Scriitorul Dan Lungu – o conferință pasionantă la Paris

Iată că Sezonul Franța- România continuă. Crezusem ca s-a încheiat astă-vară, dar în octombrie, Institutul Cultural din Paris ne-a anunțat o nouă etapă : o explorare a literaturii române de astăzi în compania  scriitorului Dan Lungu.

Au avut loc două întâlniri literare cu domnia sa : una la Festivalul Vo–Vf  al traducătorilor de la Gif-sur-Yvette și a doua, la BULAC (Bibliothèque Universitaire des Langues et Civilisations) a  institutului INALCO (Institut des Langues et Civilisations Orientales) de la Paris.

Dan Lungu este unul dintre cei mai importanți scriitori români contemporani;  a  primit numeroase premii, atât în România, cât și în străinătate și a fost tradus în Italia, Germania, Franța, Marea Britanie și Ungaria.  Profesor la Universitatea din Iași,  senator, fost director al Muzeului Literaturii din Iași, domnia sa a fost un inițiator al Festivalului Internațional de Literatură și Traducere din Iasi (FILIT).

Citisem multe din cărțile sale și am ținut cu tot  dinadinsul să merg la întâlnirea de la BULAC. Aici,  în sălile bibliotecii și într-o frumoasă aulă erau amenajate vitrine și panouri cu cărți românești și peste tot afișele anunțau conferința „Literatura română, 30 de ani după 1989”. Acest titlu  putea sugera la prima vedere o expunere mai curând istorică !

Dar surpriză !  Dan Lungu a reușit să transforme acest subiect aparent fad într-un subiect pasionant. De necrezut ! A fost un moment de-a dreptul captivant și spectatorii au fost entuziasmați. Au participat alături de el la schimbările care au zbuciumat lumea literară din Romania de după 1989.
Da fapt, toți participanții la dezbateri erau și ei pasionați ai literaturii, cum de altfel i-a prezentat încă de la început, doamna Clotilde Monteiro, responsabilă cu comunicațiile la INALCO.

Domnul Nicolas Pitsos, doctor în istorie și conferențiar la INALCO și coordonator al echipei Europa balcanică, centrală și orientală, s-a dovedit a fi un fin cunoscător al literaturii române. Domnia sa a pus în evidență faptul că limba română este predată la INALCO încă din 1875 și biblioteca institutului are o colecție foarte interesantă de cărți românești.   De asemenea, cu multă înflăcărare, a făcut și o mică prezentare a  scriitorilor români care au pus bazele literaturii, demonstrând o cunoaștere deosebită a istoriei literaturii române de la origini până în prezent.

Doamna Cécile Folschweiller, cercetătoare și conferențiară la INALCO, a vorbit despre opera scriitorului Dan Lungu, operă care transpune în literatură dificultățile perioadei de tranziție de după căderea comunismului.  Publicul francez a putut cunoaște problemele existențiale ale românilor și s-a delectat cu umorul special prezent în scrierile lui Dan Lungu, deoarece romanele sale au fost publicate de către editura Jacqueline Chambon : în 2005  - romanul „Raiul găinilor”, în 2008 – romanul „Sunt o babă comunistă” și  în 2010 – „Cum să uiți o femeie”. 

Aceste cărți au fost traduse în franceză de excelenta traducătoare, Laure Hinckel, ale cărei competențe extraordinare am avut ocazia să le constatăm și la conferință. Domnia sa a participat la discuții și a remarcat că literatura română prezintă aspecte dinaintea anului 1989 și aspecte de după 1989, dar nu există în literatură o descriere a evenimentului 1989 în sine.

Domnul Dan Lungu a vorbit liber : despre  problemele  pe care le-au întâmpinat scriitorii după 1989, despre temele abordate în literatura română în această perioadă, despre mijloacele care pot fi imaginate pentru a atrage publicul spre lectură, despre reușitele sale în acest domeniu în orașul său, Iași,  despre metodele sale de lucru.

Cum cred că această conferință a fost o conferință de excepție, vreau să împărtășesc câteva detalii din expunerea sa, însoțite de impresiile mele de spectator și chiar de acelea de cititor al romanelor sale. Dar din păcate, nu voi fi capabilă să redau în cuvinte farmecul pe care l-am resimțit ascultând expunerea sa, farmec care ține de carisma personală a conferențiarului.

Dan  Lungu a povestit că a existat o perioadă de tranziție de vreo 15 ani (sau poate chiar până la intrarea României în Uniunea Europeană), timp în care literatura nu a fost prea fecundă.

Scriitorii erau destul de dezorientați și s-a remarcat o puternică legătură între politică și literatură. S-au publicat mai ales cărți de memorii, amintiri.
Înainte de 1989, editurile erau de stat, scriitorii favorabili regimului erau bine plătiți.  Literatura era văzută ca obiect de propagandă și toate publicațiile erau controlate de cenzori.

Din 1989, scriitorii beneficiază de libertatea de expresie, dar nu mai pot trăi din vânzarea cărților și publică acum din pasiune. Editurile au devenit private, rețelele de distribuție sunt proaste, iar literatura începe să fie văzută ca o marfă.

Părerea cititorului are un rol mai important, dar numărul cititorilor s-a micșorat. Mai mult de 50% din populație nu citește nicio carte pe an și mai există și problema „analfabeților funcționali” (cei care citesc fără sa înțeleagă). Bibliotecile sunt într-o situație dezastruoasă (mai ales în mediul rural); Ministerul Culturii acordă puține subvenții. Există unele inițiative personale; de exemplu, Dan Lungu a inițiat un proiect de ajutor pentru bibliotecile de la sate.
Totuși, după o perioadă de tranziție, s-a putut observa apariția unei efervescențe stilistice în scrierile publicate. De asemenea, scriitorii au putut participa la colocvii și târguri de cărți în străinătate, iar relațiile și experiența dobândită le-au fost folositoare în activitatea lor de mai târziu.

Iar literatura română a intrat și ea în Europa, odată cu intrarea României în Uniunea Europeană ! Multe cărți ale scriitorilor români au fost traduse în limbi străine.

În România s-au putut observa de asemenea începuturi promițătoare; unele edituri au creat colecții pentru tineri (exemplu editura POLIROM) și au fost lansate campanii publicitare care au avut succes.

Iașul este un oraș universitar cu un teren propice culturii, iar literatura ocupă un loc de seamă în cultura acestui oraș. Dan Lungu consideră că editura POLIROM și grupul poetic CLUB 8 au adus o contribuție considerabilă la dezvoltarea vieții culturale de aici.  De îndată ce a devenit director al Muzeului Municipal din Iași,  a inițiat împreună cu Lucian Teodorivici si Florin Lăzărescu Festivalul Internațional de Literatură si Traducere (FILIT), festival care a fost de la început o reușită frumoasă, fiind apreciat de public.  Ecourile naționale și internaționale au fost de așa mare amploare, încât autoritățile se văd obligate să acorde subvenții pentru organizarea evenimentului în fiecare an. De altfel, cifrele vorbesc.  Au fost 35 000 de vizitatori la acest festival, 500 de invitați de mare valoare și mii de benevoli care au lucrat la organizare (mai ales liceeni care sunt și cititori pasionați).

Domnul Nicolas Pitsos a remarcat că volumul „Sunt o babă comunista” tratează un fenomen social, acela al nostalgiei unor persoane pentru fostul regim comunist. Domnia sa se întreba dacă Dan Lungu nu a ales acest subiect din cauza că este profesor de sociologie la universitate. 

Dan Lungu a răspuns că influența sociologiei asupra scrierilor sale este mică, deoarece el a început sa scrie cu mult înainte de a face studii de sociologie.  Totuși e adevărat că a întâlnit pe bătrâna comunistă în cadrul unor cercetări sociologice.  Dar dincolo de nostalgia comunismului, subiectul principal al romanului este dificultatea luării unei decizii.  Bătrâna ezită între : prezent – cu frica de a vota pentru comuniști (vot pe care nu-l dorește fiica ei) și trecut, pentru care ea a păstrat amintiri fericite din tinerețe, în ciuda dictaturii.

Dan Lungu a subliniat faptul că oricare ar fi subiectul unui roman, este necesar să existe o corelație între structura romanului și temă. De asemenea, construcția estetică este primordială.

Romanul său „Raiul găinilor” este  cronica unei străzi din copilăria sa și vorbește despre  propagarea rumorilor de la o casă la alta.

Clotilde Monteiro a întrebat dacă are în plan scrierea unui roman care să povestească evenimentele din 1989. Dan Lungu crede că ar putea prezenta într-un roman unele episoade, dar nu intenționează să facă o descriere completă . În legătură cu acest subiect, ne-a povestit cu mult umor despre  felul în care a trăit el momentele confuze din 1989.

Persoane din public au făcut remarci interesante cu privire la ironia specială care însoțește scrierile sale.

Evenimentul a fost plebiscitat de către public. Ba chiar, am auzit pe cineva de lângă mine care a zic că întâlnirea a fost „palpitantă”.   Discuțiile și comentariile entuziaste au continuat  și după terminarea conferinței.  Mai multe persoane și-au declarat dorința de a cumpăra cărți de Dan Lungu (pentru ei sau pentru a le oferi de Craciun prietenilor).
Totuși, eu aș fi vrut sa mă ridic și eu ca să spun câteva cuvinte despre un subiect care nu fusese abordat, dar nu am îndrăznit. Regretam că nimeni nu a vorbit despre  un subiect foarte prezent în scrierile lui Dan lungu – acela al copilăriei.

 Căci scriitorul Dan Lungu are două călimări. Știe să-și  moaie  tocul și în călimara duioșiei (fără a cădea în dulcegărie), dar și în călimara argoului de la periferia societății (fără a cădea în proză grosolană și pornografică pe care o practică, câteodată dinadins și cu plăcere, alți autorii contemporani). Am putea spune, că Dan Lungu ne oferă o frescă completă a societății din România de astăzi.

În cartea sa „Sunt o babă comunistă” (precum și în alte scrieri precum „Băieți de gașcă”) sunt înfățișate cât se poate de bine : lipsa de perspectivă, atmosfera lugubră, sărăcia  care a contribuit la descurajarea și depresiunea oamenilor simpli, precum și la proliferarea comportamentelor grosolane în societate.

Dan Lungu este foarte sensibil la problemele celor slabi și năpăstuiți de soartă, dar în mod special  la universul copiilor.  Este un scriitor care are capacitatea extraordinară de a intra în acest univers, de a retrăi cu ochi de copil momente pe care majoritatea oamenilor le uită sau le neglijează.

În cartea sa „Fetița care se juca de-a Dumnezeu” (precum și în alte scrieri) universul inocent al copiilor este pus în paralel cu lumea brutală și depravată a adulților care murdăresc toate visele. 

Dan Lungu știe sa vorbească cu glas de copil, iar acest  glas  gingaș îmi răsună încă în amintire. „Fetița care se juca de-a Dumnezeu”  este un roman de mare artă, cu multa profunzime, documentat remarcabil, cu o narațiune bine închegată și semănată cu surprinzătoare  întorsături de situație care se integrează foarte bine în acțiune și sunt foarte veridice.

Este o carte care m-a impresionat cu adevărat. La sfârșitul cărții am avut impresia ca am fost atinsă cu fierul roșu.  M-a « ars » acest sfârșit pe care mi-e greu sa-l caracterizez, deoarece  cuvintele “tragic” sau « trist » mi  se par prea slabe pentru ceea ce aș vrea să exprim.    

Este o carte care ne face să cugetăm la condiția țării noastre și  a emigranților ei.   Poate că ar fi interesant să se traducă și această carte în alte limbi, căci sentimentele nu au frontieră.  

Cine știe ? Poate la lansarea acestei cărți, vom avea ocazia să ascultăm din nou o conferință a acestui scriitor polivalent care știe sa scrie o proză presărată cu ironii, dar și o proză sensibilă ca o poezie.

(Relatare de la Simina Lazăr-Huser, din Paris - Franţa)