marți, 19 noiembrie 2013

Volei la Miroslava şi Iaşi la mijloc de săptămână



Etapa a IV-a din cadrul Diviziei A2 Est de volei feminin va aduce cu siguranţă un nou succes pentru elevele lui Cătălin Ştirbu de la ACS Sport Club Ştiinţa Miroslava Iaşi. După trei victorii consecutive, lidera seriei o doreşte şi pe a patra, perfect posibilă. Miercuri, 20 noiembrie, de la ora 18.00, sala de sport din comuna ieşeană Miroslava va găzdui partida dintre SC Ştiinţa Miroslava Iaşi şi CSŞ Pro Volei Botoşani, într-un joc devansat din cadrul rundei cu nr. 4. Este de aşteptat un nou succes al gazdelor, care să consolideze şi mai mult poziţia fruntaşă a ieşencelor în Liga a II-a.
Tot în această săptămână şi tot într-un meci programat în devans, joi, 21 noiembrie, de la ora 17.00, Sala Polivelentă din Iaşi va găzdui partida de volei dintre Penicilina din localitate şi Ştiinţa Bacău, într-un joc programat în cadrul etapei a IX-a din Divizia A1. Şi în această dispută există o favorită certă, băcăuancele conduse de pe banca tehnică de Florin Grapă neavând cum să piardă, cel puţin din punct de vedere teoretic, confruntarea de la Iaşi.

* Baschetbaliştii ieşeni câştigă derby-ul contra echipei de la Dunăre

Prima etapă a returului din Seria C a Ligii I de baschet masculin a programat luni partida Politehnica CSŞ Unirea Iaşi - CSU Galaţi 95-76 (30-27, 26-11, 17-18, 22-20). Fără înfrângere până acum, elevii lui Costel Moscalu şi Gabriel Clapon au făcut un pas mare către următoarea fază a competiţiei, după un joc câştigat în faţa gălăţenilor în primul rând de aruncătorii de 3 puncte, în frunte cu Costel Amarghioalei (4 reuşite), Mădălin Nicolae (4), Alex Pădineanu (4), Ionuţ Hurjui (2) şi Vlad Popovici (1).
Punctele ieşenilor au fost reuşite de Hurjui 10, Popovici 10, Nicolae 29, Amarghioalei 16, Rotariu 4, Pădineanu 24, Neculăieş 2.
La finalul disputei, antrenorul formaţiei ieşene, Costel Moscalu, a declarat: “Am avut un meci foarte greu, împotriva formaţiei de pe locul 2. A fost în final o victorie mare pentru noi şi le mulţumesc băieţilor pentru eforul depus !”.
În etapa viitoare, ieşenii vor întâlni modesta echipă BC Amicii Piteşti.
DAN TEODORESCU

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu