marți, 18 februarie 2020

Gabriel Teodorescu, în "TOP TEN" la Cupa Moldovei la şah


În zilele de 15 şi 16 februarie 2020, Sala "Vasile Pogor" din cadrul Primăriei Municipiului Iaşi a găzduit Cupa Moldovei la şah pe echipe, pentru tinerii sportivi din judeţul Iaşi, cel care a coordonat competiţia fiind prof. Vlad Ungureanu (antrenor de şah la CS Politehnica Iaşi), iar arbitrajul a fost asigurat de Vlad Stegariu şi Mihail Ştefanachi.
Pe parcursul a 8 runde s-au întrecut în cadrul turneului un număr de 23 echipe, printre ele fiind şi cea a Şcolii Gimnaziale "Ştefan Bârsănescu" - B, din Iaşi, cu elevul Gabriel Teodorescu (10 ani, clasa a IV-a E, participant în anii anteriori la Campionatul Mondial de Şah Şcolar de la Palatul Culturii din Iaşi) la masa nr. 1, cea mai valoroasă. Fiecare echipă a fost formată din 4 jucători, cu minim o fată la mesele de joc, dar, din păcate, în primele 4 runde, Amelia Iacob (Bârsănescu B, care se pregăteşte şi la clubul Micul Şahist Iaşi) a lipsit din cadrul turneului, fiind răcită, iar echipa sa a pornit cu un handicap de 0-1 în fiecare meci programat sânbătă, 15 februarie.
Cu menţiunea că echipa "Bârsănescu B" a fost alcătuită din elevii Gabriel Teodorescu (masa 1 - căpitanul echipei), Nicholas Kerezsy (nasa 2, este fiul antrenorului de fotbal ieşean Adrian Kereszy), Matia Galan-Brînzanu (masa 3) şi Amelia Iacob (masa 4), să remarcăm faptul că formaţia menţionată s-a clasat finalmente pe un onorant loc 10, cu 12 puncte acumulate (16 puncte individuale), primind o frumoasă menţiune din partea organizatorilor.
Gabriel Teodorescu a contribuit cu 4 puncte la palmaresul echipei sale, după 3 victorii şi 2 remize, în faţa celor mai puternici adversari din cadrul echipelor întâlnite.
Turneul a fost câştigat, cu un maxim de 24 puncte (8 victorii din tot atâtea partide susţinute) de echipa Şcolii Primare "CAROL I" - A.
Clasamentul final al Cupei Moldovei la şah a fost următorul:
1. Carol A - 24 pct/24,5; 2. Titu Maiorescu - 19 pct/24; 3. BP Haşdeu A - 18 pct/23,5; 4. O. Cazimir A - 15 pct/20; 5. Popesti - 15 pct/19,5; 6. BP Haşdeu B - 15 pct/19,5; 7. Podu Iloaiei - 15 pct/19; 8. Huşi A - 13 pct/19; 9. Alecu Russo - 12 pct/18; 10. Şt Bârsănescu B - 12 pct/16 şi Huşi B - 12 pct/16; 12. O. Cazimir B - 12 pct/14; 13. BP Haşdeu D - 12 pct/13; 14. BP Haşdeu C -  10 pct/11,5; 15. O. Cazimir C - 9 pct/16; 16. Carol B -  8 pct/14; 17. Cogeasca - 8 pct/13,5; 18. M. Kogălniceanu - 8 pct/12; 19. O. Cazimir D - 8 pct/11;  20. Şt Bârsănescu A - 6 pct/13; 21. O. Cazimir E - 4 pct/8,5; 22. O Cazimir F; 23. Codreanu.
În deschiderea competiţiei, participanţii la turneul juvenil ieşean au fost salutaţi de primarul Mihai Chirica, preşedintele FR Şah - Sorin Avram Iacoban, prof. Vlad Ungureanu şi multe cadre didactice implicate în organizarea şi susţinerea concursului de şah de la Iaşi.
DAN TEODORESCU

luni, 17 februarie 2020

Mozaic cultural într-o nouă manifestare duminicală găzduită de Cercul Militar din Iaşi


Duminică, 16 februarie 2020, în sala mare de spectacole a Cercului Militar Iaşi s-a vorbit despre Algeria, în cadrul conferinţei pe tema " Cabiliei", susţinută de prof. Mariana Dima-Bendou, locuitoare a oraşului Oneşti, acolo unde s-a născut şi celebra gimnastă Nadia Comăneci. După o expunere ca la carte, cu prezentarea unor costume populare din Algeria şi cu un film documentar despre ţara africană prietenă, mai ales în familia Bendou, s-a trecut la mai multe lansări de carte, în cadrul manifestării organizate de Liga Scriitorilor Români - Filiala Iaşi-Nord Est, în parteneriat cu
Cenaclul de Literatură şi  Pictură „Octav Băncilă” a Cercului Militar Iaşi, Uniunea Creatorilor de Artă - Sucursala Iaşi, Asociaţia Literară „Păstorel” Iaşi, Asociaţia Culturală „Dor de Acasă” din Vânători - judeţul Iaşi şi Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România.
Au fost lansate cărţile "UZ-OUZOU, pe firul apei şi al istoriei", de Mariana Dima-Bendou, "Lacrimi  nerostite", de Vasile Ruşeţii (venit şi el din Oneşti, volumul fiind dedicat memoriei mamei sale, plecată prea devreme dintre noi), dar şi albumele de pictură "Echilibrul  sufletului" şi "Hypostasis" ale ieşeanului Viorel Vasiliu.
Au prezentat cărţile şi albumele de pictură supuse dezbaterii publice Dan Teodorescu, Corina Matei Gherman şi Felicia Acsinte.
Tot în duminica culturală de la Cercul Militar Iaşi a fost vernisată şi expoziţia colectivă de pictură "Culorile iernii", prezentarea fiind făcută, într-o zi... primăvăratică de Calistrat Robu şi criticul de artă Felicia Acsinte, expozanţii primind diplome de excelenţă din partea organizatorilor.
Momentele artistice din cadrul evenimentului cultural din 16 februarie 2020 au fost susţinute de interpreţii de muzică populară Rodica Ioniţă-Grosu, Diana Elena Crăcană şi Toader Mălăşincă /participant cu succes şi la X Factor de la Antena 1), de interpreta de muzică uşoară Silvia Aboaice, de folkiştii Adi Gegiuc şi Teodor Munteanu, iar Marian Cristian Gorun "Cristiano Magiciano" (tot din Oneşti) a prezentat şi un moment de magie. În recital s-au mai aflat şi ansamblurile corale
"Speranţa" (dirijor: Sofia Doina Gavrilă) şi "Busuioc Moldovenesc" (dirijor: Nuşa Apostol).
Au recitat din propriile creaţii literare (poezii, epigrame) scriitorii Constantin "Ticu" Mihai, Angela Pistol, Cornelia Livia Bejan (care a citit şi din epigramele mamei sale, dr. Georgeta Paula Dimitriu), Mihai Savin, Oana Frenţescu.
În sală s-a difuzat şi revista "NORD-EST CULTURAL", ajunsă acum la numărul 2, care are 158 pagini în format A 4, de o calitate ireproşabilă, prezentarea ei fiind făcută de Corina Matei Gherman (care a fost şi moderatorul evenimentului) şi Dan Teodorescu (preşedintele LSR - Filiala Iaşi-Nord Est). Operatorii video şi fotoreporterii din cadrul evenimentului s-au numit Ioan Vârlan, Calistrat Robu şi Mihaela Berari.
Parteneri media ai evenimentului au fost publicaţia „Sport Fan Club”, Agenţia de Presă „Aşii Români” şi Ziarul „Vocea Ta” (Nürnberg, Germania), Revista „Mioriţa USA” (Sacramento, California,SUA), Revista „Nord-Est Culturalˮ Iaşi.
DAN TEODORESCU

marți, 11 februarie 2020

O nouă carte de colecţie a profesorului vasluian Dumitru V. Marin


Cartea cu numărul 36 a prof. dr. Dumitru V. Marin se numeşte "Jale şi eroism românesc la Cotul Donului... şi după!" şi este editată la PIM Iaşi. Este o carte de colecţie deoarece între coperţile ei se găsesc lucruri inedite, respectivul volum urmând a fi lansat în public pe 26 aprilie 2020, la Cercul Militar Iaşi, în cadrul manifestărilor culturale organizate de Filiala Iaşi-Nord Est din cadrul Ligii Scriitorilor Români. Vasluianul Dumitru V. Marin este membru în cadrul LSR - Filiala Iaşi-Nord Est, este membru UZPR şi este producător de cultură de bună calitate, prin revista şi ziarul pe care le editează, precum Meridianul Cultural Românesc şi Meridianul Iaşi-Vaslui-Bacău, dar şi prin televiziunea online pe care o patronează.
Cartea "Jale şi eroism românesc la Cotul Donului... şi după!" este una nerecomandată copiilor şi cardiacilor, deoarece în ea se prezintă cea mai mare înfrângere a armatei române, la Cotul Donului, acolo unde s-au pierdut circa 170.000 de ostaşi. Au fost totuşi şi câţiva supravieţuitori în faţa ofensivei armatei sovietice, iar Dumitru V. Marin stă de vorbă cu unii dintre ei. Amintiri cutremurătoare, jale fără margini, dar şi un înalt eroism românesc, acest ultim aspect este de fapt flacăra care arde orizontul aducerilor aminte! Este o carte istorică, este o carte a neamului românesc, cel osândit să lupte mereu pentru libertate, năzuinţe şi adevăr! Iar autorul Dumitru V. Marin este cronicarul şi jurnalistul care ne pune în faţa ochilor ororile unui război crud, hain şi cu multe jertfe omeneşti. Prea multe...
DAN TEODORESCU
Preşedintele LSR - Filiala Iaşi-Nord Est

De la Varna la Iaşi, cu Putin, Trump şi Mr. Bean

În perioada 17 ianuarie - 9 februarie 2020, Muzeul Figurilor de Ceară (Wax Museum) de la Varna, din Belgaria s-a mutat în România, mai precis la Iaşi, în incinta Era Shopping Park.30 de statui de ceară şi de silicon, în mărime naturală, ale unor personalități mondiale au putut fi admirate în cadrul unei expoziţii inedite, managerul expoziţiei fiind o bulgăroaică foarte amabilă din Plovdiv, care vorbea excelent şi limba română.
Donald Trump, Vladimir Putin, Stalin, Fidel Castro, Simona Halep, Ion Ţiriac, Ilie Năstase, Nicolae Ceaușescu, Regele Mihai, Smiley, Inna, Mr. Bean, Al Pacino, Robert de Niro, Justin Bieber, Ariana Grande, Messi, Gheorghe Hagi, Ronaldo sau Michael Jackson au fost câteva dintre personalitățile realizate din ceară, cu care doritorii s-au fotografiat la ERA Park din Iaşi.
Personajele expuse arată ca și cum ar fi în viață, deoarece artiștii bulgari care le-au realizat au folosit păr adevărat, iar ochii sunt făcuți din proteze reale.
Tot timpul ai senzaţia că tu te uiţi la ele şi ele se uită la tine, Gică Hagi fiind şi cu mâna la piept, ascultând Imnul României în deschiderea unui meci internaţional de fotbal. Din expoziţie nu lipseşte nici ursuleţul lui Mr. Bean, un accesoriu îndelung apreciat de vizitatorii cei mici dar şi cei mari!
"Veniţi şi la Varna, acolo avem 70 de exponate din ceară! Vă aşteptăm cu mult drag în Bulgaria", ne-a spus în final doamna manager venită din Plovdiv la Iaşi, special pentru expouiţia de la Era Shopping Park. .
DAN TEODORESCU

luni, 10 februarie 2020

Doru Melnic, recital "fotbalistic" în ALPI


Doru Melnic

În dimineaţa zilei de 9 februarie 2020, sala de lectură a Bibliotecii Judeţene Gheorghe Asachi din Iaşi a găzduit o nouă manifestare cu public în cadrul evenimentelor culturale organizate de Asociaţia Literară Păstorel Iaşi (ALPI).
Preşedintele Mihai Batog-Bujeniţă a deschis manifestarea cu trecerea în revistă a evenimentelor din ultima vreme la care au participat membrii ALPI, precum conferinţele tematice de la Cercul Militar Iaşi şi lansările de carte ale scriitorilor Dan Teodorescu şi Silvia Hodaş din cadrul LSR - Filiala Iaşi-Nord-Est, manifestarea organizată de Mihai Caba la Castanul Unirii de la Vişani, comemorarea Holocaustului în cadrul Comunităţii Evreilor din Iaşi, de la Sinagoga Merarilor. Au fostr prezentate volumul beletristic "Cocota de cauciuc negru" editat de Vasile Diacon şi revista Arpia.
Prezent la eveniment, prof. dr. Dumitru V. Marin şi-a prezentat cartea "Jale şi eroism românesc la Cotul Dunului... şi după!", dar şi numărul 20 al revistei de nivel internaţional "Meridianul Cultural Românesc" şi ziarul "Meridianul - Iaşi, Vaslui, Bacău".
Viitoarele manifestări culturale cu implicaţii ieşene au fost prezentate apoi de Dan Teodorescu, Ionel Pintilii, Viorica Şerban, Mihai Caba.
Au recitat apoi din propriile creaţii literare Doina Toma, Angela Pistol, Corina Matei-Gherman, Angela Mihai, Sofia Doina Gavrilă, Cornelia Livia Bejan (care a citit şi din creaţiile mamei sale, dr. Georgeta Paula Dimitriu), Mihai Haivas, Mihai Caba, Ionel Pintilii, Ioan Hodaş, Ştefan Mîrzac, Dumitru Ivas, Constantin Profir, Mihai Batog Bujeniţă. Vasile Larco, Constantin "Ticu" Mihai, Victor Iosif, Teodor Munteanu. Mereu tânărul Doru Melnic a prezentat un monolog umoristic pe teme fotbalistice, care a cules ropote de aplauze din partea colegilor!
Următoarea manifestare cu public în cadrul ALPI este programată duminică, pe 8 martie 2020, de la ora 10.00, tot la "BJ", evenimentul fiind dedicat doamnelor, de ziua lor!
DAN TEODORESCU