Veronica se întoarce!

Prof. Veronica Rusu-Bucico

În 1973, pe marile ecrane din România rula filmul "Veronica se întoarce", în regia Elisabetei Bostan.
În rolul principal a fost distribuită mica domnişoară Lulu Mihăescu (născută la Iaşi), secondată de binecunoscuţii Margareta Pîslaru, Dem Rădulescu, Florian Pittiş şi nu numai.
Iată că, după 47 ani, mai precis în anul de graţie şi de mari tulburări umane 2020, Veronica se întoarce din nou, de data aceasta pe marele ercran al culturii româneşti din dreapta şi stânga Prutului.
În rolul principasl se află acum poeta cu dublă cetăţenie prof. Veronica Rusu-Bucico, cu domiciliul tot în Iaşi (România), dar şi în oraşul Bălţi (Republica Moldova), care revine în lumea literară cu strălucitul volum de versuri intitulat "Cuvinte de sub cer", cel care ne alungă disconfortul legat de "coronavirus" şi ne aduce o speranţă de viaţă şi de bucurie.

Într-o carte de colecţie structurată pe mai multe capitole, poemele Veronicăi Rusu-Bucico sunt dedicate oraşelor Iaşi şi Chişinău, lui Lucian Blaga şi Ion Druţă, dar şi nouă celor care iubim poezia de bună calitate, încrustată în versul alb sau în versul cu ritm şi rimă, cel clasic.
În capitolul "Paradisul inimii" putem lectura două poeme de mari reverberaţii metaforice închinate celor doi poeţi eterni, di care cităm:  
"Argument pentru eternitate

                                    lui Lucian Blaga

Nu ai strivit corola de minuni a lumii,

Ci ai iubit cu îndrăzneala humei

Înaltul cerului şi stelele sihastre,

Ce-şi au coroană întinderile-albastre.

Tu ai crezut... şi-n plânsul rugăciunii

Ai auzit ce îţi şopteau gorunii.

Arcade de lumini ai adunat

În veşnicia care s-a născut la sat.

Privirea ta rupea spinii din soare

Şi-i convertea în spaţii siderale.

Tăcere... clipe lungi în destrămare

Şi doruri sfinte, hohote amare...

Tu căutai să mângâi prin cuvinte

Desculţe toamne-n ploi și ierni cumplite.

Nepăsător ardeai în focul nemuririi,

Din coame de poeme creştea şi bobul pâinii.

                                                            ...

Seminţa nemuririi prin vine azi îmi curge
Şi greul cel din lume iar carnea mi-o străpunge.
M-aplec peste-a ta carte ca valul peste ţărm –

Eu ştiu: până la moarte cu rugi o să mă-nsemn."

..................................................................

"Nemurire

                   Lui Ion Druţă

Un sol al păcii pe pământ-

Povara bunătăţii noastre-

E-un strop de ploaie din cuvânt

Ce azi străluce-n zări albastre.

Asemeni magicei făclii

A Lumânării din Câmpia,

Cea din Soroca, spre chindii,

În soare-şi va renaşte glia.

La focul vieţii se-ncălzi

Şi Pavel şi mătuşa Ruţa,

Iar Trofimaş îşi va găsi

Prin câmpuri largi a sa şlepcuţă...

Puterea bunului Păstor

Va dăinui în ţara mamă.

Cei clopotari, mânaţi de dor,

Îmbracă-n dangăt Căpriana.

Şi-o lume toată va veni

Să vadă aici minunea sfântă.

Doar în Moldova vor găsi

O sanie şi-o doină blândă.

Toţi într-o limbă vom vorbi,

Limba lui Ştefan, ce ne-adună.

Printre noian de amintiri

Reînvie-al ţării dor de humă.

Izvorul sacrului cuvânt

Ne va uni din nou sub stele-

Să fim numai Frumos şi Sfânt

Şi Domnul fie-ne în ele!".

În poemele sale, ale revenirii în mugurele poeziei de mare sensibilitate, Veronica Rusu-Bucico, care este şi un membru marcant al Ligii Scriitorilor Români - Filiala Iaşi-Nord Est, trece prin copilărie, adolescenţă şi maturitate, cu priceperea unei bune cunoscătoare a sentimentului uman.

Pentru domnia sa râul Prut nu are puterea supremă de a despărţi două popoare patronate de veacuri de marele domnitor Ştefan cel Mare şi Sfânt şi în acest context sunt poemele dedicate celor două oraşe de suflet, Iaşi şi Chişinău.    

Recităm în continuare, cu pergamentul neuitării în suflet, frumoasele versuri închinate dulcelui târg din dreapta Prutului::   

"Imn Iaşului

Pe harta țării dragi,

Asemeni unei stele,

Străluce-n sărbătoare

Orașul vieții mele.

Veșmânt îi e ecoul

Trecutului frumos,

Iar viitoru-n zare

Triumfă glorios.

Ca un străjer din ceata

Faimosului Ștefan

Lucește Iaşu-n soare,

Martir al ăstui neam.

Prin doine și balade,

Prin mare înțelepciune

Ridică ale lui turle

Peste al vremii nume!

Orașul meu de vis,

Oraș cu nimb de laur,

Fii pentru ai tăi fii

Cel Mare Meșter Faur!

Și înalță un altar

Al nemuririi noastre,

Cununile iubirii

Pe toți să ne unească!".

Iar despre capitala Republicii Moldova, Veronica glăsuieşte:                                                                        

"Chişinău

Chişinău, din al tău sublim

Gândul meu senin îl imprim.

Vreau să-ţi cânt versul meu de dor,

Pe-aripi de amor pân-la nor!

Pe şapte coline imensă zidire,

Un gând al lui Ştefan cel Sfânt!

Într-un grai, prin cântec de nai,

Sub cupola ta ne-adunai.

Aprindeam foc de ape stins,

Spre cer ne-nălţam din abis!

Tu veche cetate, prin zbucium şi patimi,

Moldovei făureşti viitor!

Chişinău, eşti mereu focul viu

Din sufletul meu!

Chişinău, zid ne-nvins,

Necuprins paradis de îngeri atins!

Chişinău!

Oricât m-aş afla de departe,

La tine revin,

Oraş cu nimb de lumini!

Doresc ca să ştie o lume-

Te iubesc, Chişinău!"

Iar despre Moldova din dreapta şi stânga Prutului, renăscută din cenuşa eternă a credinţei, Veronica Rusu-Bucico spune că o doreşte unită şi cu toţii fii ei aflaţi din nou la masa biruinţei de neam:

"Despre Moldova

Tu, Moldova mea, eşti fiică a credinţei,

Lucru ce de veacuri e ştiut...

Te-au tratat ca pe un nimeni hoţii-

Din cenuşă-ai renăscut!

Prin cel Crez, de mână cu speranţa,

Tot aştepţi cu drag copiii tăi,

Să revină-acasă, plini de viaţă-

Fericiţi fie şi ei!

Chiar de timpul vitreg te constrânge

Şi de-alături unii te-ar nega,

Astăzi tu rămâi a fi senină,

Scumpă, dulce, Ţara mea!

Moldovă, tu, prin cronice străbune,

Din nou la vatră-ţi cheamă scumpii fii.

Te roagă iarăşi clopotul să sune

Şi-ale unirii să aprinzi făclii!"

În capitolul "Cântec de dor", poeta din Iaşi şi Bălţi mărturiseşte pe vecie crezul său, cu gândul mereu la România Mamă:

"Mărturie

Obturată de-o pofta vicleană,

O palmă de pământ sărmană

În rugi îşi îneacă durerea,

Cu gând la România Mamă.

Pământ ce-i frământat în lacrimi,

Stropit cu sânge viu prin lupte,

I-a fost gătită a ei soartă-

Coroană de dureri pe frunte.

Ea vrea, cu toată-a ei fiinţă-

Senină, pură limpezire-

Un fir de iarbă din seminţă

Să-i încolţească în privire.

Să crească, rod să poarte-n lume,

Ca-n mândra glie strămoşească

Să-i dăinuie schivnicul nume

Prin sfânta limbă românească.

Îngenunchiat un mal în hohot,

În ape-şi varsă întreg dorul

De-un Făt-Frumos si de-o Ileană

Ce-şi au cunună tricolorul.

Căci apa Prutului curată-

Agheasma dragostei de frate-

Şi-a adunat copiii odată

De au surpat stavili ghimpate.

Tu, Basarabie Creştină,

Cea răstignită prin Siberii,

Trăieşti cu-n gând la vatra sfântă,

Prin răni de sânge-ale surpării.

Şi azi imperii fasonate

Îţi mai străpunge ADN-ul.

Ipocrizia prin dosare

Tot intentează imprimeuri.

Martir cu lacrimă fierbinte,

Pământ umil basarabean,

Tu ştii că graiul nu se vinde

Şi doar credinţa ţi-e alean.

Cu gândul Sus, prin bunul nume,

Desprins din viţă strămoşească,

Îţi odrăsleşti copiii dornici

De-o mângâiere românească."

În final, profesoara Veronica Rusu-Bucico

face o sinteză didactică a volumului său de versuri, după o revenire spectaculoasă pe altarul poeziei contemnporane, acolo unde flăcările eterne ale nemuririi de neam şi de ţară o pot aduce alături de marii literaţi basarabeni:  

"Sinteză

Tăcerea isihastră este cugetul absolut,

o renunţare ce ţine-n echilibru timpul.

Zâmbetul e raza vie a unui sărut din soare.

Ochii – poartă magică, bucurie

ce-nveşniceşte clipa.

Cuvântul -  punte serafică, rugăciune

prin care omul îşi înalţă aripa.

Copilul - binecuvântare, convertită în nemoarte.

Iubirea - sfeşnic aprins de Domnul pentru eternitate.

Viaţa - dar ceresc, nimb al trăirilor voievodale

în rezervaţia ce tămăduie rănile învăluite în răbdare-

predestinată pentru fiecare."

În perspectiva lansării volumului "Cuvinte de sub cer" într-un spectacol artistic de neuitat, o văd pe Veronica Rusu-Bucico recitând, în stilul lui Adrian Păunescu, din versurile sale, iar canautorul şi tenorul de talie internaţională Oleg Herescu, laureat al premiului UNITEM, oferindu-ne un superb recital muzical, pe versurile Veronicăi, cea care s-a reîntors, în 2020, pe altarul credinţei şi al poeziei contemporane de înalt nivel.

DAN TEODORESCU
Preşedintele Ligii Scriitorilor Români - Filiala Iaşi-Nord Est şi membru al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România

Iaşi - 28 martie 2020