sâmbătă, 29 februarie 2020

La BCU Iaşi: O cronică, doi autori, un scriitor şi "Cocota de cauciuc negru"


Sâmbătă, 29 februarie a anului bisect 2020, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare "Mihai Eminescu" din Iaşi a fost lansat volumul "Cocota de cauciuc negru", autor Vasile Diacon, Editura Cronedit 2019, o carte "oprită la lectură fetelor cuminţi şi snobilor pudibonzi", după cum se precizează în volum.
Cu o prefaţă intitulată " Sex şi umor?", semnată Nicolae Creţu şi cu o dedicaţie adresată "tuturor viitoarelor posibile soacre ale domnişoarei Adina, personajul nostru, care ar putea să crape de oftică atunci când vor afla ce n-a ratat aceasta în anii juneţii sale", lansarea pornită pe un drum oarecum liniştit, avea să capete pe parcurs un caracter tensionat de afirmaţiile "pro" şi nu prea "pro", fiind nevoie de "intervenţia" repetată a distinsului profesor prefaţator Nicolae Creţu pentru "liniştirea" spiritelor.
Până la urmă s-a dat câştig de cauză ... domnilor, oricum aflaţi în majoritate (!) faţă de "sexul" care nu s-a mai dovedit a fi "slab" cum se credea de regulă. Dimpotrivă!
Cu momente artistice adecvate umorului de calitate, dar şi "mărţişorului" şi zilei "femeilor", cu "sarje" epigramatice colegiale, cu un cuvânt de încheiere a autorului, mulţumit de a fi ieşit cu bine din
dispută, lansarea volumului poate fi considerată una reuşită, prin numeroasa prezenţă şi prin suculenta dezbatere.           
Un pahar de vin "sec" avea să mai adâncească oarece "neclarităţi" ne mai spune colegul Mihai Caba, cel care, în continuare, deviune şi epigramist:
Hai noroc, coane Vasile
Bine c-ai scăpat cu zile,
Nu de alta, dar Cocota
Ţi-a făcut cam grea Golgota!
Şi tot domnului Vasile Diacon, la lansarea volumului „Cocota de cauciuc negru”, acelaşi Mihai Caba îi dedică următoarele catrene:
Cu volumu-ţi apărut
Şi cocota dumitale,
Pe Boccacio l-ai făcut
Mai mic de ...2 parale!
            *          *          *
Cu cocota-ţi rău famată
Şi cu cauciucul negru,
Te întreb, ca om integru:
Suferi cumva de... prostată?
            *          *          *
Cartea asta deocheată,
Cu poveşti de minte creaţă,
Ai noroc:  A fost salvată,
 „Descreţită” de prefaţă!

* Ce este pornografia?
                                  
La începutul manifestării din aula BCU Iaşi, cu un prezidiu alcătuit din Nicolae Creţu, Horia Zilieru,
Mihai Batog-Bujeniţă, Liviu Apetroaie, autorul Vasile Diacon şi moderatorul Vuctor Iosif, ultimul a precizat: "După o tăcere de aproximativ două luni, reluăm întrunirile noastre obișnuite, sub genericul „Amiază culturală bucovineană” (cea de a XCIII-a ediţie), când președintele nostru, istoricul, etnologul, filologul şi scriitorul Vasile Diacon, autor al multor serioase lucrări premiate, inclusiv de către USR - Filiala Iași, al cărui membru este, ne propune un volum de proză în care schimbă surprinzător „registrul” scriiturii, făcând, în postfața acestuia o inedită pledoarie pentru normalitatea lexicografică românească. Cu un titlu incitant – Cocota de cauciuc negru. Carte oprită la lectură fetelor cuminți și snobilor pudibunzi -, apărută la Editura Cronedit, cartea este prefațată de cunoscutul universitar ieșean Nicolae Crețu (sub titlul Sex și umor?) și conține desene semnate de apreciatul grafician și pictor bucovinean Radu Bercea, care ne-a fost oaspete în întrunirea noastră din luna septembrie 2019. La dezbaterile despre această carte participă numeroşi scriitori ieşeni, cei din prezidiu şi din sală, inclusiv de la Asociația Literară „Păstorel” Iași (ALPI), asociaţie condusă de comandorul Mihai Batog-Bujeniţă".
În cuvântul său de deschidere, prof. Nicolae Creţu a remarcat: "Cartea va merge foarte bine, suntem sub protecţia unui comandor! Cartea este scrisă cu umor!".
Iar Liviu Apetroaie, printre altele, menţionează: "Naturalismul lui Vasile Diacon este sincer. şi avem cu toţii sentimente".
Comandorul şi scriitorul Mihai Batog-Bujeniţă a spus: "Victima este un om deosebit, la o anumită vârstă! Se merge într-o mlaştină! Cititorul întreabă: Oare eu nu am fost la fel?".
Poetul Horia Zilieru concluzionează de la prezidiu: "Niciodată nu se va putea spune totul despre femeie!".
Din sală au intervenit mai mulţi colegi ai autorului, cu dedicaţii poetice şi cu epigrame pe tema dată de volumul prezentat. Au urcaz pe scenă Emil Gnatenco, Mircea Ţimpău, Angela Pistol, Mihai Haivas, Doina Toma, Mihai Caba, Sorin Cotlarciuc, Vasile Vajoga.
Dorind probabil să iasă în evidenţă cu orice preţ, Elena Mândru a criticat volumul editat de Vasile Diacon, remarcând că "Această carte este pornografică în proporţie de 90 %. Am citit-o dar nu am avut nici un orgasm...".
A intervenit prof. Nicolae Creţu care a menţionat: "Definiţi pornografia doamnă, dacă tot vorbiţi de ea!". În replică, Elena Mândru a spus doar atât: "Am 63 ani şi...". Iar prof. Nicolae Creţi a mai remarcat: "Vasile Diacon a scris cartea ca un act de eliberare. Nu este pornografie...".
Din păcate, după discursul răzbunător al lui Elena Mândru, multă lume a părăsit sala, în frunte cu maestrul Horia Zilieru, foarte nervos după ce a audiat acele cuvinte nepotrivite şi jignitoare la adresa autorului!
În final, scriitorul Vasile Diacon a mulţumit publicului pentru prezenţă, a invitat oamenii la "protocol", adică la un pahar de vin de la Osoi şi a mai remarcat: "Vinovat de scrierea cărţii este profesorul Nicolae Creţu. Cartea nu are capitole, ci secvenţe. Nu mi-a venit să cred că pot scrie aşa ceva...".
MIHAI CABA şi DAN TEODORESCU - 29 februarie 2020

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu