duminică, 30 august 2015

S-a încheiat turneul internaţional de box RING IAŞI 2015


Sursa foto: Gym Box Iaşi

Ajunsă la ediţia a 13-a, competiţia de box Ring Iaşi 2015 a fost găzduită de Sala Polivalentă pe parcursul a două zile, pe 29 şi 30 august. Competiţia a fost organizată de ASOCIAŢIA JUDEŢEANĂ DE BOX IAŞI, DIRECŢIA JUDETEANĂ DE SPORT ŞI TINERET IAŞI şi FUNDAŢIA SPORTULUI IEŞEAN, un rol important fiind asumat de Vasile Cîtea, care este preşedintele AJ Box Iaşi, dar şi de Iulian Botez, managerul clubului GymBox Iaşi şi arbitru de box.
Turneul a fost destinat seniorilor, tineretului şi juniorilor (inclusiv cadeți), la el participând pugilişti din România şi Republica Moldova .
În prima gală, cea de sâmbătă s-au disputat 35 de meciuri de box, iar în gala finală, de duminică, un număr de 14 partide.
Printre competitori s-au aflat şi pugiliştii de la CFR Iaşi şi CSŞ Unirea Iaşi, asistaţi la colţul ringului de antrenorul Constantin "Tinu" Brânzei.
Meciurile acestor sportivi au fost următoarele:
Cat. 33 kg:
- Ionuţ Roman (CSŞ Unirea Iaşi, doar 10 ani) pierde la puncte în faţa lui Daniel Drumea (CSM Gladiatorul Com Val Iaşi);
- Darius Sinescu (CSŞ Unirea Iaşi) pierde la puncte în faţa lui Eusebiu Tarzoman (CSM Gladiatorul Com Val Iaşi);
Cat. 38,5 kg:
- Andrei Pachiţescu (CSŞ Unirea Iaşi) nu a mai disputat meciul cu Marian Chiriac (Nicolina Iaşi) din motive organizatorice, după cum ne-a declarat antrenorul Tinu Brânzei;
Cat. 40 Kg:
- Daniel Bobu (CSŞ Unirea Iaşi) pierde la puncte, la debut pe un ring de box, cu o decizie de 1-2, după un meci echilibrat în faţa lui Alexandru Boceanu (CS Câmpulung Muscel);
Cat. 70 kg:
- Laurenţiu Dodan (CSŞ Unirea Iaşi) pierde prin inferioritate în repriza a II-a în faţa lui Alberto Simion (SCM Bacău);
Cat. 80 kg:
- Florin Ciobanu-Baciu (CFR Iaşi) pierde prin inferioritate în repriza I în faţa lui Emanuel Mican (CO Brăila). Chiar dacă a pierdut, sportivul ceferist ieşean s-a clasat pe locul 3 la categoria sa, cucerind medalia de bronz.   
Duminică, în gala finală, pe ringul Sălii Polivalente au urcat şi trei pugilişti ieşeni, cu următoarele rezultate:
TINERET:
- Cat. 64 kg: Paul Malageac (CSM Gladiatorul Com Val Iaşi / CO Brăila) bate la puncte pe Răzvan Butnărică (CSM Gladiatorul Com Val Iaşi);
SENIORI:
- Cat. 69 kg: Marian Piţa (CSM Brăila) bate la puncte pe Iustin Iftode (Gym Box Iaşi).
De remarcat că ieşeanul Iustin Iftode (fiul fostului boxer Mihai Iftode) se va deplasa pe 11 septembrie în Rusia, cu echipa Gym Box Iaşi, alături de Marian Vişan (CSM Brăila) unde vor susţine un meci de semiprofesionişti în cadrul APB (AIBA Profesional Boxing).
În finalul turneului, antrenorul Constantin Brânzei ne-a declarat: "RING IAŞI 2015 a fost o competiţie de verificare de bun augur şi sunt de apreciat eforturile organizatorilor care au reușit să aducă competiția la cel mai înalt nivel !".

* Nicu Brânzei se mută în Rusia

Sub conducerea antrenorilor Ilie Captari (principal - de la CSŞ Hunedoara) şi Nicu Brânzei (secund - de la CFR-CSŞ Unirea Iaşi), lotul naţional de box juniori al României se află într-un cantonament de pregătire la Ocna Şugatag, cu sprijinul lui Mihai Lauruc (din Sighetul Marmaţiei, vicepreşedintele FR Box). Un număr de 12 tineri boxeri români, printre ei fiind şi Vlad Arădoaie (16 ani), de la CSŞ Unirea Iaşi, dar care se pregăteşte în sala de box a clubului CFR Iaşi, vor face deplasarea la Campionatul Mondial de box pentru juniori, din perioada 2-13 septembrie 2015, de la Sankt Petersburg (Rusia).
În zilele următoare, delegaţia ţării noastre va trece şi prin Iaşi, în drum spre Chişinău, iar din capitala Republicii Moldova sportivii şi antrenorii vor lua avionul spre Sankt Petersburg, unde România va încerca să cucerească cât mai multe locuri fruntaşe în ierarhia mondială a boxului juvenil pentru amatori!
DAN TEODORESCU

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu