* Formaţia Dinamo Bucureşti a fost învinsă, scor 3-2 (1-1), vineri seara,
pe teren propriu, de echipa Viitorul Constanţa, în etapa a XXXIII-a a Ligii I,
rezultat în urma căruia constănţenii şi-au asigurat matematic rămânerea în
primul eşalon.
Pentru Dinamo au marcat Dănciulescu '16 şi Alexe '50, iar
pentru Viitorul au înscris Lazăr '11, Chiţu '62 şi Bălaşa '89, după următoarele
faze de joc:
- 0-1: Bălgrădean respinge în faţă, mingea ajunge la Cârstocea,
care îi pasează lui Lazăr, iar acesta înscris din 6 metri.
- 1-1: Centrare Rus de pe partea dreaptă, iar Dănciulescu a
marcat cu capul.
- 2-1: Marius Alexe primeşte o pasă de la Curtean la
marginea careului de 16 metri şi marchează cu un şut de la 12 metri.
- 2-2: Chiţu a marcat cu capul, după o centrare de la Bălaşa.
- 2-3: Bălaşa a înscris după ce Bălgrădean nu a reuşit să
reţină.
Au evoluat echipele:
- Dinamo Bucureşti: Bălgrădean - Rus, Luchin, Dandea
(Curtean '46), Muşat - Strătilă (Axente '87), Grigore, Boubacar, Matei -
Dănciulescu (Cristea '74), Alexe. Antrenor: Cornel Ţălnar.
- Viitorul Constanţa: Vâtcă - Bejan, Larie, Puţanu, Bălaşa -
Benzar - Chiţu, Nikolov (Onicaş '73), Lazăr, Cârstocea (Cristocea '56) - Alibec
(Mitriţă '84). Antrenor: Cătălin Anghel.
- Cartonaşe galbene: Dănciulescu '43, Grigore '69 / Puţanu
'35, Bejan '85, Vâtcă '90+3.
Meciul a fost arbitrat de Cristian Balaj, ajutat la cele
două linii de Sebastian Gheorghe şi Daniel Hulubei. Rezervă a fost Marius
Bocăneală.
Observatori au fost Augustus Constantin şi Dumitru Dumitriu.
La meci au asistat circa 2.000 de spectaori, femei şi copii
sub 14 ani, Dinamo fiind suspendată după incidentele de la derby-ul cu Steaua.
Fanele de la Peluza Cătălin Hâldan au afişat mai multe
bannere pe care scria: "Vom rămâne mereu fidele acestor culori",
"Fotbal pe bune, fără iubiţii noştri în tribune?", "Doamne sau
domnişoare, iubirea pentru Dinamo este la fel de mare", "Şi noi
strigăm în continuare Dinamo nu moare".
După 5-2 cu Steaua la Bucureşti, iată că Viitorul Constanţa, echipă patronată de Gică Hagi, dă o nouă lovitură în Capitală, de data aceasta în faţa “câinilor roşii” de la Dinamo !
După 5-2 cu Steaua la Bucureşti, iată că Viitorul Constanţa, echipă patronată de Gică Hagi, dă o nouă lovitură în Capitală, de data aceasta în faţa “câinilor roşii” de la Dinamo !
Celelalte rezultate din etapa a 31-a în Liga I de fotbal, în
meciurile disputate până acum au fost:
- FC Braşov - Gloria Bistriţa 4-1
Au marcat: Enceanu '11, 15, Buga '56, Machado '79 / Feher
'83 (penalty).
- FC Vaslui - Oţelul Galaţi 1-0
A marcat: Antal '43.
- Gaz Metan Mediaş - Rapid Bucureşti 1-1
Au marcat: Nicandro '44 / Herea '18.
Clasamentul la zi arată astfel:
1. Steaua Bucureşti 32 23 6 3 69-28 75 puncte
2. Pandurii Târgu Jiu 32 18 5 9 55-42 59
3. Astra Giurgiu 32 17 7 8 60-33 58
4. Petrolul Ploieşti 32 15 13 4 55-31 58
5. FC Vaslui 33 15 10 8 48-33 55
6. Dinamo Bucureşti 33 15 8 10 47-40 53
7. FC Braşov 33 14 9 10 50-47 51
8. Rapid Bucureşti 33 12 10 11 33-35 46
9. CFR Cluj 32 11 12 9 50-35 45
10. Gaz Metan Mediaş 33 12 9 12 41-45 45
11. Oţelul Galaţi 33 11 10 12 38-41 41*
12. Universitatea Cluj 32 10 8 14 36-48 38
13. Viitorul Constanţa 33 8 12 13 42-53 36
14. Ceahlăul Piatra Neamţ 32 8 7 17 40-57 31
15. Concordia Chiajna 32 6 12 14 26-47 30
16. CS Turnu Severin 32 6 10 16 31-43 28
17. CSMS Iaşi
32 7 5 20 30-47 26
18. Gloria Bistriţa 33 3 9 21 20-66 18
(*) - Echipa Oţelul Galaţi a început sezonul cu o penalizare
de două puncte.
Celelalte partide ale penultimei etape a campionatului au
următorul program:
Duminică, 26 mai:
- Universitatea Cluj - Petrolul Ploieşti, ora 17.00, Digi
Sport;
- CS Turnu Severin - Steaua Bucureşti, ora 19.00, Digi Sport;
- Astra Giurgiu - CFR Cluj, ora 21.30, Digi Sport.
Luni, 27 mai:
- Concordia Chiajna - Pandurii Târgu Jiu, ora 19.30;
- Ceahlăul Piatra Neamţ - CSMS Iaşi, ora 20.30, Digi Sport.
* O mică pauză în campionatul intern în aceeaşi zi cu finala
Ligii Campionilor de la Londra
Antrenorul Jurgen Klopp a declarat, vineri, la Londra, că echipa sa, Borussia Dortmund, va disputa finala Ligii Campionilor cu Bayern Munchen "în locul perfect şi contra adversarului perfect".
Antrenorul Jurgen Klopp a declarat, vineri, la Londra, că echipa sa, Borussia Dortmund, va disputa finala Ligii Campionilor cu Bayern Munchen "în locul perfect şi contra adversarului perfect".
"Două echipe din aceeaşi ţară
reprezintă o finală specială, mai ales când se dispută într-un loc ca Wembley.
Dacă asta va fi singura finală din viaţa mea, atunci am jucat-o în locul
perfect, contra adversarului perfect. Totuşi, azi aveam trei motociclişti în
faţa noastră pentru a veni la stadion, dar nu au pus girofarele şi am intrat
într-un ambuteiaj. Dacă vrem să ajungem la ora la care trebuie, atunci să le
pună în funcţiune. Dacă există cineva în sală care cunoaşte un poliţist, ar
putea să-i spună acest lucru", a spus Klopp.
El consideră că diferenţa în finală va fi făcută de
"lucruri mici". "Cele două echipe sunt foarte puternice, de
aceea sunt aici. Lucrurile mici vor face diferenţa într-un meci ce va fi
urmărit de întreaga lume. Nu suntem favoriţi, dar nu văd de ce nu am resimţi
aceeaşi presiune. Aşteptarea este enormă. Avem doar de câştigat mâine", a
adăugat Klopp.
De cealaltă parte, tehnicianul echipei Bayern Munchen, Jupp
Heynckes, a declarat, vineri, că "jucătorii săi sunt pregătiţi şi în
formă" pentru finala Ligii Campionilor cu Borussia Dortmund de sâmbătă.
"Am folosit bine ultimele săptămâni. Cei 21 de jucători
ai noştri sunt pregătiţi şi în formă. Wembley este o arenă de mare tradiţie.
Atmosfera va fi unică. Va fi ultima mea şansă să câştig din nou acest
trofeu", a declarat Heynckes.
El consideră că marea diferenţă între el şi tehnicianul
Borussiei, Jurgen Klopp, este vârsta şi experienţa: "Dortmund a jucat foarte bine în ultimii ani,
şi-a creat propriul tip de joc. Suntem doi antrenori care prestează un fotbal
modern şi suntem adepţii jocului colectiv", a declarat Heynckes, care va
părăsi Bayern după finala Cupei Germaniei.
Finala Ligii Campionilor dintre formaţiile germane Borussia
Dortmund şi Bayern Munchen se va disputa, sâmbătă, de la ora 21.45, pe
stadionul Wembley din Londra, în direct pe TVR 1 şi TVR HD. Sâmbătă, pe 25 mai,
Liga I de fotbal din România nu programează nici o partidă !
DAN TEODORESCU
DAN TEODORESCU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu