luni, 13 septembrie 2021

O "italiancă" a urcat în ALPII din centrul Iaşului

 


Ieşeanca Mărioara Vişan, devenită italiancă de mai mulţi ani, a revenit duminică, pe 12 septembrie 2021 în centrul oraşului celor Şapte Coline , acolo unde cultura este la ea acasă. Mărioara a urcat în ALPI cu multă plăcere, fiind un oaspete de seamă al Asociaţiei Literare Păstorel Iaşi (ALPI), în cadrul manifestării lunare cu public a grupării conduse cu mult profesionalism de scriitorul şi comandorul Mihai Batog-Bujeniţă şi găzduită de sala mare de lectură a Bibliotecii Judeţene Gheorghe Asachi Iaşi.  

Cu un prezidiu alcătuit din Mihai Batog-Bujeniţă, Mihai Haivas, Mărioara Vişan, Gheorghe Bălăceanu şi Dumitru V. Marin manifestarea a debutat în mod tradiţional, cu menţionarea activităţilor culturale din ultima perioadă, cu prezenţa membrilor ALPI şi cu prezentarea unor cărţi, ziare şi reviste de actualitate.
Au citit apoi din propriile creaţii literare doamnele Doina Toma, Mărioara Vişan, Rodica Ioniţă-Grosu, Corina Matei-Gherman, Oana Frenţescu, Viorica Şerban, Cornelia Livia-Bejan, urmate de "eşalonul masculin" alcătuit din Doru Melnic, Mihai Haivas (care a citit şi din creaţia maestrului Eugen Deutsch), Gheorghe Bălăceanu, Mihai Caba, Constantin Anton, Nicolae Peiu, Mircea Ţimpău, Vasile Larco, Sorin Cotlarciuc, Ionel Pintilii, Constantin Profir, Nicolae Viziteu.
Prof. Dr. Dumitru V. Marin a lansat în public şi revista "Meridianul cultural românesc" (ajunsă la nr. 27), publicaţie care se difuzează în 32 de ţări de pe 4 continente şi care are circa 800 de colaboratări din toată lumea. Putem remarca din nou faptul că Vasluiul există pe harta lumii şi datorită muncii neobosite a prof. Dumitru V. Marin în domeniul cultural.

În sală s-a mai aflat şi ing. Gheorghe Zăgreanu, arbitru internaţional de popice şi vorbitor de limba germană, un mare iubitor de literatură.

În final, acelaşi Prof. Dr. Dumitru V. Marin a făcut invitaţia de participare a membrilor ALPI şi LSR la evenimentul organizat de domnia sa la Vaslui, pe 23 septembrie 2021 (ora 10.00), cu ocazia împlinirii unui sfert de veac de la debutul pe piaţa mass-media a publicaţiei săptămânale "Meridianul Iaşi - Vaslui - Bacău".
Următoarea manifestare culturală organizată în cadrul ALPI va avea loc pe 10 octombrie 2021, tot de la ora 10.00 şi tot la Biblioteca Judeţeană de pe Bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt din Iaşi.
DAN TEODORESCU

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu