marți, 5 noiembrie 2013

Rugbyştii ieşeni şi bârlădeni au ajuns în sferturile de finală ale Cupei României



* Prima fază a Cupei României la rugby a programat doar două partide, cele de la Sibiu şi Bucureşti, deoarece multe echipe s-au retras din competiţie.

În deplasare, Poli Agro Unirea Iaşi a trecut de CSM Sibiu cu scorul de 81-7, dupa ce la pauză studenţii din Copou conduceau cu 52-0. Formaţia ieşeană a marcat 13 eseuri, din care opt au fost transformate, iar sibienii au reuşit eseul de onoare, care a fost transformat.
În Capitală, Griviţa Bucureşti a condus cu 3-0 după o lovitură de pedeapsă transformată de Ungureanu, pentru ca apoi diferenţa de eşalon valoric să-şi spună cuvântul, iar RC Bârlad s-a impus finalmente cu scorul de 73-3. Bârlădenii au marcat în final 11 eseuri, dintre care 9 au fost transformate.
Luni, la sediul FR Rugby a avut loc tragerea la sorţi a optimilor de finală. În urne au intrat CSU AV Arad, CS Metrorex Bucureşti, RC Stejarul Buzău, CSR Callatis Mangalia, CS Lions Arad, echipe calificate fără a disputa partidele din primul tur datorită retragerii adversarilor lor, dar şi RCM Galaţi, calificată direct prin tragerea la sorţi de săptămâna trecută din cauza numărului impar de echipe.
La acestea s-au adăugat echipele din SuperLiga CEC Bank, cu excepţia lui CS Dinamo Bucureşti, retrasă din competiţia de rugby în 15.
Partidele care au rezultat conform tragerii la sorti sunt:
- RCM Galaţi - CSM Bucureşti (sâmbătă, 9 noiembrie, de la ora 11:00);
- RC Stejarul Buzău - CSM Ştiinţa Baia Mare (sâmbătă, ora 11:00);
- CSR Callatis Mangalia - Universitatea Cluj (sâmbătă, ora 11:00);
- CSU Aurel Vlaicu Arad - RCM Timişoara (urmează a se hotarî ziua şi ora disputării partidei);
- CS Lions Arad - CSA Steaua Bucureşti (vineri, 8 noiembrie, ora 10:00);
- Metrorex Bucureşti - RCJ Farul Constanţa (nu se mai dispută, deoarece CS Metrorex s-a retras din competiţie din raţiuni financiare şi de indisponibilitate a jucătorilor).
Echipele Politehnica Agronomia Unirea Iaşi şi RC Bârlad sunt calificate direct în sferturile de finală, ele fiind câştigătoarele singurelor două partide disputate în etapa anterioară în cadrul Cupei României la rugby.
DAN TEODORESCU

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu