Sâmbătă, 16 noiembrie 2019, cu oaspeţi din Bucovina, Muzeul Unirii din Iaşi a
găzduit o manifestare de suflet pe tărâmul culturii româneşti, Sala Dublei
Alegeri din "Palatul lui Cuza" de pe strada Lăpuşneanu fiind plină de
un public avid de evenimente de bună calitate, precum cele organizate şi
moderate de Rodica Rodean, preşedinta Asociaţiei Universul Prieteniei.
Într-o manifestare denumită "TOAMNĂ BUCOVINEANĂ", a avut loc o dublă lansare de carte şi un vernisal expoziţional, spre încântarea oamenilor de cultură prezenţi la eveniment.
Au fost lansate în public volumele „Tapiserii”, de medicul stomatolog Sorin Cotlarciuc (ca ilustraţii fiind utilizate imagini cu goblenurile soţiei Lili Cotlarciuc) și „Lumina toamnelor târzii”, de ceferistul din comuna Vama (judeţul Suceava) Ioan Mugurel Sasu.
A mai fost şi vernisajul expoziţiei "Masca", de artista buvineană Maria Cojocari, prezentată de etnograful Angela Olariu.
Cele două volume ale verilor Cotarciuc şi Sasu, primul de proză şi al doilea de poezie,
au fost prezentate la modul laudativ de către scriitorii Emilian Marcu, Valentin Talpalaru, Constantin Mănuţă, Mihai Batog-Bujeniţă şi Vasile Larco, din public intervenind alţi doi bucovineni, Victor Iosif şi Vasile Diacon.

Programul
artistic a fost oferit publicului de violonista Ștefania Turcu (cu
"Balada" lui Ciprian Porumbescu) şi de actorul Emuil Gnatenco, care a
recitat din poeziile medicului şi sportivului veteran Sorin Cotlarciuc.
La iniţiativa lui Evelin Strătică, a fost organizată şi o strângere de fonduri pentru copii aflaţi în nevoi.
Iar Vasile Diacon, după recitalul elevei Ştefania Turcu, a mai menţionat: "La Palas Mall au loc mai multe manifestări culturale în sălile Verdi sau Chopin, dar din păcate nu s-a găsit şi o sală pentru al nostru Ciprian Porumbescu!".
În finalul evenimentului care s-a derulat pe parcursul a două ore, autorii Sorin Cotlarciuc şi Ioan Mugurel Sasu au mulţumit publicului pentru prezenţă, iar ultimul menţionat a lecturat şi câteva poeme din propriul volum.
Manifestarea de la Muzeul Unirii a fost organizată de Asociaţia Universul Prieteniei Iaşi, Cenaclul "Nectarie" din comuna Vama - Bucovina şi de Complexul Muzeal Naţional Moldova Iaşi.

Sâmbătă,
pe 30 noiembrie, la Muzeul Municipal "Regina Maria" Iaşi va avea loc o
manifestare dedicată zilei unirii Bucovinei cu "Țara Mamă", în organizarea
bucovinenilor "patronaţi" de data aceasta de scriitorul Vasile Diacon.
Iar miercuri, pe 4 decembrie 2019, de la ora 17.00, Asociaţia Literară Păstorel Iaşi este invitată să participe la Festivalul Teodorenii - edoţia a VI-a, organizat ca de obicei de Biblioteca Judeţeană Gheorghe Asachi Iaşi, la sediul central de pe Bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt.

Pe
15 decembrie (ora 12.00, la Cercul Militar Iaşi) şi 16 decembrie 2019 (ora
17.00, la Hotelul Moldova Iaşi), Liga Scriitorilor Români - Filiala Iaşi - Nord
Est organizează Gala Laureaţilor Culturii Ieşene 2018-2019, cu frumoase distincţii
şi un Prerevelion cu un spectacol artistic în lumina sărbătorilor de iarnă.
DAN
TEODORESCU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu