joi, 5 aprilie 2018

Rezultate promiţătoare în primăvara gimnasticii ritmice ieşene

Începutul primăverii este bogat în concursuri pentru gimnastele de ritmică din Iaşi. La Sofia, la puternicul turneu pentru junioare, care se organizează anual în capitala Bulgariei, Laura Aniţei s-a calificat în trei finale şi a ocupat locul 6 la minge, la panglica şi la echipe, alături de Denisa Stoian. În întrecere au fost angrenate 34 de echipe din 23 de tari. În zilele următoare s-a desfăşurat World Cup Sofia 2018, etapă de Cupă Mondială la care au participat şi cele mai bune gimnaste de ritmică din ţară, Andreea Verdeş (CSŞ Unirea Iaşi) şi Ana Luiza Filioreanu (Steaua Bucureşti).
Într-o companie puternică, dominată de sportivele din Rusia, Ucraina, Bulgaria, Israel şi S.U.A, ieşeanca Andreea Verdeş a ocupat locul 15, iar bucureşteanca poziţia 23 la individual compus din 56 de gimnaste. Eleva antrenorului Constantin Radu s-a situat pe  locul 11 la cerc şi locul 12 la minge.

Şi cele mai mici gimnaste ale secţiei au înregistrat rezultate foarte bune. La "Cupa Prieteniei
", competiţie desfăşurată la Baia Mare, au luat parte concurente din Republica Moldova, Ucraina, Ungaria şi România.
La categoria “Mica gimnastă” (8 ani), Mara Nechita s-a clasat pe locul 2 la individual compus şi pe 3 la “fără obiect”, iar Francesca Melinte locul 5 la individual compus. La cat. a III-a, Amalia Melinte a urcat pe treapta a treia a podiumului la minge şi a fost a şasea la individual conpus.  Un frumos succes a înregistrat Christiana Străinu la junioare, concurs în care a obţinut medalia de argint la cerc, locul al 3-lea la individual compus. De asemenea, Ansamblul de la CSŞ Unirea Iaşi, pregătit de antrenorii Oana Cozma şi Constantin Radu, a câştigat medalia de aur la categoria “Mica Gimnastă”. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu