vineri, 25 noiembrie 2016

ALPI la Teatrul FIX: O seară nemuritoare, deoarece am zâmbit!




În cadrul Festivalului Teodorenii, organizat de Biblioteca Judeţeană "Gheorghe Asachi" din Iaşi, în perioada 24-26 noiembrie 2016, seara zilei de joi a aparţinut Asociaţiei Literare Păstorel Iaşi (ALPI), membrii ei fiind invitaţi la Teatrul FIX de pe strada Cuza Vodă, pentru o reprezentaţie în cadrul manifestării "Ironii versificate".
Ediţia a doua a evenimentului cuprinde multe acţiuni importante, care omagiază talentul literar al fraţilor Ionel Teodoreanu şi Alexandru Osvald "Păstorel" Teodoreanu, printre ele fiind şi evenimentul de la Teatrul FIX, care a debutat FIX la ora 17.00, cu alocuţiunea DIRECTORILOR Dan Doboş (Biblioteca Judeţeană "Gheorghe Asachi" Iaşi) şi Mihai Batog-Bujeniţă (ALPI).
Dan Doboş a menţionat: "E greu de organizat un astfel de Festival, dar am încercat din nou, iar parteneriatul cu Asociaţia Literară Păstorel Iaşi funcţionează perfect şi sunt mândru de el. La Iaşi avem FILIT, avem întruniri literare lunare în care dăm premii, chiar şi la oameni din afara ţării, dar umorul şi epigrama sunt genuri aparte, unii spun că sunt minore, dar eu nu cred aşa ceva. Îi mulţumesc maestrului Bujeniţă că aduce oameni de calitate alături de dumnealui şi de umorul românesc şi vă doresc o seară cât mai faină! Să-l cinstim astăzi şi pe Păstorel, eu mai mult în forma lichidă, dumneavoastră în forma literară!".
În replică, comandorul şi scriitorul Mihai Batog-Bujeniţă a spus: "Domnul director Dan Doboş trebuie să plece mai repede, deoarece trebuie să fie prezent şi la alte evenimente în cadrul festivalului, deci vom rămâne între noi. Vă mulţumesc că suntem împreună, contează mult acest lucru. Asociaţia Literară Păstorel Iaşi are ca scop să scoată din casă pe oamenii de o anumită vârstă, pe care să-i pună într-un anumit loc şi să comunice între ei. Timpul trece peste toată lumea, iar fiinţa noastră literară s-a format pe o literatură aşa zisă minoră. Nu cred că am citit încă de la început pe Shakespeare şi Dante, dar am citit sigur Minulescu şi Topârceanu. Sunt poeţi minori spun unii, dar foarte citiţi de public. În seara asta noi îl vom omagia pe Alexandru Osvald Teodoreanu, deci pe Păstorel Teodoreanu. Invit în scenă doamnele şi domnii de la ALPI pentru un recital pe epigrame şi poezie!".
Iar în cele ce a urmat la Teatrul FIX, au fost FIX în faţa unui numeros public şi au recitat din propriile creaţii doamnele Elena Mândru, Doina Toma, Angela Pistol, Gabriela Cucinschi şi Petronela Alexa, dar şi domnii Mihai Haivas, Dan Teodorescu (care a salutat şi prezenţa în sală a lui Lulu Moraru, fost regizor de teatru la Casa Tineretului / Studenţilor în anii din urmă), Mihai Caba, Dumitru Ivas, Mihai Batog-Bujeniţă, Gheorghe Bălăceanu, Vasile Larco, Constantin Mihai, Ioan Hodaş, Sorin Cotlarciuc.
Remarcăm apoi şi recitalul actorului Emil Gnatenco, din opera nemuritoare a lui Păstorel Teodoreanu.  
În continuare, venită din Târgu Frumos, doamna Nicolina Petrov a recitat câteva epigrame scrise de "italianul" Liviu Sergiu Manolache, iar Rodica Ioniţă-Grosu a delectat asistenţa cu un micro-recital de muzică populară.
În final, scriitorul Mihai Batog-Bujeniţă a tras concluziile, în aplauzele publicului: "Dacă în seara asta aţi zâmbit, ea va deveni nemuritoare!".
DAN TEODORESCU

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu