miercuri, 11 decembrie 2013

CSMS Iaşi, pe locul 6 la finalul sezonului de toamnă la fotbal în sală



Liga I de futsal a programat în acest an, aferent sezonului 2013-2014 un număr de 13 etape, 11 din tur şi 2 din retur.
În ultima rundă din acest an, galonata Autobergamo Fiat Deva a învins pe CSMS Iaşi 7-4 (1-2), dar moldovenii au fost la un pas de o mare surpriză, conducând în prima parte a reprizei secunde cu 3-1. Evoluţia scorului a fost următoarea: 0-1 (Andrei Despan – min. 7), 1-1 (Florin Matei – min. 8), 1-2 (Radu Pisică – min. 17), 1-3 (Radu Pisică – min. 22), 2-3 (Cristian Matei – min. 23), 3-3 (Robert Lupu – min. 25), apoi ieşeanul Dragoş Baciu (revenit la CSMS) a primit direct cartonaşul roşu şi a fost eliminat, 4-3 (Florin Matei – min. 27), 5-3 (Alin Paul – min. 29), 5-4 (Andrei Despan – min. 30), 6-4 (Alin Paul – min. 36), 7-4 (Cristian Matei – min. 37).
Celelalte rezultate ale rundei au fost: Dunărea Călăraşi - CS United Galaţi 2-4 (1-2), City'us Târgu Mureş - Spicom Sfântu Gheorghe 7-5 (0-2), Futsal Klub Odorheiu Secuiesc - KSE Târgu Secuiesc 10-1 (3-1), Sportis Târgovişte - FC Progresul Focşani 7-5 (1-2), iar CFF Clujana Cluj-Napoca a stat. Miercuri seară, într-o restanţă din etapa a 11-a: Futsal Klub Odorheiu Secuiesc – City’us Tg. Mureş 4-8.
Clasamentul Ligii I de futsal, la finalul sezonului de toamnă se prezintă astfel:
1. CS City'us Târgu Mureş      12        11        1          0          93-30   34
2. Autobergamo Fiat Deva     12        11        1          0          90-31   34
3. FK Odorheiu Secuiesc        12        10        0          2          94-28   30
4. CS United Galaţi                12        7          0          5          61-51   21
5. Spicom Sfantu Gheorghe    11        4          2          5          36-37   14
6. CSMS Iaşi                           12        4          0          8          46-58   12
7. Dunărea Călăraşi                 12        3          2          7          37-50   11
8. Sportis Târgovişte               12        3          2          7          49-80   11
9. FC Progresul Focsani          12        3          1          8          32-64   10
10. KSE Târgu Secuiesc         12        3          0          9          27-89   9
11. CFF Clujana Cluj-Napoca 11       1          1          9          30-77   4
Etapa a 14-a, în jurul datei de 9 februarie 2014, programează meciurile: CS United Galaţi - KSE Târgu Secuiesc, Spicom Sfântu Gheorghe - Futsal Klub Odorheiu Secuiesc, CFF Clujana Cluj - CS City'us Târgu Mureş, FC Progresul Focşani - Autobergamo Fiat Deva, Dunărea Călăraşi - Sportis Târgovişte, iar CSMS Iaşi va sta.
Dar până atunci, în perioada 28 ianuarie – 8 februarie 2014, România, sub conducerea selecţionerului Nelu Stancea (antrenor principal la CSMS Iaşi) va participa la EURO 2014, cu turneul final la Anvers (Belgia). România face parte din grupa A, alături de Belgia şi Ucraina. Primele două clasate din fiecare din cele patru grupe iniţiale vor promova în sferturile de finală ale competiţiei, în Belgia fiind prezente 12 echipe naţionale de fotbal în sală.   
DAN TEODORESCU

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu