Narcis Cataramă şi Dan Teodorescu, într-o zi de vară la Ciric - Iaşi |
Născut la Iaşi, pe 7 iulie 1989, Narcis Florin Cataramă este în prezent
căpitanul echipei de futsal CSMS Iaşi şi unul dintre cei mai buni sportivi din
Liga I de fotbal în sală din România. Născut în anul "Revoluţiei",
Narcis a început fotbalul la 12 ani, sub conducerea antrenorului Adrian Kerezsy,
în Dealul Copoului, la "piticii" de la Politehnica Iaşi, alături de Andrei
Despan, Ilie Talpan, Andrei Săriţanu, Ionuţ Geoacăş şi mulţi alţi copii
talentaţi în sportul cu balonul rotund. A evoluat apoi în echipa a doua a
clubului din Copou, în Liga a III-a, unde i-a mai avut colegi pe Narcis Bădic, Cezar
Tofan, Radu Guţu, Valentin Pricop, dar din păcate acea grupare s-a desfiinţat
din raţiuni financiare şi toată trupa a rămas fără angajament... Ce a făcut în
continuare Narcis Cataramă, ne spune chiar el:
- Era prin 2010 şi am rămas fără echipă, alături de alţi colegi. A venit atunci domnul Adi Cotan şi ne-a propus să jucăm în Liga a IV-a, la Rapid Dumeşti. Am acceptat şi eu şi Despan şi am jucat un an la Rapid Dumeşti, plus că jucam şi minifotbal la echipa campioană Magic Iaşi, patronată de "Mops" Cojocaru. Am devenit apoi campion universitar cu echipa de la "Cuza", iar mai apoi domnul Ionel Popa a avut iniţiativa să înfiinţeze o echipă ieşeană de futsal, pe care a înscris-o în Liga a II-a. După barajul câştigat cu echipa din Braşov, am promovat în Liga I de futsal, unde echipa CSMS Iaşi se află de trei ani. Eu sunt încântat de jocul de futsal pe care îl practic, mi se potriveşte nu numai mie, ci tuturor celor mai mici de statură, dar rapizi în joc !
- Crezi că a trece de la fotbalul mare la fotbalul în sală este un regres în cariera unui sportiv, este un pas înapoi ?
- Depinde din ce unghi priveşti acest lucru. De pe o parte, decât să joci fotbal în Liga a III-a sau chiar a IV-a, e mai bine să joci futsal în Liga I. Din punct de vedere material, e mai bine să joci fotbal, acolo ai şi mai multe şanse să progresezi, să te vadă cineva de la o echipă mare! E bine însă şi la futsal dacă joci la o echipă cu potenţial şi eşti selecţionat şi la echipa naţională ! Este şi visul meu la acest capitol, vreau să îmi cânte şi mie imnul la un meci internaţional, cu echipa României, eu fiind pe teren ! Cred că acum am şi vârsta adecvată pentru acest lucru !
- Cum caracterizezi sezonul 2014-2015 pentru echipa de futsal CSMS Iaşi, acolo unde eşti căpitanul ei ?
- După părerea mea a fost un sezon bun, peste aşteptările noastre, deoarece am pornit la drum doar cu 4-5 jucători cu care am promovat în Liga I, în urmă cu trei sezoane. Futsalul nu este chiar aşa de uşor precum pare, dar ne-am atins obiectivul, acela de a evolua în play-off, unde ne-am clasat pe locul 7. Nimic nu este mai frumos decât să rezolvi favorabil ceea ce ţi-ai propus alături de colegii de echipă, de antrenorul Nelu Stancea şi de team-managerul Ionel Popa. Când am început sezonul 2014-2015 şi am văzut lotul cam firav la acea vreme, am spus că dacă dăm şi noi o bară în campionat, tot e bine ! Uşor-uşor, de la etapă la etapă, ne-am dorit tot mai mult şi am reuşit. Am reuşit să ne autodepăşim ! Am început să avem o mentalitate de învingători, cu o echipă de ieşeni !
- Se putea şi mai mult ?
- Poate da, poate nu, dar cu siguranţă că ne dorim pe viitor să urcăm în clasament, avem şi vârsta potrivită pentru acest lucru, căpătăm experienţă pe zi ce trece. Acolo sus, vrem să-i înlocuim şi noi pe alţii. De ce să se poată doar la Târgu Mureş şi Deva şi la Iaşi nu ? Pentru sportul ieşean ar fi o performanţă ca o echipă de futsal, cu ieşeni în lot, să aducă cinste oraşului nostru ! Îmi doresc o echipă mare la Iaşi şi am încredere că domnul Ionel Popa va reuşi să facă acest lucru, alături de antrenorul principal Nelu Stancea !
- Cum este să fii căpitanul echipei de futsal CSMS Iaşi, simţi o responsabilitate mai mare ?
- Pe teren sunt puţin impulsiv, dar nu depăşesc limitele. Vreau să transmit însă arbitrilor că suntem şi noi acolo, pe teren, fără însă a depăşi limitele, repet. Bineînţeles că responsabilitatea unui căpitan de echipă este mai mare, faţă de toată lumea !
- În multe meciuri cu echipe galonate aţi condus ostilităţile şi chiar scorul pe tabela de marcaj, dar aţi fost egalaţi repede şi învinşi, nu aţi ştiut să ţineţi de rezultat. De ce ?
- Nu am avut experienţă de joc până acum, sper să o avem în sezonul următor !
- Baftă echipei CSMS Iaşi şi ţie în sezonul care urmează, sper ca echipa de fotbal în sală din Dealul Copoului să umple Sala Polivalentă la meciurile ei !
- Mulţumim mult, ne dorim şi noi acest lucru, alături de suporterii care ne înconjoară şi ne susţin !
În final, să menţionăm că după o binemeritată vacanţă de vară, lotul echipei de futsal CSMS Iaşi se va reuni pe 14 iulie 2015, la Sala LPS Iaşi, pentru reluarea pregătirilor. După un cantonament în România şi un turneu de pregătire la Varna, în Bulgaria, care va avea loc la începutul lunii august, CSMS Iaşi îşi va definitiva lotul pentru sezonul 2015-2016, Liga I urmând a debuta în luna septembrie.
DAN TEODORESCU

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu