În intervalul de timp 25-26 ianuarie 2014, Asociaţia
Judeţeană de Fotbal Iaşi (AJF), prin Comisia
Judeţeană a Arbitrilor Iaşi, organizează “CUPA MOLDOVEI" la fotbal în sală
destinată arbitrilor, competiţie aflată la prima ediţie şi care va fi găzduită
de Sala Polivalentă din Iaşi.
După cum ne-a informat Vlad Ciobanu, preşedintele Comisiei
Judeţene a Arbitrilor Iaşi (CJA), la turneul de fotbal în sală menţionat vor
participa arbitri de fotbal din judeţele Suceava, Neamţ, Botoşani, Bacău,
Vaslui şi Iaşi.
Echipele participante vor fi împărţite în două grupe, iar
primele două clasate se vor califica în semifinale. Jocurile se vor disputa
sâmbătă, începând cu orele 12:00.
Duminică, de la orele 08:30, se vor disputa jocurile de
clasament şi finala competiţiei.
De menţionat că înaintea disputării finalei competiţiei va
avea loc un meci demostrativ de fotbal în sală dintre o echipă a mass-mediei
locale şi o formaţie alcătuită din arbitrii participanţi la competiţie şi care
activează în campionatul naţional de fotbal din Liga I.
Festivitatea de premiere a Cupei Moldovei este programată
imediat după disputarea finalei competiţiei.
DAN TEODORESCU
DAN TEODORESCU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu