vineri, 22 martie 2019

Rezultate notabile pentru tinerii halterofili de la CFR Iaşi


În perioada 19 - 22 martie 2019, la Complexul Sportiv Naţional Bascov - Budeasa, din Judeţul Argeş, se desfăşoară Campionatele Naţionale de Haltere - calificări la etapa finală şi Cupa României pentru juniori I (U 20) şi Cupa României la juniori III, competiţia fiind organizată de Federaţia Română de Haltere.
Concurează 274 de sportivi (195 la Juniori I + 79 la Juniori III), legitimati la 26 de cluburi din ţară, printre ele fiind şi CS CFR Iaşi (antrenor: Dănuţ Fron).
În Sala Polivalenta a Complexului Sportiv Naţional Bascov, cei doi tineri halterofili ceferişti ieşeni au avut rezultate notabile, ambii calificându-se în finala de la U 20 de la Arad, din august 2019, cu următoarele rezultate:
- Marius Pagu (14 ani, care este şi component al Centrului Naţional Olimpic de juniori de la Bistriţa): a avut un total olimpic de 88 kg, după 38 kg la smuls şi 50 kg la aruncat. A concurat în cadrul categoriei 55 kg, deşi el are o greutate corporală de numai 35 kg.
- Ionela Atincăi (17 ani, la categoria 71 kg): a avut un total olimpic de 136 kg, după 61 kg la smuls şi 75 kg la aruncat.
În perioada 22-26 aprilie 2019, halterofilii de la CFR Iaşi vor participa la etapa de calificare de la Bucureşti, în cadrul Campionilor Naţionale de seniori.
DAN TEODORESCU

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu