*
Acestea sunt cuvintele lui Nicolae Iorga, rămase peste veacuri. Iar ele au fost
rostite din nou la Cercul Militar din Dealul Copoului, de către col. Ioan
Timofte, preşedintele Filialei Iaşi din cadrul Asociaţiei Naţionale Cultul
Eroilor "Regina Maria" din România.
Marţi,
pe 10 martie 2020, în sala mare de spectacole a Cercului Militar din Iaşi a
avut loc Adunarea Generală anuală a Filialei Iaşi, din cadrul Asociaţiei
Naţionale Cultul Eroilor "Regina Maria" din România.
Într-o sală arhiplină de ofiţeri cu grade superioare (colonei, generali), dar şi cu invitaţi din cadrul Filialei Iaşi-Nord Est a Ligii Scriitorilor Români (Dan Teodorescu, Calistrat Robu, Corina Matei-Gherman - care s-a aflat şi în prezidiul adunării, Mihaela Berari, Ioan Vâîrlan), preoţi-parohi care au reprezentat Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, preşedintele col. Ioan Timofte a prezentat darea de seamă asupra activităţii din ultima perioadă, aprobată în unanimitate de cei cu drept de vot.
A fost menţionată şi activitatea laborioasă dusă de colonelul şi poetul Ionel Pintilii, cel care conduce destinele ziarului "Eroii Neamului".

În
continuare, preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Maricel Popa şi primarul
Mihai Chirica au rostit discursuri la adresa "Cultului Eroilor",
remarcând activitatea laborioasă a filialei de la Iaşi, care s-a îngrijit în
permamenţă ca eroii neamului românesc să nu fie uitaţi! Conducerea Filialei
ieşene şi mai mulţi ofiţeri din sală au primit distincţii din partea CJ şi
Primăriei Municipiului Iaşi, printre ei fiind şi generalul maior (r) Ştefan
Dimofte, ajuns la venerabila vârstă de 98 ani, domnia sa fiind extrem de activ
şi la această frumoasă etapă de viaţă.
"Nici un efort nu este mare cân este vorba despre eroii neamului", a spus preşedintele Filialei Iaşi, col. Ioan Timofte, care l-a citat şi pe Nicolae Iorga, menţionân că ""Neamul este etern prin Cultul Eroilor!".

Au
mai rostit alocuţiuni în faţa adunării, prezentând activitatea Filialei ieşene
din Dealul Copoului.Cezar Cobuz, Liviu Crăcană, Andi Daşchievici, Ionel Gabu,
Constantin Bogdan Neculau, Leonard Ostafi, pr. prof. Gabriel Coroamă, Ionel
Munteanu, Dan Prisecaru, Ştefan Dimofte, fostul elev ieşean col. Constantin Chiperi
(din Bucureşti, vicepreşedintele de la nivel naţional, care a menţionat că s-a
bucurat mult şi după victoriile echipei de fotbal Politehnica Iaşi în fata
formaţiilor de renume Universitatea Craiova şi Dinamo Bucureşti).
Adănarea Generală s-a
încheiat cu un spectacol artistic moderat de interpreta de muzică uşoară Nina
Cuciuc, unde şi-au adus contribuţia Fanfara Garnizoanei din Dealul Copoului şi
mai mulţi interpreţi de muzică populară, acolo unde s-a remarcat tânărul Remus
Fandarac, din comuna Ţibăneşti, judeţul Iaşi. La restaurantul Cercului Militar Iaşi a avut loc şi un parastas organizat în memoria Eroilor Neamului, căzuţi pe câmpurile de luptă, de-a lungul timpului, în apărarea gliei străbune!
DAN TEODORESCU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu