politehnicii", publicaţie care era citită de multă lume, inclusiv de camaradul Ilie Serediuc, un mare iubitor de cultură de bună calitate.

După absolvirea facultăţii, eu am ajuns inginer la Focşani, iar Ilie Serediuc (împreună cu soţia şi colega noastră Irina Iordăchescu-Serediuc) la Moineşti, dar amândoi, adică eu şi Ilie, am avut apoi aceeaşi soartă la UM ... (nu spun şi cifrele, că e secret militar), în armata de la Bucureşti, acolo unde timp de 4 luni şi două zile am făcut şapte gărzi pe unitate, multe trageri cu armamentul din dotare, am fost "alarmaţi" de mai multe ori în cursul nopţii, am făcut zilnic înviorări de la ora 5.30 dimineaţa, acolo unde frigul era la el acasă, dar nimeni nu a răcit sau a făcut... "coronavirus". Bineînţeles,  am participat şi la alte acţiuni militare, acolo unde spuneam în permanenţă "Am înţeles, să trăiţi, servesc patria!".

Tot în cadrul armatei din Bucureşti, am organizat şi o brigadă artistică performantă, unde eu eram regizor, moderator, recitator şi interpret de muzică populară, timişoreanul Watler Berberich era solist vocal şi se ocupa cu partea muzicală, iar Ilie Serediuc era membru al brigăzii noastre, aplaudat şi el, ca noi toţi, în spectacolele artistice pe care le-am dat la alte unităţi militare din Capitală sau la întreprinderile din Bucureşti, unde sălile erau pline de fete frumoase, care veneau să-i admire pe militari! Iar Ilie cânta "Ca la noi la Fălticeni" şi primea aplauze la scenă deschisă! Iar ca supliment cultural, eu mă ocupam şi cu postul de radio al unităţii noastre militare, unde organizam şi moderam emisiuni de tot felul, mai ales literare, muzicale şi sportive.
După ce am devenit cu toţii sublocotenenţi (în rezernă), coleg cu noi de armată fiind şi asistentul universitar de atunci Anghel Stanciu, devenit apoi profesor universitar dr. ing. şi deputat în Parlamentul României în multe legislaturi, colegii de facultate Dan Teodorescu şi Ilie Serediuc au devenit colegi la TC Ind Iaşi (SC Moldoconstruct SA), pe marele şantier de la CUG / Fortus Iaşi, unde am învăţat să devenim ingineri constructori în adevăratul sens al cuvântului, cum se ne purtăm cu oamenii din subordine, cum să-i punem la treabă şi cum să avem grijă de vieţile lor etc.
După ce Ilie a făcut pasul către ARCOM Bucureşti şi a dus stindardul României pe marele şantiere din Irak, Armenia şi Rusia, legătura noastră sufletească a rămas strânsă în continuare, Irina şi Ilie Serediuc devenind naşii de cununie ai fiului meu Daniel şi soţiei sale, Crina.

Şi cum legătura noastră sufletească este veşnică, că aşa vrea probabil Doamne-Doamne, iată că inginerul şi omul de cultură Ilie Serediuc devine în 2020 vicepreşedintele Ligii Scriitorilor Români - Filiala Iaşi - Nord Est, acolo unde eu am fost ales preşedinte încă din 2019.

Cu trei cărţi editate până acum şi numărul lor va fi mult mai mare, la finalul anului 2020, acelaşi Ilie Serediuc, dar şi Dan Teodorescu primesc premii importante în cadrul Ligii Scriitorilor Români, la nivel naţional, în cadrul asociaţiei conduse din Cluj-Napoca, de binecunoscutul scriitor ardelean Al. Florin Ţene.
În final, doar atât: Camarade Ilie Serediuc, în faţa ta, eu "Servesc Patria"!
DAN TEODORESCU

Iaşi - România - 3 martie 2021 - De Ziua Mondială a Scriitorilor.