Ilie Ciotoiu şi Dănuţ Fron, un cuplu formidabil !!! |
Anul trecut, în cadrul Campionatelor Europene de haltere de la Limassol, din Cipru, ieşeanul Ilie Ciotoiu a cucerit trei medalii de argint la aceeaşi categorie de greutate, la smuls, aruncat şi total, el fiind şi multiplu campion al României la juniori, tineret şi seniori şi câştigător al Cupei României.
"După ultimele rezultate, Ilie Ciotoiu poate intra în primii şase la Mondialele din Polonia, dar poate lua chiar şi medalii. Noi, ieşenii, îi dorim mult succes ieşeanului nostru, decoperit şi format ca halterofil la Clubul Sportiv CFR Iaşi. Din păcate, deşi ar merita cu prisosinţă o bursă olimpică, nimeni din Iaşi nu-i dă atenţia cuvenită acestui tânăr şi talentat halterofil Ilie Ciotoiu, care ar putea ajunge anul viitor şi la Jocurile Olimpice de la Rio !", ne-a declarat antrenorul ceferist ieşean Dănuţ Fron.
Conform site-ului Federaţiei Internaţionale de Haltere, la Mondialele de la Wroclaw, la cat. 56 kg - masculin, vor fi în competiţie următorii 13 sportivi: MENG Cheng (CHN), SCARANTINO Mirco (ITA), KIM Young-Ho (KOR), NGUYEN Van Viet (VIE), HIGUITA BARRERA Luis Fernando (COL), KRUAITHONG Sinphet (THA), MINGMOON Witoon (THA), MAZLUM Ferhat (TUR), BOUHIJBHA Amine (TUN), CIOTOIU Ilie-Constantin (născut la data de 11.07.1995 - ROMÂNIA), CHINEN Hayato (JPN), FRANCZYK Adrian Jozef (POL), SUKHOTSKYI Dmytro (UKR).
Concursul de la cat. 56 kg va avea loc sâmbătă, pe 6 iunie, la ora locală 10.00 (grupa C) şi ora locală 12.00 (grupa B). O zi mai târziu, pe 7 iunie, de la ora locală 18.00 (dar 19.00 în România) va avea loc întrecerea de la grupa A.
Competiţia mondială de haltere din Polonia va fi găzduită de "Sports Complex ORBITA Hall", din Wroclaw - Wejherowska Street 34.
Programul
complet al CM de haltere juniori din Polonia se poate viziona aici: http://www.iwf.net/wp-content/uploads/downloads/2015/03/Competition-Program.pdf
Să mai menţionăm că în perioada 16-20 iunie 2015, la Botoşani vor avea loc finalele Campionatelor Naţionale de haltere pentru juniorii II, acolo unde trupa lui Dănuţ Fron de la CS CFR Iaşi va fi prezentă cu tinerele talente Mădălina Ţibichi, Alina Uglea şi Adrian Agafiţei.
DAN TEODORESCU
*** NOTĂ: Marţi, pe 2 iunie 2015, publicaţia online SPORT FAN CLUB (cultură şi sport) a depăşit 120.000 cititori !!! La un total de 3.154 articole publicate timp de 3 ani !!!

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu