vineri, 31 mai 2013

Concordia Chiajna se impune în meciul de la Bistriţa



* Formaţia Concordia Chiajna a învins, vineri, în deplasare, cu scorul de 3-1 (1-0), echipa Gloria Bistriţa, într-un meci reprogramat, vineri, în ultima etapă a Ligii I de fotbal, după ce joi seară jocul a fost întrerupt în minutul 14, din cauza ploii torenţiale.

Pentru Concordia au marcat Savin '31, Fl. Ilie '63 şi Balgiu '84, iar pentru Gloria a înscris Cubilla '67, după următoarele faze de joc:
- 0-1: Savin a marcat cu capul de la circa şase metri.
- 0-2: Florin Ilie a profitat de o greşeală a defensivei bistriţene şi a majorat scorul.
- 1-2: Cubilla a redus din diferenţă, după ce a marcat cu capul după o lovitură liberă.
- 1-3: Balgiu a înscris şi a adus din nou o diferenţă de două goluri pe tabela de marcaj în contul oaspeţilor.
Au evoluat echipele:
- Gloria Bistriţa: Bota - Guţ (Trestenicu '65), Ad. Iordache, Hlinca, Siplăcan - Feher (Peica '68), Jarda - B. Oprea, Cubilla, Chiţu - Brumă (Pop '55). Antrenor: Sebastian Moga.
- Concordia Chiajna: Cobrea - Savin, Leca, Ghionea (Fl. Ilie '46), Bucurică - A. Stan - Roşu, D. Stan (Bagiu '68), Novac, Coşereanu - S. Pană. Antrenor: Ilie Stan.
- Cartonaşe galbene: Jarda '73 / Ghionea '11, Coşereanu '72
Meciul a fost arbitrat de Radu Petrescu, ajutat la cele două linii de Cristian Nica şi Marian Gaspar. Rezervă a fost Marius Omuţ.
Observatori au fost Patriţiu Abrudan şi Alexandru Popescu.
La meci au fost prezenţi circa 300 de spectatori.
Gloria a fost condusă de pe bancă de secundul Sebastian Moga, antrenorul principal Nicolae Manea fiind plecat la Bucureşti pentru cununia civilă a fiului său, Costin.
Celelalte rezultate ale ultimei etape, cea cu nr. 34, din sezonul competiţional 2012-2013 au fost următoarele: Steaua Bucureşti - FC Braşov 4-0, Oţelul Galaţi - Dinamo Bucureşti 0-1, CFR Cluj - Universitatea Cluj 3-1, Petrolul Ploieşti - Gaz Metan Mediaş 1-1, Pandurii Târgu Jiu - Astra Giurgiu 1-1, CSMS Iaşi - FC Vaslui 1-2, Viitorul Constanţa - CS Turnu Severin 3-4, Rapid Bucureşti - Ceahlăul Piatra Neamţ 2-0.
Clasamentul final se prezintă astfel:
1. Steaua Bucureşti 34 24 7 3 74-29 79
2. Pandurii Târgu Jiu 34 19 6 9 57-43 63
3. Petrolul Ploieşti 34 16 14 4 60-34 62
4. Astra Giurgiu 34 17 9 8 64-37 60
5. FC Vaslui 34 16 10 8 50-34 58
6. Dinamo Bucureşti 34 16 8 10 48-40 56
7. FC Braşov 34 14 9 11 50-51 51
8. CFR Cluj 34 12 13 9 56-41 49
9. Rapid Bucureşti 34 13 10 11 35-35 49
10. Gaz Metan Mediaş 34 12 10 12 42-46 46
11. Oţelul Galaţi 34 11 10 13 38-42 41*
12. Universitatea Cluj 34 10 8 16 39-55 38
13. Viitorul Constanţa 34 8 12 14 45-57 36
14. Ceahlăul Piatra Neamţ 34 9 7 18 41-59 34
15. Concordia Chiajna 34 7 12 15 29-49 33
16. CS Turnu Severin 34 7 11 16 36-47 32
17. CSMS Iaşi 34 7 5 22 31-50 26
18. Gloria Bistriţa 34 3 9 22 21-69 18
(*) - Echipa Oţelul Galaţi a început sezonul cu o penalizare de două puncte.
Sâmbătă, pe 1 iunie, de la ora 20.45, în direct la Pro TV, Arena Naţională din Bucureşti va găzdui finala Cupei României-Timişoreana la fotbal, cele două combatante fiind Petrolul Ploieşti şi CFR Cluj.
DAN TEODORESCU

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu