duminică, 6 noiembrie 2016

Să ne trăiţi! Servesc Patria!




Medicul ORL-ist Cornelia Ursu, nimeni alta decât "cea din dreapta" scriitorului Mihai Batog-Bujeniţă, debutează spre finalul lui 2016 cu două volume îndosariate ca "Note de călătorie", excursiile "povestite" de-a fir a păr fiind efectuate în Israel şi Turcia, de-a lungul anilor.

Născută în urmă cu 55 ani la Bârlad, absolventă a Facultăţii de Medicină Generală (Medicină Militară) a Universităţii de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" din Bucureşti, doamna Cornelia Ursu a urcat treptele gradelor şi funcţiilor de medic militar, dar şi cele profesionale ca "oto-rino-laringolog" (ORL) la Spitalul Clinic Militar de Urgenţă "Dr. Iacob Czihac" din Iaşi şi după mai multe cursuri de specialitate în România, Franţa, Germania, lucrând şi ca medic intern la un spital din Salzburg, în Austria, a devenit şi doctor în medicină.
În paralel a urmat o carieră didactică la Universitatea "Apollonia" din Iaşi, unde este conferenţiar universitar doctor, fiind şi autor şi coautor a mai multor articole ştiinţifice, având în portofoliul profesional şi un brevet de invenţie medaliat cu argint la Expoziţia Internaţională de Invenţii, Cercetare Ştiinţifică şi Tehnologii Noi "Inventica" Bucureşti.
Tot în paralel, conf. dr. Cornelia Ursu a abordat şi literatura beletristică, fiind membru senior al Asociaţiei Literare Păstorel Iaşi (ALPI) şi autor de cărţi, nu numai de specialitate. Primele două volume beletristice - "Prin ţara unde soarele apune în mare" şi "Paradigma unui ţărm mediteranian", ambele editate la PIM Iaşi, sunt superbe şi inedite "Note de călătorie" ale autoarei, însoţită peste tot de simpaticul ei soţ, comandorul şi scriitorul Mihai Batog-Bujeniţă, cu siguranţă mentorul domniei sale, în ale scrisului.
Lecturând cu repeziciune cele două volume expuse, care se citesc pe nerăsuflate de toată lumea, de la ăl mai mic până la cel mare mare, cel cu "barba sură", putem menţiona faptul că orice călătorie de-a noastră în Israel şi Turcia nu-şi mai are acum... rostul, deoarece am aflat mai de toate din cărţile doamnei dr. Cornelia Ursu, un adevărat cadru didactic şi în scrierea celor două volume, prin modul lor de abordare.
Precum un fin observator al fenomenului social şi cultural din Israel şi Turcia, dr. Cornelia Ursu face radiografia zilelor petrecute în cele două ţări de la sud de Dunăre, iar această "radiografie" se poate asemăna chiar şi cu una "medicală", prin scoaterea în relief a unor detalii locale, dar şi a zborului cu avionul prin "turbulenţele" cerului, acolo unde călătorii erau speriaţi de un posibil accident aviatic (Doamne fereşte!), dar comandorul şi fostul pilot pe avioane supersonice, "bombardierul" MBB (adică Mihai Batog-Bujeniţă), stând cuminte la locul lui şi mai liniştit ca nicodată, a menţionat în final, că "aterizarea a fost de nota 10", spre liniştea soţiei sale şi a celorlalţi pasageri!
Participând în Turcia la un Congres Internaţional de medicină, cu alte excursii prin "Ţara Otomanilor", dr. Cornelia Ursu vede imagini inedite, inclusiv în Aerogări, altele decât în vestul Europei, dar MBB-ul de lângă domnia sa o linişteşte şi de data aceasta: "Dragă, e normal să fie aşa, altă civilizaţie, alte obiceiuri, cu totul alte necesităţi...". Şi totuşi, vacanţele petrecute în Turcia au pentru Cornelia Ursu o conotaţie aparte, iar autoarea ne spune: "Pentru că natura are propriul său concert, să privim frumuseţea în mod direct, nu numai prin lentila aparatului foto... Să lăsăm concediul să devină o terapie într-un timp în care să fim noi cu noi înşine".

* În Israel, alături de oameni de cultură de nivel internaţional

Volumul "Prin ţara unde soarele răsare în mare", dr. Cornelia Ursu ne povesteşte, prin "note şi imagini", o călătorie recentă în "Ţara Sfântă", adică în Israel. Această sublimă carte de călătorie este dedicată, după spusele autoarei, "tuturor celor care ne-au întâmpinat, ne-au condus paşii în cele mai interesante locuri, ne-au răsfăţat şi ne-au încântat cu felul lor de a fi în timpul vizitei în Haifa şi Tel Aviv".
După un zbor pe ruta "Iaşi-Tel Aviv" şi un drum cu maşina la Haifa, a urmat cazarea la etajul al 16-lea al unui hotel renumit şi o primă întâlnire cu prietenii din Israel, Edi (NR - Mattes) şi Andi (NR - Ceauşu).
Familia Cornelia Ursu şi Mihai Batog-Bujeniţă au putut admira chiar din prima seara şi un fenoment uluitor, la îndemnul arhitectului şi graficianului Eduard Mattes, nimeni altul decât fiul regretatului antrenor ieşean de box Iosif Mattes: "Nu rataţi acest moment de soare-apune! De câte ori aţi fost pe litoralul Mării Negre aţi admirat, poate, un răsărit de soare din mare şi un apus de partea cealaltă. Dar aici, la noi, priviţi: soarele apune în mare!".
Şi într-adevăr a fost un "spectacol grandios", ne mai spune dr. Cornelia Ursu.
După întâlnirea cu poeta originară din Iaşi, Bianca Marcovici, însoţită de soţul Delu, a urmat întâlnirea cu prietenii Liana şi Mirel, Liana Saxone-Horodi fiind şi o pictoriţă care încântă privirile prin operele sale, dar nu numai cu ei.  
Cu lux de amănunte este povestită în carte şi acţiunea organizată de Asociaţia Ziariştilor şi Oamenilor de cultură, de limbă română din Israel şi "Jurnalul săptămânii", acolo unde prolificul scriitor ieşean Mihai Batog-Bujeniţă a fost în prim plan, alături de soţia sa. Întâlnirea a avut loc la sediul Asociaţiei mai sus amintite, într-o frumoasă zi de aprilie 2016, fiind invitaţi la ea Harry Ross, supravieţuitor al Holocaustului, talentata ziaristă Doina Meisseles, ziaristul şi scriitorul Ivan Lungu, pictoriţa de mare valoare Liana Saxone-Horodi, epigramistul Lică Bluthal, scriitorul Roni Căciularu, pianista Liane Herman şi mulţi oameni de cultură locali. Oaspeţii din Iaşi, adică familia noastră din Dealul Copoului, au fost onoraţi la întâlnirea menţionată şi de prezenţa Excelenţei Sale, Ambasadorul României în Israel, doamna Andreea Păstârnac, precum şi a Excelenţei Sale, Ambasadorul Republicii Moldova în Israel, doamna Gabriela Morar. Iar autoarea volumului menţionează: "Luările la cuvânt, intervenţiile, aprecierile, autografele se derulează în mintea mea de câte ori încerc să le rememorez cu o viteză uimitoare, încât rămân de fiecare dată cu acel sentiment de fericire unică, pe care doar aici l-am cunoscut".
Epilogul cărţii Corneliei Ursu este unul caracteristic oamenilor de suflet, care au întâlnit în Israel prieteni de suflet: "Toda Raba Raba!", adică "Mulţumesc Mult Mult".
În final, să mai spunem că, cele două cărţi editate recent de dr. Cornelia Ursu, se înscriu cu brio în cultura ieşeană de mare calibru, iar "Doamna Doctor" va ajunge cu siguranţă, nu peste multă vreme, o voce de aur şi în literatura românească, care vine să completeze succesele domniei sale în plan profesional.
Iar eu, ca umil "sublocotenent - inginer constructor" în rezervă şi apoi retragere, nu pot să spun în faţa celor doi militari cu grade superioare din Dealul Copoului decât atât: "Să ne trăiţi! Servesc Patria!".
DAN TEODORESCU

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu