joi, 24 mai 2018

Cuplul Duka Tilda-"Piti" Mihălcioiu şi "Nae" Lupu s-au bronzat la Cluj-Napoca


Pe arena cu 8 piste din cadrul complexului sportiv Gheorgheni, din Cluj-Napoca, au continuat întrecerile Campionatului Mondial de popice pentru seniori şi senioare. În probele de tandem mixt şi individual sprint - masculin, România a cucerit două medalii de bronz, primele de până acum, prin perechea Duka Tilda (Electromureş Romgaz Tg. Mureş) - Petruţ Mihălcioiu (CRFR Cluj), respectiv "neamţul" Nicolae Lupu, component al echipei SKC Victoria Bamberg (Germania).
A mai cucerit o medalie de bronz la individual sprint - feminin unguroaica Mehesz Anita, care evoluează însă la echipa de club Electromureş Romgaz Tg. Mureş, în campionatul României.
Au rămas în afara podiumului, fiind eliminaţi înainte de semifinale, perechile Luminiţa Dogaru - Nicolae Lupu şi Daniela Lăcătuşu - Ion Cercel (la tandem mixt), respectiv Luminiţa Dogaru, Daniela Lăcătuşu, Bogdan Dudaş şi Petruţ Mihălcioiu (la individual sprint).
Clasamentele finale de premiere în aceste două probe au fost:
- Tandem mixt:
1. NAVRKALOVA Renata /  ENDRST Jan  (Cehia);
2. JAMBROVIC Ana / MARINOVIC Hrvoje  (Croaţia);
3. DUKA Tilda / MIHĂLCIOIU Petruţ Ovidiu (România) şi LIENBACHER Ramona / VSETECKA Philipp (Austria).
- Individual sprint - feminin:
1. MARICIC Ines (Croaţia);  
2. BOSAK Mirna  (Croaţia);
3. SMEVOLD Jenny (Suedia) şi MEHESZ Anita (Ungaria, componenta echipei Electromureş Romgaz Tg. Mureş).
- Individual sprint - masculin:
1. ZAVARKO Vilmos (Serbia);
2. SCHONDELMAIER Axel (Germania);
3. LUPU Nicolae (România) şi  BLAAS Wolfgang (Italia).
Joi, pe 24 mai 2018, la Cluj-Napoca sunt programate întrecerile eliminatorii din runda a doua a probei individual clasic, acolo unde România este reprezentată de Maria Ciobanu (Electromureş Tg. Mureş), Luminiţa Dogaru (Conpet Petrolul Ploieşti) şi Ion Cercel (CFR Olimpia ACB Iaşi).
Confruntările din 16-imile de finală, cu implicaţii româneşti, sunt: Maria Ciobanu - Luminiţa Dogaru (deci, vom avea cu siguranţă o româncă în optimile de finală) şi Ion Cercel - Mathias Weber (Germania, de la marii campioni de la Rot Weiss Zerbst). Hai România!
DAN TEODORESCU

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu