vineri, 3 iulie 2015

De pe locul 324 WTA, ucrainianca Valeriya Strakhova ajunge doar în calificări la Trofeul Municipiului Iaşi




Vineri, 3 iulie 2015, în prezenţa supervisorului ITF Mihai Dumitrescu, la arenele de tenis CFR Iaşi au avut loc înscrierile pe tabloul de calificări în cadrul turneului internaţional de tenis feminin "Trofeul Municipiului Iaşi". De pe locul 324 WTA, ucrainianca Valeriya Strakhova (20 ani) a solicitat şi a primit un wild-card de participare pe tabloul de calificări, având liber în primul tur, alături de sârboaica
Barbara Bonic (locul 734 WTA). Dacă s-ar fi înscris în timp util la turneul de la arenele CFR Iaşi, ucrainianca Valeriya Strakhova ar fi fost nr. 1 pe tabloul principal şi nu în calificări, având cel mai bun loc în clasamentul WTA din toate jucătoarele care vor evolua la Iaşi. Chiar şi aşa, Strakhova are speranţe mari în cadrul turneului ieşean, mulţumind clubului ceferist pentru wild-cardul acordat şi pentru posibilitatea de a evolua la turneul ITF de la arenele CFR Iaşi, din România, cu premii totale de 10.000 dolari.
Pe tabloul de calificări s-au înscris în final 30 de jucătoare din România, Ucraina, Serbia, SUA (una dintre jucătoare care domiciliază în Florida, Stephanie Johnson, a venit să joace tenis, din America la Iaşi, însoţită şi de antrenorul său, care este născut la... Bucureşti !), Bolivia, Republica Moldova.
Sâmbătă, pe 4 iulie, începând cu ora 9.30, pe terenurile 1, 2 şi 4 ale arenelor de tenis CFR Iaşi, din Şos. Naţională nr. 7-9, sunt programate cele 14 partide din turul I al calificărilor, terenul 3 fiind programat doar pentru antrenamente.
Se vor disputa partidele:
Raluca CIUFRILĂ (ROU) vs. Ilona-Georgiana GHIOROAIE (ROU)
Miriam Bianca BULGARU (ROU) vs.Ioana TOANCHINA (ROU)
Ioana GHEORGHIŢĂ (ROU) vs.Maria TOMA (ROU)
Adriana Maria ANDRONACHE (ROU) vs.Mihaela GHIOCA (ROU)
Bianca Elena MIHĂILESCU (ROU) vs.Madison BOURGUIGNON (USA)
Alisa MARTINOV (MDA) vs. Ariana SAKI (ROU)
Noelia ZEBALLOS (BOL) vs. Iulia Maria IVAŞCU (ROU)
Beatrice Andreea PADURARU (ROU) vs. Anca RUSU (ROU)
Ioana GUNA (ROU) vs. Mariana GALBEN (MDA)
Hortencia BIRNBAUMER (BOL) vs. Alina SOLTANICI (MDA)
Branduşa Antonia GRASU (ROU) vs. Alexandra FILIP (ROU)
Stephanie JOHNSON (USA) vs. Andreia BEBERECHI (ROU)
Andreea CULA (ROU) vs.Mădălina GRIGORIU (ROU)
Tatiana EFTENOIU (ROU) vs. Andreea PETEU (ROU)
Duminică vor avea loc finalele din calificări şi cele opt învingătoare vor promova apoi pe tabloul principal de "32", acolo unde vor evolua şi ieşencele Michele Alexandra Zmău şi Andreea Prisacariu, care au primit wild-carduri de participare din partea CS CFR Iaşi şi FR Tenis, la simplu şi dublu.
Directorul de turneu este VERGIL AGHION, antrenor de tenis la CS CFR Iaşi.
La tragerea la sorţi de astăzi de pe tabloul de calificări, din partea jucătoarelor au participat Valeriya STRAKHOVA (Ucraina) şi Ioana TOANCHINA (România).
DAN TEODORESCU

FC Botoşani, doar o remiză pe teren propriu în Europa League


Sursa foto de la meciul de la Botoşani: Prosport

Rezultate înregistrate în partidele disputate, joi, în prima manşă a turului întâi preliminar al Ligii Europa au fost:

Vikingur (Insulele Feroe) - Rosenborg Trondheim (Norvegia) 0-2

SJK Seinajoki (Finlanda) - FH Hafnarfjordur (Islanda) 0-1

Linfield FC (Irlanda de Nord) - NSI Runavik (Insulele Feroe) 2-0

Brondby IF (Danemarca) - AC Juvenes/Dogana (San Marino) 9-0

MTK Budapesta (Ungaria) - FK Vojvodina (Serbia) 0-0

Skonto Riga (Letonia) - Saint Patrick's Athletic FC (Irlanda) 2-1

FC Lahti (Finlanda) - IF Elfsborg (Suedia) 2-2

Atlantas Klaipeda (Lituania) - Beroe Stara Zagora (Bulgaria) 0-2

Debreceni VSC (Ungaria) - FK Sutjeska (Muntenegru) 3-0

Ordabasi Şimkent (Kazahstan) - Beitar Ierusalim (Israel) 0-0

JK Sillamae Kalev (Estonia) - Hajduk Split (Croaţia) 1-1

Buducnost Podgorica (Muntenegru) - Spartaks Jurmala (Letonia) 1-3

Şerif Tiraspol (Moldova) - Odds BK (Norvegia) 0-3

Dinamo Tbilisi (Georgia) - Qabala FK (Azerbaidjan) 2-1

FC Differdange 03 (Luxemburg) - Bala Town FC (Ţara Galilor) 3-1

Steaua Roşie Belgrad (Serbia) - Kairat Alma Ata (Kazahstan) 0-2

FC Aktobe (Kazahstan) - Nomme Kalju (Estonia) 0-1

Go Ahead Eagles (Olanda) - Ferencvaros Budapesta (Ungaria) 1-1

NK Domzale (Slovenia) - FK Cukaricki (Serbia) 0-1

FK Kukesi (Albania) - Torpedo Jodino (Belarus) 2-0

KF Shkendija (Macedonia) - Aberdeen FC (Scoţia) 1-1

Flora Tallinn (Estonia) - FK Rabotnicki (Macedonia) 1-0

Dinamo Batumi (Georgia) - Omonia Nicosia (Cipru) 1-0

FK Trakai (Lituania) - HB Torshavn (Insulele Feroe) 3-0

Glentoran Belfast (Irlanda de Nord) - MSK Zilina (Slovacia) 1-4

Alaşkert FC (Armenia) - Saint Johnstone FC (Scoţia) 1-0

Olimpic Sarajevo (Bosnia-Herţegovina) - Spartak Trnava (Slovacia) 1-1

UE Sant Julia (Andorra) - Randers FC (Danemarca) 0-1

Kruoja Pakruojis (Lituania) - Jagiellonia Bialystok (Polonia) 0-1

KF Laci (Albania) - Inter Baku (Azerbaidjan) 1-1

Stromsgodset IF (Norvegia) - FK Partizani (Albania) 3-1

FK Jelgava (Letonia) - Litex Loveci (Bulgaria) 1-1

West Ham United (Anglia) - FC Lusitans (Andorra) 3-0

FC Saxan (Moldova) - Apollon Limassol (Cipru) 0-2

FC Şirak (Armenia) - HSK Zrinjski (Croaţia) 2-0

VPS Vaasa (Finlanda) - AIK Solna (Suedia) 2-2

Neftci Baku (Azerbaidjan) - Mladost Podgorica (Muntenegru) 2-2

University College Dublin AFC (Irlanda) - F91 Dudelange (Luxemburg) 1-0

NK Celje (Slovenia) - Slask Wroclaw (Polonia) 0-1

Birkirkara FC (Malta) - Ulisses FC (Armenia) 0-0

AUK Broughton FC (Ţara Galilor) - Lokomotiva Zagreb (Croaţia) 1-3

FC Botoşani (România) - Ţhinvali (Georgia) 1-1 (Ivanovic '21 / Katcharava '46)

Europa FC (Gibraltar) - Slovan Bratislava (Slovacia) 0-6

SP La Fiorita (San Marino) - FC Vaduz (Liechtenstein) 0-5

Vikingur Reykjavik (Islanda) - NK Koper (Slovenia) 0-1

Newtown AFC (Ţara Galilor) - Valletta FC (Malta) 2-1

Glenavon FC (Irlanda de Nord) - Şahtior Soligorsk (Belarus) 1-2

Cork City (Irlanda) - KR Reykjavik (Islanda) 1-1

Meciurile Balzan FC (Malta) - FK Zeljeznicar (Bosnia-Herţegovina) 0-2, FC Progres Niederkorn (Luxemburg) - Shamrock Rovers (Irlanda) 0-0 şi KF Renova (Macedonia) - Dacia Chişinău (Moldova) 0-1 au avut loc marţi.

Partidele retur se vor disputa la 7 şi 9 iulie 2015. (Sursa: Mediafax)

miercuri, 1 iulie 2015

"Italianca" Michele Alexandra Zmău a revenit acasă, la arenele de tenis CFR Iaşi



În perioada 4-11 iulie 2015, Clubul Sportiv CFR Iaşi, în parteneriat cu Primăria Municipiului Iaşi şi Federaţia Română de Tenis, găzduieşte în propria arenă din Şos. Naţională nr. 7-9, turneul internaţional feminin de tenis "Trofeul Municipiului Iaşi", cu premii totale de 10.000 dolari, acolo unde intrarea spectatorilor pe durata competiţiei este liberă.
Plecată de 5 ani la Torino, în Italia, acolo unde lucrează părinţii săi, Michele Alexandra Zmău, fostă componentă a clubului sportiv CFR Iaşi a revenit miercuri, 1 iulie 2015, acasă, adică la arenele CFR Iaşi, unde a fost primită cu multă căldură de foştii săi colegi şi antrenori.
Primind un wild-card la simplu şi altul la dublu din partea clubului ceferist ieşean, acolo unde a pus pentru prima dată racheta de tenis în mână, Alexandra Zmău (19 ani, fostă campioană a României la vârsta de 14 ani) a făcut şi un util antrenament cu tânărul şi talentatul Răzvan Aghion (doar 11 ani şi 6 luni, dar care evoluează cu mult succes la turneele naţionale şi internaţionale de 12 ani şi chiar 14 ani), făcând astfel reacomodarea cu arena unde a "copilărit" în tenisul de performanţă, sub îndrumarea antrenorilor Vergil Aghion şi Raluca Aghion.
"Am venit să joc la turneul de la Iaşi, adică de la mine de acasă, deşi şi la Torino aveam un turneu ITF în aceeaşi perioadă, cu premii chiar mai mari, de 25.000 dolari. Mulţumesc clubului CFR Iaşi pentru acordarea celor două wild-carduri şi doresc să joc un tenis bun la turneul de peste câteva zile !", ne-a declarat Michele Alexandra Zmău, care continuă să facă tenis de performanţă la un club italian din zona Torino, fiind şi elevă în clasa a XIII-a la un liceu din Torino, dar care nu a uitat niciodată de unde a plecat.
 
* A dispărut o japoneză...

Miercuri, ITF a pus la dispoziţie lista celor 18 jucătoare acceptate direct pe tabloul principal, ele fiind din România, Republica Moldova, Argentina, Ucraina, Austria, Italia.
Între timp, de pe tabloul principal a "dispărut" japoneza de pe locul 13, Naoko ETO (locul 1036 WTA) care s-a retras din motive obiective.
Pe primele patru locurile în topul favoritelor a rămas "careu de aşi" românesc, alcătuit din jucătoarele Ioana Loredana Roşca (nr. 1), Simona Ionescu (nr. 2), Oana Georgeta Simion (nr. 3 - câştigătoarea turneului ieşean în 2014) şi Irina Fetecău (nr. 4 - fiica cunoscutului comentator de sport Adrian Fetecău). Prima favorită, craioveanca Ioana Loredana Roşca (dar care se antrenează la Bucureşti alături de nemţeanca Oana Georgeta Simion) are 19 ani, iar anul trecut a câştigat, împreună cu Ioana Ducu, proba de dublu a turneului junioarelor de la Roland Garros ! A mai avut participări la turneele de Grand Slam de la Wimbledon şi US Open şi a reprezentat România la Jocurile Olimpice de tineret din China şi Campionatele Europene din Elveţia şi Franţa.
În turneele ITF de senioare, Ioana Loredana Roşca are trei trofee câştigate la dublu, în Antalya (2015), Tinajo (Lanzarote, în 2014) şi Bucureşti (2013).
"Nu vin cu gânduri prea mari la Iaşi, deoarece în ultima perioadă am fost accidentată şi am avut şi BAC-ul. Dar vin la Iaşi să joc tenis de calitate, asta în primul rând !", ne-a declarat Ioana Loredana Roşca.
În prezent, Ioana Loredana Roşca ocupă locul 548 în clasamentul WTA la simplu şi 413 la dublu. Suprafaţa favorită de joc este zgură, identică cu cea de la arenele CFR Iaşi.
De remarcat şi prezenţa la Iaşi a jucătoarei Agnes Szatmari (28 ani, născută la Gheorgheni), care în martie 2008 a fost pe locul 187 în clasamentul mondial WTA, la simplu, iar la dublu a fost chiar pe locul 123 WTA, în august 2007.
La Trofeul Municipiului Iaşi la tenis, pe tabloul principal de "32", primele 18 sportive calificate direct sunt:
1. Ioana Loredana ROŞCA (ROU) - locul 522 WTA în momentul înscrierii în concurs; 2. Simona IONESCU (ROU) - 559 WTA; 3. Oana Georgeta SIMION (ROU) - 587 WTA; 4. Irina FETECĂU (ROU) - 642 WTA; 5. Anastasia VDOVENCO (MDA) - 668 WTA; 6. Daniela FARFAN (ARG) - 836 WTA; 7. Agnes SZATMARI (ROU) -849 WTA; 8. Nadiya KOLB (UKR) - 852 WTA; 9. Ailen CRESPO AZCONZABAL (ARG) - 985 WTA; 10. Alexandra PERPER (MDA) - 989 WTA; 11. Gabriela DUCA (ROU) - 1025 WTA; 12. Kerstin PECKL (AUT) - 1033 WTA; 13. Ana Bianca MIHĂILĂ (ROU) - 1053 WTA; 14. Ana Victoria GOBBI MONLLAU (ARG) - 1097 WTA; 15. Camelia-Elena HRISTEA (ROU) - 1114 WTA; 16. Camilla SCALA (ITA) - 1118 WTA; 17. Cristina MOROI (ROU) - 1135 WTA; 18. Gabriela Nicole TĂTĂRUŞ (ROU) - 1212 WTA.
Tot pe tabloul principal, cu wild-card din partea CS CFR Iaşi şi a Federaţiei Române de Tenis vor ajunge ieşencele Andreea Prisacariu şi Michele Alexandra Zmău Patricia Eftenoiu şi Mihaela Lorena Mărculescu.
Pe tabloul de calificări de "48", ITF a nominalizat astăzi 36 de sportive din România, Bolivia, SUA, Republica Moldova, Serbia, deci mai sunt 12 poziţii libere, care s-ar putea completa vineri, 3 iulie, la înscrierile în calificări, în intervalul orar 16.00-18.00. De fapt mai sunt 16 poziţii libere, deoarece 4 jucătoare din calificări vor evolua pe tabloul principal, primind wild-carduri din partea CS CFR Iaşi şi FRT.
Opt jucătoare din calificări vor promova luni pe tabloul principal, după duelurile din cele trei tururi de jocuri (4-6 iulie).

* 16 perechi în proba de dublu feminin

Proba de dublu va avea un tablou principal de "16", iar perechea ieşeană Andreea Prisacariu - Michele Alexandra Zmău va primi şi aici un wild-card de participare din partea CS CFR Iaşi.
Supervisorul ITF de la turneul de la arenele CFR Iaşi este bucureşteanul Mihai DUMITRESCU, arbitrii nominalizaţi fiind Dumitru BUCUR (Bucureşti), Herve MADRAMANY (din Franţa, dar locuieşte de mai mulţi ani la Bucureşti), Raluca BĂCESCU (Braşov), Vlad DOMINŢEANU (Bucureşti), Dragoş MOISI (Adjud) şi localnicul Dan BOSOIU. Directorul de turneu este Vergil Aghion, antrenor de tenis la CS CFR Iaşi.
Conferinţa de presă oficială a competiţiei va avea loc luni, 6 iulie (ora 12.00), la baza sportivă CFR Iaşi, iar finalele turneului sunt programate vineri, 10 iulie (la dublu, de la ora 17.00), respectiv sâmbătă, 11 iulie 2015 (la simplu, de la ora 11.00).
DAN TEODORESCU

CSMS Iaşi, o ultimă remiză în cantonamentul din Turcia



Miercuri, 1 iulie, CSMS Iaşi a încheiat la egalitate, 1-1, ultimul meci din stagiul de pregătire din Turcia, disputat împotriva formaţiei Amkar Perm, din Rusia.
După cum ne-a informat ofiţerul de presă al formaţiei din Copou, Mircea Ungureanu, antrenorul Nicolo Napoli a început meciul în distribuţia: Grahovac - Voicu, Mihalache, Ciucă, Ţigănaşu - Viveiros, Mitic, Enescu, Vasile Gheorghe - Ştefan Grigorie, Golubovic. După pauză au mai intrat: Sembrioni (fundaş de la FC Chiasso) - în locul lui Mihalache, Piccioni (vârf de atac de la Balzan Youths) - în locul lui Gheorghe şi Lukacs Bole - în locul lui Grigorie.
Din min. 61 au mai jucat Creţu, Goge şi L. Ganea, iar din min. 80, Bosoi în locul lui Voicu.
Golul ieşenilor a fost marcat de Bole, din penalty, în min. 80, iar Golubovic a ratat un 11 metri în min.28. Rusii au deschis scorul în min. 74. Două victorii şi două remize a fost bilanţul fotbaliştilor ieşeni în cantonamentul din Bolu (Turcia).
După acest joc de pregătire CSMS Iaşi va reveni acasă, iar pe 10 iulie, în deplasare, în prima rundă din Liga I, va evolua împotriva noii promovate FC Voluntari, de la ora 18.30, în direct pe Look Plus, Digi Sport şi Dolce Sport.
DAN TEODORESCU

Bilanţ pozitiv la CSU Politehnica Iaşi la jumătatea anului 2015 !




În dimineaţa zilei de 1 iulie 2015, la sediul CSU Politehnica Iaşi a avut loc o conferinţă de presă în care s-a făcut bilanţul, la jumătate de an, a grupării moldave de elită a sportului universitar din România.
În prezidiul adunării au luat parte preşedintele Leonida Antohi, directorul general al UTI Petru Condrea, antrenorii Cornel Bădulescu şi Costel Năftică şi secretarul Radu Boişteanu (fost jucător şi antrenor de baschet în anii din urmă).
S-au discutat mai multe probleme de actualitate, despre comportarea ieşenilor la diferite competiţii la finele sezonului 2014-2015,  despre obiectivele îndeplinite la diferite secţii dar şi de perspectiva sportivilor universitari de la CSU Politehnica de a ajunge să reprezinte România la Jocurile Olimpice de anul viitor, de la Rio de Janeiro.
Principalele declaraţii au fost:
- Leonida Antohi: "Facem astăzi bilanţul clubului nostru la 6 luni, pe intern şi internaţional. Avem sportivi talentaţi care speră să ajungă la Jocurile Olimpice de la Rio, precum atleta Angela Moroşanu, judoka Vlăduţ Simionescu, jucătoarea de tenis de masă Irina Ciobanu, deşi unii dintre ei nu sunt susţinuţi de federaţiile de profil. Ne-am îndeplinit obiectivele la baschet, rugby, şah, dar nu şi la handbal. Avem şase sportivi care au plecat la Universiada 2015 de la Gwangju, din Coreea de Sud, acolo unde participă peste 170 ţări şi peste 20.000 sportivi, precum judoka Vlăduţ Simionescu, Emanuel Rădulescu şi Andreea Ştefănescu, tiriştii Alexandru Saucă şi Vlad Săcăleanu, jucătoarea de tenis de masă Irina Ciobanu. Avem patru sportive în lotul României la rugby feminin, care luptă şi ele pentru calificarea la Olimpiada de la Rio. Iar la şah am câştigat Cupa României la fete, cu două jucătoare de lot naţional, Alina Motoc-L'Ami şi Irina Bulmaga. Doresc ca în semestrul al II-lea să ne continuăm strategia, de a merge în primul rând pe participări la nivel internaţional. Cred că lui Vlăduţ Simionescu îi trebuie o medalie la Universiada din Coreea de Sud, pentru a avea o explozie în comportamentul psihic, dar şi tehnic !";
- Cornel Bădulescu: "Cu echipa de handbal Poli Unistil Iaşi am pierdut locul la baraj pentru promovarea în Liga Naţională, în detrimentul echipei din Focşani, deoarece nu s-a respectat regulamentul care ni s-a comunicat la începutul sezonului. În altă ordine de idei, sponsorul nostru a venit mai târziu la echipă, prin luna august a anului trecut şi am pierdut jucători buni. În Liga Naţională evoluează însă mulţi jucători foarte buni autohtoni şi străini care au salarii mari, între 2.000 şi 10.000 euro pe lună, sume imposibile pentru clubul nostru. Pentru sezonul viitor avem două variante: dacă vom avea o finanţare superioară să aducem jucători buni, pentru promovare sau pentru a merge la baraj, iar dacă nu avem această finanţare să aducem jucători tineri, pe care să-i creştem ! Am ales varianta a doua, am adus cinci jucători tineri, trei dintre ei la final de juniorat, iar doi cu dublă legitimare, după ce ne-au plecat trei jucători din vechea gardă. L-am adus ca antrenor principal pe Costel Schender, iar Florin Spiridon a devenit secund. La vechiul secund, Ioan Zepciuc, s-a renunţat".
- Petru Condrea: "La baschet sunt aceleaşi probleme ca la handbal. Mergem doar pe jucători tineri, deoarece în sportul ieşean lipsesc sponsorii. Nu avem jucători foarte valoroşi pentru ca Iaşul să facă faţă nivelului primei ligi, acolo unde sunt mulţi stranieri, sârbi, americani şi aşa mai departe".
- Costel Năftică: "Cred în Vlad Simionescu şi cred în posibilităţile lui de a ajunge la Jocurile Olimpice de la Rio, din 2016. În prima parte a anului 2015 el a avut o comportare mai puţin constantă, dar a fost şi obosit. Mai sunt multe concursuri în 2015 şi 2016 la care Vlad poate participa şi poate obţine calificarea la Rio, la mare luptă cu rivalul său, Daniel Natea".
În final, prof. Leonida Antohi, care este şi preşedintele Consiliului de Administraţie al clubului CSMS Iaşi, a menţionat şi câteva chestiuni legate de fotbalul din Dealul Copoului: "Scheletul echipei este cel din campionatul trecut, avem astfel omogenitate şi sper într-o comportare bună în noul campionat. Noi sperăm să mai aducem doi fundaşi la CSMS Iaşi, deoarece trebuie să avem dubluri pe posturi. Cred că Iaşul va avea de câştigat după alegerea lui Florin Prunea ca membru în Comitetul Executiv al FR Fotbal, din partea LPF".
DAN TEODORESCU