Vilmos Zavarko şi Paul-Ciprian Rohotin |
* Din „TOP 10”, la masculin şi feminin, fac parte şi românii Paul-Ciprian
Rohotin, Nicolae Lupu şi respectiv Ioana Văidăhăzan, care evoluează în prezent
pentru germanii de la SKC Victoria Bamberg
Federaţia Internaţională de Popice-Secţiunea Clasică NBC a dat publicităţii, la 1 aprilie 2014, noul clasament mondial al lansatorilor, după turneul final al Ligii Campionilor disputat la Straubing, în Germania. Deoarece românul Paul-Ciprian Rohotin şi echipa sa de club, SKC Victoria Bamberg (Germania) nu au participat la finala Ligii Campionilor, lansatorul nostru (fost nr. 1 mondial până la 30 martie 2014) a coborât până pe locul 3 în ierarhia mondială, pe primele două trepte urcând Kiss Norbert (Ungaria, de la echipa Szegedi TE, câştigătoarea trofeului) şi Stoklas Uros (Macedonia, de la formaţia germană SKV Rot Weiß Zerbst, medaliata cu bronz a competiţiei).
În TOP 10 mondial al popicarilor, situaţia actuală arată astfel:
1. Kiss Norbert (Ungaria) - 2.800 pct;

2. Stoklas Uros
(Macedonia) - 2.500 pct;
3. Rohotin Paul-Ciprian
(România, de la echipa germană SKC Victoria Bamberg) - 2.450 pct;
4. Zavarko Vilmos
(Serbia) - 2.300 pct;
5. Fuckar Damir
(Macedonia, de la echipa croată KK Zapresic, fosta adversară a campioanei CFR
Olimpia ACB Iaşi în optimile de finală ale Ligii Campionilor) - 2.175 pct;
6. Benedik Boris
(Macedonia) - 2.025 pct;
7. Reiser Torsten
(Germania) - 1.965 pct;
8. Karsai Laszlo
(Ungaria) - 1.950 pct;
9. Cech Ivan
(Slovacia) - 1.900 pct;
10. Lupu Nicolae
(România, de la echipa germană SKC Victoria Bamberg) - 1.875 pct.
După ce a făcut începutul junioratului la Siderurgica Hunedoara şi a evoluat apoi cinci ani la CFR Olimpia ACB Iaşi, echipă cu care a cucerit titluri naţionale atât la juniori, cât şi la seniori, inclusiv Cupa României şi a evoluat cu mult succes şi în cupele europene de popice, Paul-Ciprian Rohotin (25 ani) a evoluat pentru un sezon (2013-2014) la SKC Victoria Bamberg, de unde a fost anunţat că de la 15 aprilie 2014 devine liber de contract ! Dacă nu îşi va găsi o altă formaţie în Germania, este posibil ca Paul-Ciprian Rohotin să revină în România, poate chiar la echipa CFR Olimpia ACB Iaşi.
Într-un clasament mondial care cuprinde 209 lansatori, popicarii români mai ocupă următoarele locuri: 36. Mănel Manea (CFR Olimpia ACB Iaşi) – 725 pct;... 48. Cercel Ion (CFR Olimpia ACB Iaşi) – 520 pct; ... 52. Mihălcioiu Petruţ-Ovidiu (CFR Cluj) – 475 pct; ... 70. Hordilă Ioan (CFR Olimpia ACB Iaşi) – 320 pct; ... 75. Feher Zoltan-Flavius (dublă cetăţenie româno-maghiară, de la Zalaegerszegi TK - Ungaria) – 290 pct; ... 79. Dudaş Horaţiu-Bogdan (CFR Cluj) – 270 pct; ... 82. Figlea Ioan (CFR Cluj) – 260 pct; ... 102. Veres Gyula (CFR Olimpia ACB Iaşi) – 200 pct; ... 122. Dorin Dumitru-Virgil (CFR Cluj) – 155 pct; ... 147. Merza Robert (CFR Cluj) – 105 pct; ... 149. Opincă Florin (CFR Olimpia ACB Iaşi) – 100 pct; ... 176. Boantă Claudiu (dublă cetăţenie româno-maghiară, de la echipa austriacă KV Kronlachner Wiener Neustadt) – 55 pct; ... 206-209. Georges Ungurean (dublă cetăţenie româno-franceză, de la echipa franceză Sporting Club Selongey) – 5 puncte.
În clasamentul mondial feminin, primele zece clasate sunt următoarele lansatoare:
1. Fidel Barbara (Slovenia) - 2.540 pct;

2. Beißer Sina
(Germania) - 2.350 pct;
3. Savic Nada
(Slovenia) - 2.275 pct;
4. Văidăhăzan
Ioana (România, de la echipa germană SKC Victoria Bamberg, finalistă în Liga
Campionilor anul acesta) - 2.260 pct;
5. Wlodarczyk
Beata (Polonia) - 2.175 pct;
6. Kicker Daniela
(Germania) - 2.125 pct;
7. Sajko Eva
(Slovenia) - 2.050 pct;
8. Hasic Ines
(Croaţia) - 1.800 pct;
9-10. Seitz
Saskia (Germania) şi Fegyveres Petra (Ungaria) - 1.700 pct.
În partea superioară a ierarhiei de moment, lansatoarele din România mai ocupă următoarele locuri: 15. Samson Cristina (Conpet Petrolul Ploieşti) – 1400 pct; ... 27. Dogaru Luminiţa (Conpet Petrolul Ploieşti) – 900 pct; ... 36. Ifrim Aneta (ex-KV 1996 Liedolsheim, din Germania) – 725 pct; ... 44. Baciu Doina (Electromureş Romgaz Tg. Mureş) – 575 pct; ... 52. Duka Tilda (Electromureş Romgaz Tg. Mureş) – 425 pct; ... 58. Răileanu Nina (ex-KV 1996 Liedolsheim, din Germania) – 395 pct; ... 65. Fülöp Erika (Electromureş Romgaz Tg. Mureş) – 360 puncte etc.
În turneul GRAND PRIX de popice, pe primele trei locuri ale ierarhiei se află sportivii:
1. ZAVARKO Vilmos (Serbia) - 90,33 pct;

2. KISS Norbert
(Ungaria) - 77,25 pct;
3. ZAPLETAN
Zombor (Ungaria) - 74,33 pct.
* Loturile
lărgite ale României pentru Campionatele Mondiale de popice de la Brno (Cehia)
La Brno, în Republica Cehă, peste o lună sunt programate competiţii de popice la nivel mondial, după cum urmează:

- Cupa Mondială
la juniori / junioare (U 18) – ediţia a 9-a, în perioada 11-13 mai 2014;
- Campionatul Mondial de tineret (U 23, la masculin şi feminin) – ediţia a 17-a, în perioada 13-18 mai 2014;
- Campionatul Mondial individual de seniori / senioare – ediţia a 5-a, în perioada 18-24 mai 2014.
Conform site-ului http://www.fiqwnba-nbc.de, loturile lărgite ale delegaţiei României la aceste competiţii la nivel mondial se prezintă astfel:
Cupa Mondială la „U 18”:
- Junioare:
ERDÖS Renata (CS Electromureş Romgaz Târgu Mureş), VASILE Georgiana Alice (CS Conpet Petrolul Ploieşti), VIŞAN Elena Loredana (CS Conpet Petrolul Ploieşti);
- Juniori:
BALABAN Radu Gabriel (CS CFR Olimpia ACB Iaşi), BALOGH Catalin Bogdan (CS CFR Cluj), FEKETE Hunor-Jozsef (CS CFR Cluj).
Campionatul Mondial de tineret la „U 23”:
- Feminin:

BĂRDIŢĂ Bianca (ASC
Corona 2010 Braşov), BIRTALAN Antonia (CS Electromureş Romgaz Târgu Mureş),
BOKOR Reka-Beata (CS Electromureş Romgaz Târgu Mureş), ENESCU Maria-Andra (CS
Rapid Bucureşti), ERDÖS Renata (CS Electromureş Romgaz Târgu Mureş), MANOLACHE
Ioana
(ASC Corona 2010
Braşov), MATEI Ionela-Georgiana (CS Conpet
Petrolul Ploieşti), ORBAN Kata (CS Electromureş Romgaz Târgu Mureş), PAPP
Gyopar (CS Electromureş Romgaz Târgu Mureş), ROMAN Dalia Victoria (CS
Electromureş Romgaz Târgu Mureş), SAVA Adina Cristina (ASC Corona 2010
Braşov), ŞCHIOPESCU Ştefania Simona (CS Rapid Bucureşti), STEREA Mihaela
Violeta (CS Conpet Petrolul Ploieşti), VASILE Georgiana Alice (CS Conpet
Petrolul Ploieşti), VIŞAN Elena Loredana (CS Conpet Petrolul Ploieşti).
- Masculin:
BALABAN Radu Gabriel (CS CFR Olimpia ACB Iaşi), BALOGH Catalin Bogdan (CS CFR Cluj), BIŢĂ Sebastian (CS CFR Olimpia ACB Iaşi), CIOBANU Alexandru (CS Siderurgica Hunedoara), DAVIDESCU Horia Robert (CS Atletic Fieni), FEKETE Hunor-Jozsef (CS CFR Cluj), IURA Bogdan-Mihai (CS CFR Olimpia ACB Iaşi), LINCU Ştefan (CS CFR Olimpia ACB Iaşi), MAXIM Vasile-Andrei (CSM-UNIO Satu Mare), NACU Vlad (CS CFR Olimpia ACB Iaşi), SABAU Gabriel-Nicolae (CSM-UNIO Satu Mare), SABĂU Vlad-George (CS CFR Cluj), SURD Constantin Emanuel (CS CFR Cluj), TUDORIE Bogdan (CS CFR Olimpia ACB Iaşi), TURLA George (CS CFR Cluj).

Deşi au fost selecţionaţi iniţial în lotul naţional de tineret, ieşenii
Alexandru Şulic, Ionuţ Condrea şi Andrei Vieru, toţi trei de la CS CFR Olimpia
ACB, nu pot face deplasarea la Brno, din motive de facultate, ei neputând lipsi
de la cursurile universitare pe perioada competiţiei, plus că Andrei Vieru este
scutit de efort fizic după recenta operaţie de apendicită. Din lotul naţional
vedem că lipseşte şi Darius Şonkodi, de la CSM-UNIO Satu Mare, dublu campion
naţional la popice în probele individuale !
Campionatul Mondial în probele individuale:
- Senioare:
DOGARU Luminiţa Viorica (CS Conpet Petrolul Ploieşti), FÜLÖP Erika (CS Electromureş Romgaz Târgu Mureş), LĂCĂTUŞU Daniela (CS Conpet Petrolul Ploieşti), PREDA Mirabela Adina (ASC Corona 2010 Braşov), SAMSON Cristina-Alexandra (CS Conpet Petrolul Ploieşti), SANDA Alina-Ştefania (CS Conpet Petrolul Ploieşti), SAVA Adina Cristina (ASC Corona 2010 Braşov), SUCIU Alina (CS Electromureş Romgaz Târgu Mureş), VĂIDĂHĂZAN Ioana Veronica (SKC Victoria 1947 Bamberg - Germania).
- Seniori:
CERCEL Ion (CS CFR Olimpia ACB Iaşi), CRĂCIUN Cosmin (SKV Rot-Weiß Zerbst 1999 - Germania), DORIN Dumitru Virgil (CS CFR Cluj), DUDAŞ Horatiu Bogdan (CS CFR Cluj),

LUPU Nicolae (SKC Victoria 1947 Bamberg - Germania), MANEA Mănel (CS CFR
Olimpia ACB Iaşi), MIHĂLCIOIU Petruţ Ovidiu (CS CFR Cluj – campion mondial
en-titre la individual clasic !), OPINCĂ Florin (CS CFR Olimpia ACB Iaşi),
ROHOTIN Paul Ciprian (SKC Victoria 1947 Bamberg – Germania, cu a doua
performanţă mondială din toate timpurile, cu 717 popice doborâte !), TUDORIE
Bogdan (CS CFR Olimpia ACB Iaşi).
Antrenorii loturilor naţionale de popice ale României sunt Istvan Orosz (junioare şi tineret-feminin) şi Luminiţa Dogaru (senioare), respectiv Grigore Blaga (juniori şi tineret-masculin) şi Marcel Dobrică (seniori). Antrenor federal este Remus Antimirescu, care este şi antrenor principal la CFR Olimpia ACB Iaşi.
* Duminică, pe 6 aprilie, ultima etapă de popice-tineret la arena CFR Iaşi
Într-o etapă reprogramată din cadrul Campionatului Naţional de popice pentru tineret (U 23), în Seria a III-a, în runda cu nr. 8, sunt invitate la întrecerile turneului de la arena CFR Iaşi formaţiile CFR Olimpia ACB I Iaşi (de 5 ori campioană naţională în ultimele cinci ediţii de campionat), ICMRS Galaţi şi CFR Olimpia ACB II Iaşi (echipă organizatoare). Acest ultim turneu-etapă din cadrul sezonului regulat este programat duminică, 6 aprilie 2014, de la ora 10.00, arbitrul principal fiind ieşeanul Dan Teodorescu. Deoarece echipa „satelit” CFR Olimpia ACB II Iaşi nu are drept de promovare la turneul final, formaţiile CFR Olimpia ACB I Iaşi şi ICMRS Galaţi sunt virtual calificate la turneul final de şase echipe, de la Ploieşti, din perioada 17-18 aprilie 2014.
Turneul final al seniorilor, cu participarea echipelor CFR Olimpia ACB Iaşi (campioană naţională en-titre), CFR Cluj, Electromureş Tg. Mureş şi Inter Petrila este programat tot la Ploieşti, în zilele de 15 şi 16 aprilie 2014, deşi ar mai fi o propunere ca turneul seniorilor să aibă loc pe 14 şi 15 aprilie 2014. La seniori, în prima zi se vor disputa semifinalele Iaşi-Petrila şi Cluj-Tg. Mureş, iar a doua zi sunt programate finala mică şi finala mare din cadrul Diviziei Naţionale.
La feminin, turneele finale pe echipe sunt programate la arena CFR Iaşi, la senioare şi tineret, în perioada 24-27 aprilie 2014.
DAN TEODORESCU

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu