marți, 17 martie 2015

România luptă la Călăraşi pentru calificarea la EURO 2016 la futsal



În perioada 18-21 martie 2015, Sala Polivalentă din Călăraşi găzduieşte întrecerile grupei principale nr. 7 de calificare la EURO 2016 din Serbia.
Jucătorii de futsal din România se vor duela la Călăraşi cu naţionalele Portugaliei, Kazahstanului şi Georgiei şi doar prima clasată va promova direct la turneul final de anul viitor. Din cele 7 grupe principale, echipele de pe locul 2 şi cea mai bine clasată pe locul 3 vor juca patru meciuri de baraj, în septembrie 2015, iar câştigătoarele vor ajunge şi ele la turneul final de fotbal în sală de la Belgrad, din 2-13 februarie 2016, acolo unde vor fi prezente 12 echipe naţionale, una dintre ele fiind Serbia (gazda competiţiei).
Naţionala României s-a pregătit în ultimele zile la Călăraşi şi sub conducerea selecţionerului Zoltan Jakab (antrenorul formaţiei Futsal Klub Odorheiu Secuiesc) a disputat şi un joc amical, câştigat cu 4-2 în faţa echipei CS United Galaţi.
Programul complet al turneului de la Călăraşu este următorul:
- Miercuri, 18 martie: Portugalia – Georgia (ora 15:45), ROMÂNIA – Kazahstan (ora 18:15);
- Joi, 19 martie: Kazahstan – Portugalia (ora 15:45), ROMÂNIA – Georgia (ora 18:15);
- Sâmbătă, 21 martie: Georgia – Kazahstan (ora 17:00), Portugalia – ROMÂNIA (ora 19:30).
Lotul României este următorul:
- Portari: Vlad Iancu (Autobergamo Deva), Petrişor Toniţa (United Galaţi);
- Apărători: Florin Ignat (Autobergamo Deva), Gabriel Dobre (City’us Tg. Mureş), Marius-Cristian Matei (Autobergamo Deva), Adrian Pânzaru (Spicom Sf. Gheorghe), Emil Răducu (City’us Tg. Mureş), Ionuţ Movileanu (Dunărea Călăraşi);
- Atacanţi: Robert Lupu (Autobergamo Deva), Florin-Robert Matei (Autobergamo Deva), Laszlo Szocs (FK Odorheiu Secuiesc), Dumitru Stoica (City’us Tg. Mureş), Alpar Csoma (City’us Tg. Mureş), Szabolcs Manya (FK Odorheiu Secuiesc).
Team-managerul naţionalei României este bucureşteanul Valeriu Ioniţă. Canalul de televiziune Digi Sport va transmite în direct meciurile de futsal de la Călăraşi. DAN TEODORESCU


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu