În 2014, Asociaţia Atleţilor Veterani Masters Iaşi şi-a consolidat statutul de asociaţie de performanţă, prin rezultatele obţinute de către atleţi, ocupând un loc de frunte între celelalte asociaţii şi cluburi sportive din judeţul Iaşi.
Fiind
legitimaţi şi coordonaţi de Federaţia Română de Atletism, prin Comisia
Naţională de profil şi de către Asociaţia Judeţeană de Atletism, sportivii ieşeni
şi-au îndeplinit obiectivele propuse pe acest an aducându-şi contribuţia atât
la probele de sală, cât şi în aer liber (pistă, şosea) potrivit cerinţelor
regulamentare.
Asociaţia
se situează printre cele mai active secţii atletice din ţară, iar această
apreciere se întemeiază pe cuantumul de realizări pozitive şi care se exprimă
printr-un număr de 59 de medalii dintre care 33 de aur – cu titluri de campioni
balcanici sau naţionali, 19 de argint şi 7 de bronz.
Performanţele
sportivilor ieşeni s-au înscris pe o linie ascendentă, rezultatele din acest an
fiind superioare anului 2013, prin creşterea numărului medalii în competiţii
internaţionale.
În
cadrul aprecierilor generale trebuie menţionate performanţele de la Campionatul
Balcanic de la Bucureşti unde atleţii ieşeni au avut o prestaţie deosebită,
prin obţinerea a 16 medalii, dintre care 10 medalii de aur, 3 de argint şi 3 de
bronz. Într-o formă excelentă s-a dovedit a fi
sportiva Olimpiada Radu, care a obţinut 6 titluri de campioană
balcanică.
Rezultatele
pozitive prezentate în această informare anuală au fost realizate şi constituie
contribuţia individuală a următorilor sportivi:
RADU
OLIMPIADA (cat. +75 ani) – 12 medalii
(toate de aur), RADU COSTACHE (cat. +75 ani) – 7, ENE MARIA (cat. +75 ani) - 4,
PÂRJU MARIANA (cat. +40 ani) - 4, PACRIŢA VIRGIL (cat. +60 ani) - 4, PÎNZARU
ŞTEFANIA (cat. +65 ani) - 6, MÎRZA MARIAN (cat. +50 ani) - 6, BARABASI ROZALIA
(cat. +40 ani) - 7, PACRIŢA MARCELA (cat. +60 ani) - 3, CHIRIAC PETRU (cat. +70
ani) - 5, BÎRCĂ VIOREL (cat. +60 ani) – 1 medalie.
Preşedintele asociaţiei ieşene este Constantin Marian, iar secretar Gyneta Vanvu.
Preşedintele asociaţiei ieşene este Constantin Marian, iar secretar Gyneta Vanvu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu