vineri, 19 aprilie 2019

Al doilea pas reuşit pentru popicarii de la CFR Olimpia ACB Iaşi



Arena din  Ploieşti găzduieşte în această săptămână turneul final al Campionatului Naţional de popice pentru seniori (FINAL FOUR).
Vineri, 19 aprilie 2019, în a doua zi de concurs a competiţiei, în prima semifinală  am consemnat CFR Olimpia ACB Iaşi - KSE Târgu Secuiesc 7-1 la puncte de echipă (3241 p.d. - 2975 p.d.; 17,5 - 6,5 la puncte de set / manşe câştigate). Ieşenii, campionii naţionali en-titre, s-au impus prin realizările lansatorilor Florin Opincă - 614 p.d. (3 manşe; 1 punct de echipă), Ion Cercel - 597 p.d. (4; 0), Costică Ciurdea (60 bile) & Iulian Gabriel Cucu (60 bile) - 525 p.d. (4; 1), Remus Antimirescu - 514 p.d. (3; 1), Vlad Nacu - 523 p.d. (2,5; 1), Sebastian Biţă - 468 p.d. (1; 0).
Pentru lansatorii de la "KSE" au punctat: Ciocan Flavio - 576 p.d. (1; 0), Kiss György - 517 p.d. (0; 0), Bögözi Jozsef - 468 p.d. (0; 0), David Elek - 450 p.d. (1; 0), Bardocz Kalman - 471 p.d. (1,5; 0), Nagy Laszlo - 493 p.d. (3; 1).
În a doua semifinală a turneului, CFR Cluj s-a impus în faţa formaţiei Inter Petrila cu scorul de 6-2 la puncte de echipă (3247 p.d. - 3129 p.d.; 14,5 - 9,5 la puncte de set / manşe câştigate). S-au remarcat sportivii Bogdan Dudaş (Cluj) - 598 p.d., respecxtiv Radu Balaban (Petrila) - 562 p.d.
Sâmbătă, pe 20 aprilie, se dispuză finalele de clasament, astfel: Inter Petrila - KSE Tg. Secuiesc (ora 8.00 - locurile 3-4) şi CFR Olimpia ACB Iaşi - CFR Cluj (ora 12.00 - pentru locurile 1-2).
Ocupanta locului 1 la finalul turneului şi campioana naţională ar putea reprezenta România la Cupa Mondială, echipa de pe locul 2 - vicecampioana naţională va evolua în Cupa Europei, iar echipele de pe locurile 3 şi 4 vor putea evolua în Cupa NBC, asta în funcţie şi de bugetul avut la dispoziţie de aceste grupări sportive din ţara noastră.
În funcţie de locurile ocupate în aceste cupe continentale, formaţiile româneşti ar putea evolua ulterior şi în Liga Campionilor de popice, în optimile de finală.
DAN TEODORESCU

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu