luni, 2 martie 2020

Un Bal de poveste, cu ghiocei şi mărţişoare!


Duminică, pe 1 martie 2020, la Hotelul Moldova din Iași, in cadrul unui spectacol artistic cu nume importante pe scenă și în sală şi în fața unui public care a numărat peste 75 de iubitori de cultura de buna calitate, Liga Scriitorilor Români - Filiala Iasi-Nord Est a organizat Balul de Primăvară - Mărțișor 2020. Cuvântul de deschidere a fost rostit de scriitorii Dan Teodorescu, Corina Matei-Gherman,  Calistrat Robu, Mihai Batog-Bujeniţă şi Silviu Labeş, care au mulţumit publicului pentru prezenţă şi implicare în organizarea evenimentului, acolo unde artiştii şi dansatorii-sportivi prezenţi au făcut voluntariat pe tărâmul culturii ieşene.  
În recitalurile artistice care au urmat pe parcursul a circa 5 ore şi-au adus contribuţia tinerele şi talentatele interprete de muzică populară Karla Ursu, Iasmina Cătălina Stoleru, Eliana Agafiţei, binecunoscutul acordeonist de talie naţională Ovidiu Enea, interpreţii de muzică uşoară Nina Cuciuc, Viorel Vasiliu (care este şi un binecunoscut pictor), Silviu Labeş şi Silvia Aboaice, dansatorii sportivi Matei Ciocinta-Bârsan şi Iana Gabor, de la CDS Nikons Iaşi (antrenor-coregraf: Amira Zapalii).
La iniţiativa lui Dan Teodorescu (preşedintele LSR - Filiala Iaşi-Nord Est) a fost organizat şi un inedit concurs de "bancuri cu perdea şi epigrame", la care au participat mai mulţi oameni de cultură din sală. Juriul, alcătuit din scriitorii Corina Matei-Gherman, Calistrat Robu şi Mihai Batog-Bujeniţă a desemnat şi câştigătorul "marelui premniu" al concursului mai sus amintit, în persoana pictoriţei Mihaela Berari. S-au mai remarcat în acest concurs Angela Pistol şi Sofia Doina Gavrilă.
Pe parcursul evenimentului, ing. Ilie Serediuc, managerul firmei "Conagris Invest" Iaşi a acordat diplome şi medalii celor care au fost alături de LSR - Filiala Iaşi-Nord Est în decursul timpului, printre cei premiaţi fiind şi foştii marii rugbyşti ieşeni Emil Crişan şi Ciprian Ursu, omul de afaceri Nastasia Ivanov, Emilian Frăsinescu, Beatrice Vasiliu (care şi-a serbat ziua de naştere chiar în timpul evenimentului de la Hotelul Moldova), jurnalista cu implicaţii în mass-media internaţională Martha Eşanu, scriitorul octogenar Eugen Deutsch, preşedintele ALPI - Mihai Batog-Bujeniţă, pictoriţa Eugenia Nechita şi mulţi alţii.
Toti participanţii la eveniment au primit din partea organizatorilor mărţişoare, simbolul primăverii la români, iar în final a fost prezentat tortul festiv "Mărţişor 2020", cate a încheiat cu o secveţă dulce "Balul de Primăvară" de la Iaşi.

* Eugen Deutsch anticipează şi creează...

Pe 19 aprilie 2020, chiar în prima zi de Paşte, jurnalistul şi scriitorul Dan Teodorescu (DanTe) va schimba prefixul şi va publica cartea "7 şi 0" care va fi lansată în public o săptămână mai tărziu, deci pe 26 aprilie 2020, de la ora 12.00, la Cercul Militar din Iaşi, într-o manifestare culturală de amploare.
Talentatul literat ieşean, Eugen Deutsch anticipează evenimentul şi consemnează următoarele:
"DANTE - 7 şi 0

Dansul unor file de poveste,
Arcuri peste vremuri ce tot zboară,
Nopţi şi zile ce înfruntă teste,
Timpul care tainic se strecoară,
Elegant trecând de orice creste…
7 tomuri grele şi – ştim bine –
0 grămadă de volume pline!

Eugen Deutsch - 02.03.2020

* O lună martie extrem de bogată în evenimente culturale

Organizatorii din Dealul Copoului, de la LSR - Filiala Iaşi-Nord Est mulţumesc pe această cale partenerilor de la Uniunea Creatorilor de Artă - Sucursala Iași și Școala Populara de Artă "Titel Popovici" Iași pentru buna cooperare și Hotelului Moldova pentru găzduirea evenimentului cultural din 1 martie 2020, prima zi a primăverii calendaristice!.
Luna martie va fi una plină pentru membrii LSR - Filiala Iaşi-Nord Est, pe 15 martie urmând a fi lansate la Cercul Militar Iaşi, de la ora 12.00, cărţile poeţilor Corina Mate-Gherman şi Calistrat Robu, iar în zilele de 26 şi 27 martie 2020 se va pleca la Cluj-Napova, pentru a participa la Gala Laureaţilor în care se vor acorda premiile pe 2019, acolo unde cei doi poeţi anterior amintiţi vor primi două importante premii la nivel naţional. Cu felicitări! (REDACŢIA)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu