marți, 4 aprilie 2017

Penicilina Iaşi, de la turneul final de minivolei la Divizia A1 de senioare


Turneul final al Campionatului Naţional de minivolei feminin începe miercuri, 5 aprilie 2017, la Craiova, cu participarea celor mai bune opt formaţii din ţară. Penicilina Iaşi, pregătită de fosta mare jucătoare Tatiana Popa, va evolua în Seria I, în zilele de 5, 6 şi 7 aprilie, alături de CSM Bucureşti, CSŞ Târgovişte şi CSV Craiova. În seria a II-a se vor confrunta echipele CSŞ Bacău, CS Dinamo Bucureşti, CSŞ Lugoj şi CS Power Volleyball CSM Baia Mare.
Primele două clasate din cele două grupe se vor califica în semifinale. Finala competiţiei va avea loc duminică, 9 aprilie 2017.

Lotul Penicilinei la minivolei va avea în componență pe Maria Timofte, Laura Halip, Ema Brumă, Adela Păcurariu, Cezara Huţanu, Carla Ciobanu, Alexia Moroşanu, Alexia Muşinschi, Ioana Loghin, Yvone Hrib, Georgiana Vrabie, Alexandra Goldan.

Să mai menţionăm că, în Divizia A1 de volei senioare, etapa a VI-a din turneul play-out (locurile 7-12) programează în ziua de miercuri, 5 aprilie 2017, partidele  SCMU Craiova - Unic Piatra Neamţ, CSU Galaţi - ACS Penicilina Iaşi (ora 16.00) şi SCM Piteşti - CSU Medicina Târgu Mureş.

DAN TEODORESCU



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu