Sursa foto: Prosport |
Jucătoarele
au făcut la Cluj-Napoca, în noua Sală Polivalentă a orașului, care este la
acest moment una dintre cele mai moderne din țară, o serie de antrenamente. De
asemenea, în cadrul conferinței de presă care a avut loc vineri a fost
prezentat și echipamentul cu care handbalistele românce vor juca la European.
"Este
a zecea participare a echipei naționale feminine la un turneu european. Este
cea mai laureată echipă de sporturi din ultimii 20 de ani, un lucru cu care ne
mândrim. Obiectivul echipei naționale este clasarea pe locurile 1-8. Vrem
calificarea la Jocurile Olimpice și vom face totul să ajungem acolo", a
spus Alexandru Dedu.
Gheorghe
Tadici a subliniat și el ideea obținerii unui loc cât mai aproape de podium, în
primele opt poziții, care ar permite echipei României și o calificare la
Jocurile Olimpice.
"Este
o onoare să fiu alături de aceste fete, pentru un nou turneu final. Ne-am
propus să avem o participare onorantă. Ne-am propus pentru acest turneu să avem
o participare onorantă. Așa cum a spus și domnul președinte, targetul nostru
pentru acest ciclu olimpic este un loc în primele opt, în ideea în care ne-am
propus-o ca la anul viitor, la Campionatul Mondial să ne plasăm pe un loc care
să ne dea dreptul să participăm la Olimpiadă'', a spus Tadici.
Acesta
apreciază că lotul național de handbal are o componență omogenă în ceea ce
privește experiența de joc fetelor și a precizat că în echipă există jucătoare
care vor avea multe de spus în următoarele două cicluri olimpice.
Antrenorul
naționale de handbal s-a referit și la jucătoare precum Aurelia Brădeanu, care
se află la al 15-lea turneu final cu naționala.
''Suntem
încrezători, pentru că am bătut de două ori Germania, echipă care-și propune să
fie în Top 4 la European. Am ieșit mai puternice decât ele. Avem o echipă tare,
care dacă se concentrează la maxim poate face o figură foarte frumoasă. A fost
o pregătire foarte bună. Față de acum doi ani a fost totul la 180 de grade
înspre bine. Vom merge cu puncte în grupele principale, sunt sigur de asta în
proporție de 80-85%. Sper ca românii care vor veni să ne susțină să se întoarcă
mult mai împliniți. Vă asigurăm că mergem cu toată hotărârea și știm ce vrem'',
a spus Tadici, care a precizat chiar că echipa are toate șansele să ajungă pe
locul patru, în ciuda unor jucătoare care nu sunt disponibile, precum Oana
Manea, Luciana Marin sau Laura Oltean.
* Un lot de 17 jucătoare pentru România
Vă mai informăm că, lotul României pentru Euro 2014 va fi alcătuit din 17 jucătoare, astfel:
- Portari: Ungureanu, Munteanu, Dedu.
* Un lot de 17 jucătoare pentru România
Vă mai informăm că, lotul României pentru Euro 2014 va fi alcătuit din 17 jucătoare, astfel:
- Portari: Ungureanu, Munteanu, Dedu.
-
Extreme stânga: Ardean, Hotea.
-
Pivoţi: Chintoan, Pintea, Ciuciulete.
-
Linia de la 9 metri (interi şi centru): Neagu, Zamfir, Brădeanu, Perianu,
Ţăcălie, Bondar, Băbeanu.
-
Extreme dreapta: Nechita, Chiper.
Staff-ul
tehnic este alcătuit din Gheorghe Tadici (antrenor principal), Florentin Pera
şi Bogdan Burcea (antrenori secunzi), Dan Costin (medic), Adrian Ionescu şi
Claudiu Mărăşteanu (kinetoterapeuţi), Radu Cheregi (video-analist).
La fiecare meci, un portar sau o jucătoare vor trebui să ia loc în tribunele arenei, deoarece pe foaia de joc nu pot fi trecute decât 16 handbaliste !
România face parte din grupa preliminară B (una foarte dificilă), de la Debrecen (Ungaria), alături de Norvegia, Danemarca şi Ucraina. Primele trei se califică în grupele principale. Să sperăm că România, care va fi susţinută de mulţi fani români în meciurile de la Debrecen, va fi una dintre ele !
(Surse: AGERPRES şi Dan Teodorescu)
La fiecare meci, un portar sau o jucătoare vor trebui să ia loc în tribunele arenei, deoarece pe foaia de joc nu pot fi trecute decât 16 handbaliste !
România face parte din grupa preliminară B (una foarte dificilă), de la Debrecen (Ungaria), alături de Norvegia, Danemarca şi Ucraina. Primele trei se califică în grupele principale. Să sperăm că România, care va fi susţinută de mulţi fani români în meciurile de la Debrecen, va fi una dintre ele !
(Surse: AGERPRES şi Dan Teodorescu)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu