marți, 26 iunie 2018

Acord de parteneriat în folosul românilor din Bucureşti şi din Nürnberg



La Bucureşti, pe 25 iunie 2018, s-a semnat un nou parteneriat cultural, educaţional şi academic între românii care locuiesc pe malurile Dâmboviţei şi cei care trăiesc acum în Germania, în zona oraşului Nürnberg, dar care nu şi-au uitat tradiţiile şi originile.
Acordul de parteneriat, conceput în data de 8 iunie 2018 şi care se va derula pe o durată de 5 ani de la data semnării lui, cu posibilitatea reînnoirii, s-a încheiat între Universitatea ATHENAEUM din Bucureşti, for reprezentat de Preşedintele prof. univ. dr. Emilia Vasile şi Centrul Cultural Româno-German de Ajutor şi Integrare - Dacia e.V. din Nürnberg (Germania), reprezentat de managerul Ionela van Rees-Zota.
La capitolul "forme de colaborare", părţile contractante sunt de acord să conlucreze în următoarele activităţi:
- Cercetarea ştiinţifică şi academică;
- Participarea în comun la programele şi proiectele de cercetare ştiinţifică;
- Organizarea în comun de cursuri pe termen scurt, seminarii pe subiecte de interes comun;
- Organizarea în comun a unor cursuri de vară şi promovarea reciprocă a activităţii acestora în mediile universitare academice;
- Publicarea de articole în revistele de specialitate din ambele ţări;
- Schimb de vizite - profesori / studenţi / cercetători / personal nedidactic;
- Organizarea în comun de manifestări ştiinţifice / conferinţe / mese rotunde;
- Recunoaşterea reciprocă a rezultatelor cooperării prin acordarea de premii şi distincţii;
Se mai menţionează că, de comun acord între cele două părţi, se pot stabili şi alte oportunităţi de colaborare în domeniul educaţiei şi cercetării ştiinţifice.
La întâlnirea din capitala României şi la discuţiile care au avut loc înainte şi după semnarea Acordului de Parteneriat au participat distinșii reprezentanţi ai Universităţii Athenaeum din Bucureşti, în frunte cu Preşedinta Universităţii şi a Senatului, doamna prof. univ. dr. Emilia Vasile, doamna Otilia Manta - Președinta Grupului Român pentru Investiții şi Consultanță, domnul prorector şi director de cercetare conf. univ. dr. Nelu Burcea, alături de germanca de origine română, doamna manager Ionela van Rees-Zota, venită de la Nürnberg la Bucureşti pentru semnarea acestui parteneriat cultural, educaţional şi academic.
Din partea gazdelor bucureştene, Acordul de Parteneriat a mai fost semnat de Rectorul Universităţii, conf. univ. dr. Daniela Mitran.
"Am semnat la Bucureşti un Acord de Parteneriat benefic pentru toţi românii. În urma acestui parteneriat între Centrul Cultural Româno-German de Ajutor și Integrare din Nürnberg și Universitatea Athenaeum din București, în cadrul centrului nostru din Germania vor fi organizate mai multe conferințe, seminarii și cursuri de specializare în diferite domenii, cât și schimburi de experiențe între personalul didactic, nedidactic, studenți și elevi", ne-a declarat managerul Ionela van Rees-Zota.
La întânirea din Capitala României a mai fost prezentă şi doamna Gina Micloş, director executiv la editurile ePublishers, eLiteratura, eDidactica, care a menţionat, referitor la acţiunile noului partener din Germania: "Felicitări, Ionela van Rees Zota, pentru activitatea susținută de promovare a românilor şi a României! Felicitări şi pentru reprezentarea de excepție a românilor din Diaspora, cu precădere a celor din Bavaria! Centrul Cultural Româno-German de Ajutor şi Integrare de la Nürnberg - primul de acest gen din Germania - va fi o încununare a tuturor acestor acțiuni".

* De la Bucureşti a urmat o întâlnire redacţională sub poalele Tâmpei

După vizita la Bucureşti, managerul Ionela van Rees-Zota a avut o întâlnire redacţională la Braşov, cu unul dintre redactorii şefi ai publicaţiei în limba română "Vocea Ta" (ziar care se distribuie în Austria, Germania, Belgia, Olanda, Elveţia, Franţa şi urmează Anglia) şi ai Agenţiei de Presă "Aşii Români", doamna Adriana-Lucia Ciugudean.
"Întâlnire redacțională de la Braşov se lasă, de fiecare dată, cu îmbrățișări calde și sincere. Adriana-Lucia Ciugudean este redactor șef de mai bine de 8 ani și este unul din cei mai minunați oameni din lume, ca şi toţi membrii redacției mele, de-altfel", a mai spus doamna Ionela van Rees-Zota, care este şi managerul celor două publicaţii amintite.
DAN TEODORESCU

luni, 25 iunie 2018

"Lansările Europene" ale jurnalistului ieşean Dan Teodorescu au ajuns la sportul popicelor


Cartea cu nr. 12 din ultimii 2 ani şi 10 luni a jurnalistului ieşean Dan Teodorescu a văzut lumina tiparului în 22 iunie 2018. Este de fapt al 14-lea volum editat în ultima perioadă de Dan Teodorescu, deoarece două cărţi au avut câte două volume fiecare. Cartea de acum se numeşte "Lansări Europene" şi ea îmbină, ca de obicei, cronicele sportive cu reportajele culturale din cadrul manifestărilor la care a participat autorul. De data aceasta este vorba de sportul popicelor, cel care face performanţă în România, dar şi peste hotarele carpatine, chiar dacă în campionatele interne au mai rămas puţine echipe care mai practică acest sport de mare tradiţie în ţara noastră. Recentul Campionat Mondial de popice găzduit de Cluj-Napoca în mai 2018 este detaliat într-un capitol special al cărţii, acolo unde România a cucerit două medalii de bronz la seniori, prin perechea Duka Tilda - Petruţ Mihălcioiu şi Nicolae Lupu, ultimul evoluând de mai mult timp pentru formaţia germană SKC Victoria Bamberg.
Se mai fac referiri despre echipele de top din România în sportul popicelor, CFR Olimpia ACB Iaşi şi Electromureş Romgaz Tg. Mureş (actualele campioane naţionale la masculin şi respectiv feminin), despre CFR Cluj, Conpet Petrolul Ploieşti, Inter Petrila, Electromureş Tg. Mureş, KSE Tg. Secuiesc, Rapid Bucureşti, despre întrecerile individuale şi pe echipe la cadeţi, juniori, seniori şi veterani, toate cronicele fiind însoţite de galerii foto inedite.
La capitolul cultură se menţionează multe lansări de carte şi vernisaje expoziţionale de la Muzeul Unirii, Cercul Militar, Clubul CFR Iaşi şi Hotelul Moldova, despre Adunarea Generală a APSR de la Bucureşti, spectacolele artistice care au avut loc la Clubul CFR Iaşi de la Râpa Galbenă, în cadrul Cenaclului George Topîrceanu, şedinţele cu public din cadrul Asociaţiei Literare Păstorel Iaşi (ALPI), despre parteneriatul cultural dintre ALPI (România) şi Asociaţia culturală Dacia e.V. (Germania), despre excursia pe teme culturale din Bulgaria a autorului, despre manifestările culturale organizate la Vatra Dornei în cadrul Ligii Scriitorilor din România - Filiala Iaşi-Moldova, despre înfiinţarea unui Centru Cultural Româno-Germania la Nürnberg, de către românca cu "Şapte inimi" Ionela van Rees-Zota, nimeni alta decât managerul general al Agenţiei de Presă "Aşii Români" şi al revistei de nivel european "Vocea Ta", acolo unde Dan Teodorescu este redactor de mai mulţi ani.
Grafica cărţii este asigurată de binecunoscuţii caricaturişti de nivel internaţional Eduard Mattes (născut la Iaşi, dar care locuieşte de mai mulţi ani la Haifa - Israel) şi Cristian Topan (din Bucureşti).
Cartea "Lansări Europene" are 600 pagini în format mare "B 5 Academic" şi este editată la PIM Iaşi. Editorialele din prefaţa cărţii sunt asigurate de scriitorii Sorin Cotlarciuc, Angela Pistol şi Corina Matei-Gherman, iar în postfaţă scriu oamenii din lumea popicelor, precum antrenorul emerit federal Remus Antimirescu şi arbitrii internaţionali Gheorghe Zăgreanu şi Gheorghe Blasicz.
Coperta nr. 4 aparţine germancei de origine română Ionela van Rees-Zota, care scrie editorialul "Dan Teodorescu - Altfel!".
"Este a 12-a mea carte şi al 14-lea volum. Lumea spune să nu mă opresc aici, deoarece mai am multe sporturi performante despre care pot scrie, iar cultura pentru mine este ca şi pâinea caldă pentru cei flămânzi! Eu rămân flămând de sport şi cultură în Iaşi, într-o fostă capitală a României, în an de Centenar şi în anul aniversării Marii Uniri din 1918!", ne-a declarat, în final, jurnalistul Dan Teodorescu, membru UZPR şi APSR, vicepreşedintele Ligii Scriitorilor din România - Filiala Iaşi-Moldova, membru senior ALPI şi redactor la publicaţiile Vocea Ta (Nürnberg - Germania) şi "Mioriţa USA" (Sacramento / California - SUA), dar şi cu multe colaborări redacţionale la alte publicaţii din ţară şi străinătate, inclusiv în domeniul poeziei. (REDACŢIA)

duminică, 24 iunie 2018

România, locul 4 la Campionatul European de Fotbal al angajaţilor din penitenciare


În perioada 18-22 iunie 2018, echipa de fotbal a angajaţilor din cadrul Penitenciarului Iaşi şi lucrători din cadrul Penitenciarului Brăila au alcătuit lotul echipei reprezentative a României, care a participat la cea de-a XIV-a ediţie a Campionatului European de Fotbal între echipele sistemelor penitenciare EURO4PRIS.

Competiţia s-a desfăşurat în Republica Moldova, la Complexul Sportiv al Federației Moldovenești de Fotbal din localitatea Vadul lui Vodă, de lângă Chişinău.
De menţionat că, începând cu anul 2004, echipa de fotbal constituită la nivelul Penitenciarului Iași a participat la şase ediții ale Campionatului European de Fotbal al Personalului de Penitenciare.
La prima participare la Campionatul European de Fotbal destinat personalului de penitenciare, în anul 2004, la Nymburk, în Cehia, echipa de fotbal a obținut locul 3 și medalia de bronz, precum și aprecierea unanimă a organizatorilor și participanților pentru eleganța în comportare și jocul spectaculos prestat.
La ediția a VIII-a a campionatului, organizată în 2006, la Venarey les Laumes, în Franța, echipa României a obținut locul 6, iar la ediția a IX-a, care s-a desfășurat în 2008, la Nitra, în Slovacia, a obținut locul 4.
La ediția a X-a, din 2010, organizată la Medulin, în Croația, România a obținut locul 2 după o finală susţinută cu echipa reprezentativă a Cehiei, finală pierdută în urma loviturilor de departajare.
Administraţia Naţională a Penitenciarelor din România, cu implicarea Penitenciarului Iaşi, a organizat ediţia a XI-a a Campionatul European de Fotbal al Personalului de Penitenciare „EURO 2012“ la Iaşi, toate eforturile fiind răsplătite prin câştigarea titlului de campioană de către echipa reprezentativă a sistemului penitenciar din România.
La ediția a XI-a, din 2014, organizată la Klagenfurt, în Austria, România a ocupat locul 2, după finala jucată cu reprezentativa Slovaciei.
În aceste zile de iunie, din 2018, la cea de-a XIV-a ediţie din cadrul Campionatului European de Fotbal între echipele sistemelor penitenciare, competiţie găzduită de Moldova din stânga Prutului, România a luptat pentru un loc bun în cadrul turneului european cu alte şapte selecţionate din Republica Moldova, Cehia, Slovacia, Turcia, Estonia, Polonia și Bulgaria.
Lotul României, coordonat de antrenorul ieşean Constantin Tiron şi alcătuit din 23 de jucători, unii cu prezenţe şi în prima ligă a ţării de fotbal sau futsal, a avut de suportat adversari puternici, meciurile fiind extrem de disputate şi spectaculoase.
După festivitatea de deschidere a competiţiei, la care au fost prezenţi Anatolie Munteanu - Secretarul General de Stat al Ministerului Justiţiei, Ruslan Berzoi - Vicepreşedintele FMF, Alexei Brăducean-Dulgher - Preşedintele Asociaţiei de fotbal „Nistru-DIP”, alţi oaspeţi şi oficiali au debutat jocurile de fotbal, cele opt participante fiind împărţite în două grupe iniţiale.
În grupa B au evoluat Cehia, Bulgaria, Estonia şi România. Echipa României a avut două victorii şi o înfrângere, după următoarele rezultate: 3-0 cu Estonia, 2-0 cu Bulgaria şi 0-2 cu Polonia.
România a jucat apoi finala mică, unde a pierdut cu 0-2 confruntarea cu gazdele din Republica Moldova, tricolorii din dreapta Prutului terminând competiţia pe un onorant loc 4, iar cei stânga Prutului cucerind medaliile de bronz ale competiţiei.
Campioană europeană a devenit Cehia, care a devansat pe podium echipele Poloniei (locul 2), respectiv a Republicii Moldovei (locul 3).
La ceremonia de premiere au fost prezenţi Nicolae Eşanu - Secretarul de Stat al Ministerului Justiţiei, Aureliu Şuhan - Directorul interimar al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, Serghei Demcenco - Directorul adjunct al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor - Alexei Brăducean-Dulgher - Preşedintele Asociaţiei de fotbal „Nistru-DIP”, mulţi invitaţi din străinătate. Forul fotbalistic naţional din Republica Moldova a fost reprezentat de către Ruslan Berzoi - Vicepreşedinte, Igor Soltanici - Inspector Federal şi Alexandru Zaharia - Specialist Securitate.
DAN TEODORESCU (Sursa: FMF)

Cătălin Sumănaru, de două ori pe cea mai înaltă treaptă a podiumului la tenis de masă



La Iaşi se joacă tenis de masă, iar Cătălin Sumănaru (FOTO) este un reprezentant de seamă al acestui sport. În luna iunie 2018, tânărul ieşean Cătălin Sumanaru a participat la două turnee de tenis de masă în zona Bucovinei, cucerind locul 1 atât la concursul de la Gura Humorului, cât şi în cel de la Suceava.
Pe 16 iunie 2018, Cătălin a cucerit locul 1 la turneul denumit "AmaTur - Hai ai noştri" de la Gura Humorului, iar pe 23 iunie 2018 el s-a clasat tot pe prima treaptă a podiumului la Cupa Suceavei - ediţia a III-a, la Elite / Open, la competiţia găzduită de Sala de sport a Colegiului Naţional "Ştefan Cel Mare" din Suceava.
Despre sportul practicat de fiul ei, doamna Adriana Sumănaru, un "fan" al tenisului de masă, ne-a declarat: "Am să vă spun cele ce urmează nu în ideea de a scrie neapărat despre Cătălin, ci de a face cunoscut faptul că în Iași se face tenis de masă. Chiar  dacă
<<Primăria  Municipiului Iași iubește sportul>>, puţini știu că se joacă  tenis de masă în Iași. Și ca să mai punctez un amănunt la această  <<iubire>>,  vă mai  spun ceva.  Acum trei săptămâni, un grup de tineri inimoși, împătimiți ai tenisului de masă din Iaşi, au avut inițiativa organizării unui consurs  AMATUR  la Sala Polivalenă. Au găsit ceva sponsori, au plătit  sala  în avans, iar vineri, cu o zi înainte de concurs,  când s-au dus să monteze mesele de tenis au aflat că sala era  rezervată pentru o prezentare de modă. Cum am apărut noi, ieşenii, în faţa celor 180 de jucători din ţară care erau înscriși  pentru a participa la acest concurs? Neserioși, nu?".
Să mai menţionăm că, în conformitate cu cele spuse de organizatori pe forumul site-ului www.tenisdemasă.ro, Circuitul Individual de Tenis de Masă AmaTur România este alcătuit dintr-un lanț de turnee de tenis de masă, organizate pe întreaga durată a anului, în mai multe localități ale țării și pe mai multe nivele de reprezentare - locale, zonale și naționale, încheindu-se cu un Turneu Final, spre sfârşitul anului.
Circuitul urmărește atragerea iubitorilor tenisului de masă, simpli pasionați sau foști sportivi de performanță care doresc să-l practice în mod organizat, la nivel local sau național. Totodată, creează posibilitatea unor întâlniri ale celor mai buni participanți amatori cu jucători legitimați de nivel apropiat.
Circuitul este organizat de AmaTur România, prin Coordonatorii naționali. La turnee poate participa însă, cu drepturi depline, orice persoană legitimată sau nelegitimată, care are statut de jucător amator sau avansat.
DAN TEODORESCU

sâmbătă, 23 iunie 2018

Pictorul Eugen Drăguţescu, uitat de multă lume, dar nu şi de ieşeni!



Născut la Iaşi, pe 19 mai 1914 şi plecat la cele veşnice în 1993 la Roma, în Italia, la vârsta de 79 ani, Eugen Drăguţescu a fost un artist plastic desăvârşit, pictor şi grafician, din păcate uitat de lume la un moment dat. Mai mult chiar, deoarece s-a stabilit în străinătate în decursul vieţii, el a fost şi exclus din lucrările de specialitate editate în România. Pictorul Eugen Drăguţescu a absolvit Academia de Belle-Arte din București, în perioada 1932-1938 şi încă din perioada studenției, conform "Wikipedia", participă cu două lucrări, "Căsuță la mahala" și "Copil orb", la Salonul Oficial de desen și gravură, patronat la vremea respectivă de Ministerul Culturii și Artelor. Din comisia de selecție făceau parte Camil Ressu, Jean Al. Steriadi, Francisc Șirato și Marius Bunescu.
Artistul se dovedește a fi şi un desenator bun, de expresie, interesat de traseul creionului, dar și de armoniile cromatice. În 1936 își deschide prima expoziție personală la Galeria Mozart. În 1939 câștigă concursul pentru Premiul Romei, care îi permite să studieze în Italia la Accademia di Romania.
În tot acest timp, tot conform "Wikipedia", el continuă să participe la diverse manifestări artistice din țară; astfel, în 1940 expune șapte lucrări la Salonul Oficial de toamnă din București. Lucrează câțiva ani în Olanda (1946-1949), apoi se întoarce în Italia, locuind la Assisi și, din 1959, la Roma. Are numeroase expoziții personale în Italia, Olanda, Mexic, SUA, Elveția.
Lui Eugen Drăguțescu i s-au decernat de-a lungul vremii multe premii prestigioase. Primul dintre ele a fost Premiul Simu, la București în 1940, urmat de cel acordat în 1953, în urma participării la Expoziția Internațională de Artă, de la Messina. Ulterior a primit premiul Fundației Ford și premiul Bienalei din Veneția, în 1956.
Începând cu data de 10 noiembrie 2014, Banca Națională a României a lansat în circuitul numismatic o monedă din argint dedicată aniversării a 100 de ani de la nașterea lui Eugen Drăguțescu.

* La Muzeul Unirii din Iaşi, într-o zi ploioasă de sâmbătă

Trecând la timpul prezent, să remarcăm faptul că Muzeul Unirii din Iaşi, pe 23 iunie 2018,  într-o sâmbătă ploioasă, dar cu mult soare în sufletele iubitorilor de cultură din Moldova şi Bucovina, a găzduit lansarea cărţii "Eugen Drăguţescu - omul şi artistul, în scrisori", de "Înălţimea Sa" Victor Iosif (cu aspect de... baschetbalist, după aliură!), fost profesor de limba română la Vicovu de Jos şi devenit ieşean nu cu mult timp în urmă. Manifestarea a fost organizată de Societatea pentru Cultură şi Literatură Română în Bucovina - Filiala Iaşi, în parteneriat cu Uniunea Scriitorilor din România - Filiala Iaşi. Printre participanţii din sală şi de la prezidiu s-au aflat Mandache Leocov (în plină vervă la 90 ani), Dumitru Rădăuceanu, Marin Gheorghe Nicolae (vestitul... MeGheNe de pe şantierele patriei), Constantin Mănuţă, Vasile Diacon, Dimitrie Ţopa (din Bucureşti, rudă prin alianţă cu Eugen Drăguţescu), Carmen Andronache (din Rădăuţi, preşedinta Societăţii "mamă" din Bucovina), Liviu Papuc (moderatorul evenimentului), autorul Victor Iosif şi o parte din membrii Asociaţiei Literare Păstorel Iaşi (ALPI), precum Mihai Batog-Bujeniţă, Cornelia Ursu, Vasile Larco, Dan Teodorescu, Angela Pistol, Doina Toma, Viorica Şerban, Corina Matei-Gherman, Ionel Pintilii, Martha Eşanu, din nou Vasile Diacon (în dublă calitate).
Evenimentul din "Casa lui Cuza", de pe str. Alexandru Lăpuşneanu nr. 14 din Iaşi a avut loc în cadrul manifestării denumite "Amiază culturală bucovineană" - ediţia a 83-a şi a durat peste două ore, una fiind "acaparată" de prof. Vasile Diacon, care a prezentat cartea de la "A la Z", cu multe aspecte despre viaţa pictorul Eugen Drăguţescu, care a fost prieten şi cu marele Constantin Brâncuşi!
"Domnul Dimitrie Ţopa, aici de faţă, este rudă prin alianţă cu Eugen Drăguţescu. La îndemnul inginerului Dimitrie Ţopa, profesorul Victor Iosif scrie o carte extraordinară despre Eugen Drăguţescu, cu multe comentarii ale autorului la scrisorile publicate în volum. Pot spune că volumul scris de Victor Iosif  este o biografie romanţată, cu materialul clientului. Este o carte de corespondenţă, care curge ca o poveste. Această carte are de fapt doi autori, pe Victor Iosif care a scris-o şi pe Dimitrie Ţopa care a gândit-o! Victor Iosif spune singur că se numeşte
<<pălmaş cultural>>!", a spus prof. Vasile Diacon.
Am mai consemnat următoarele declaraţii din partea membrilor prezidiului:
- Liviu Papuc: "Am răsfoit acum cartea, este interesantă, iar pentru mine este prima carte despre Eugen Drăguţescu".
- Carmen Andronache (preşedinta Societăţii pentru Cultură şi Literatură Română în Bucovina, din Rădăuţi): "Societatea noastră se zbate să supravieţuiască, cu ajutor ZERO din partea statului! Dar noi avem datoria să menţinem în viaţă această societate bucovineană. Nu este uşor, deoarece aici nu se câştigă bani, ci doar se investeşte. Dar dacă această pasiune este, noi luptăm! Prin faptul că prof. Victor Iosif a fost luat aici, la Iaşi, noi am pierdut un
<<băiet>> de treabă! Profesorii de română au jurământul lui Eminescu de respectat şi noi nu vom lăsa garda jos, atât cât vom putea.  Noi facem ceea ce credem şi credem ceea ce facem!".
- Dimitrie Ţopa: "Ca inginer am lucrat pe multe şantiere. Bunicul meu era topometrist, lucra cu Anghel Saligny, iar seara juca şah cu el. Am ajuns şi la Iaşi la un moment dat şi asta datorită lui Eugen Drăguţescu. Mă bucur că la această manifestare, în sală sunt şi mulţi bucovineni. Fratele mamei era căsătorit cu sora lui Drăguţescu. Am găsit în casă această comoară: scrisori, fotografii! Vreau să fac acum şi o expoziţie la Iaşi, după ce am făcut una la Bucureşti şi alta la Rădăuţi. Am făcut şi o expoziţie la Constanţa şi alta la Academia Română de la Roma, dar ultima a fost o deziluzie, din motive organizatorice. Fondul Eugen Drăguţescu va ajunge la Muzeul Literaturii Române. Voi preda desenele lui Drăguţescu la Rădăuţi şi Suceava. Pe 17 iulie, expoziţia Eugen Drăguţescu va ajunge la Iaşi. Mai vreau să se facă un bust Drăguţescu, iar o stradă din Iaşi să-i poarte numele. Se pune problema să se recupereze cultura şi tradiţia şi nu altceva!".
-  Victor Iosif (vădit emoţionat în faţa asistenţei): "Sunt onorat de prezenţa dumneavoastră în această sală istorică de la Muzeul Unirii, dar nu vreau să abuzez de răbdarea dumneavoastră. Un important ajutor în scrierea şi lansarea cărţii l-am primit şi din partea soţiei şi a fiicei mele. Mulţumesc respectuos celor de la Asociaţia Literară Păstorel Iaşi care au venit azi aici, la această manifestare".   
Iată cum, Iaşul a primit azi, 23 iunie 2018, un nou semnal istoric de la valorile culturale care s-au născut pe aceste meleaguri.
Chiar dacă pictorul Eugen Drăguţescu a fost uitat de multă lume la un moment dat, ieşenii au luptat pe "baricadele culturale" ale secolului al XXI-a şi l-au readus astfel în memoria românilor de pretutindeni! Spre cinstea lor şi a eroilor acestui neam...
DAN TEODORESCU