Naționala de minifotbal a României, campioana europeană en titre, a ratat
calificarea în finala Cupei Mondiale din Statele Unite, sâmbătă, la Chicago,
după ce a fost învinsă în semifinale de echipa gazdă, cu scorul de 7-3.
Tricolorii,
care au câștigat toate cele cinci ediții ale Campionatului European, Slovacia
(2010), Tulcea (2011), Chișinău (2012), Grecia (2013) și Herceg Novi —
Muntenegru(2014), au fost conduși cu 5-0 la pauza mare a semifinalei de o
echipă formată din jucători profesioniști. România nu a reușit să se adapteze
prea bine la regulile competiției, diferite față de regulile minifotbalului din
Europa.
În
Grupa B, România a reușit două victorii, 21-0 cu India și 7-2 cu Germania,
fiind învinsă de Mexic, cu 7-3. În sferturi, România a beneficiat de
neprezentarea Canadei.
În
finala Cupei Mondiale de minifotbal, echipa Statelor Unite va înfrunta formația
Mexicului, care a învins Brazilia cu 3-2 la loviturile de departajare (5-5 după
timpul regulamentar și prelungiri). (Sursa: AGERPRES)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu