luni, 13 iulie 2020

Lansare de carte la Nürnberg, în Germania

  Sâmbătă, pe 11 iulie 2020, la Centrul Cultural Româno-German "Dumitru Dorin Prunariu" din Nürnberg (Germania) a avut loc lansarea cărţii de poezie "Secretul scrisorii albastre" de Ionela van Rees-Zota, cu o prefată şi coperta 4 scrisă de jurnalistul şi scriitorul ieşean Dan Teodorescu, cel care a avut şi o intervenţie telefonică în cadrul acestei manifestări culturale de excepţie.   
    Declaraţia autoarei, Ionela van Rees-Zota, a fost următoarea: "Astăzi, 11 iulie, a fost lansarea celei de-a șasea cărți scrisă de mine, “ Secretul scrisorii albastre”, un volum de poezii bilingv (Româno-german). Emoții, pasiune și iubire au fost sentimentele care astăzi au pus stăpânire pe cei prezenți în cadrul Centrului Cultural Romano-German “Dumitru Dorin Prunariu” din Nürnberg. Pe această cale, mulţumesc tuturor pentru prezenţă, efortul depus şi implicare. Sunteţi minunaţi și vă iubesc enorm!".   
 Cartea "Secretul scrisorii albastre" va fi prezentată şi la Iaşi, pe 17 iulie 2020, în cadrul unei manifestări culturale organizată de Liga Scxriitorilor Români - Filiala Iaşi-Nord Est şi a partenerilor ei tradiţionali. (Redacţia-11 iulie 2020)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu