Simona Halep (Sursa: WTA Tennis) |
Jucătoarea de tenis Simona Halep, locul 3 WTA, a acces în finala turneului de
categorie Premier Mandatory de la Indian Wells, după ce americanca Serena
Williams, locul 1 WTA, s-a retras înaintea partidei directe, din semifinale,
din cauza unei accidentări la genunchiul drept, a anunţat WTA.
Simona
Halep va juca a doua finală din carieră la o competiţie Premier Mandatory, după
ce a ajuns în ultimul act la ediţia de anul trecut a turneului de la Madrid,
fiind învinsă atunci de Maria Şarapova. Dacă se va impune la Indian Wells,
Halep va câştiga cel mai important turneu din carieră.
Românca
o va întâlni în ultimul act al competiţiei pe jucătoarea sârbă Jelena Jankovici,
locul 21 WTA şi cap de serie numărul 18, care a învins-o, vineri, cu scorul de
3-6, 6-3, 6-1, pe sportiva germană Sabine Lisicki, locul 30 WTA şi cap de serie
numărul 24, calificându-se în finala turneului de la Indian Wells.
Halep
şi Jankovici s-a mai întâlnit de patru ori până în prezent, iar românca a
câştigat ultimele trei partide, toate meciurile lor disputându-se în trei
seturi. Ultima lor întâlnire a avut loc în optimile de finală ale ediţiei 2014
a Australian Open, când Halep a câştigat cu scorul de 6-4, 2-6, 6-0. Tot
sportiva din Constanţa a câştigat şi meciul din sferturile de finală ale
turneului de la Roma, din 2013, cu scorul de 4-6, 6-0, 7-5, precum şi pe cel
din turul întâi al turneului de la Bruxelles, din 2012, cu scorul de 6-2, 3-6, 7-6
(3).
Singurul
succes al jucătoarei sârbe în vârstă de 30 de ani a fost înregistrat în 2010,
în turul întâi al US Open, scor 6-4, 4-6, 7-5.
Finala
de la Indian Wells va avea loc duminică, pe 22 martie 2015.
Calificarea
în finală este recomensată la Indian Wells cu un premiu de 439.420 de dolari şi
650 de puncte WTA. Învingătoarea va primi 900.400 de dolari şi 1.000 de puncte
WTA.
La
ediţia precedentă a turneului californian, Simona Halep a fost eliminată în
semifinale.
În semifinalele probei de dublu feminin de la Indian Wells 2015, am consemnat rezultatele: Martina Hingis / Sania Mirza - Lisa Raymond / Samantha Stosur 6-0, 6-4 şi Klaudia Jans-Ignacik / Andreja Klepac - Ekaterina Makarova / Elena Vesnina 4-6, 1-6. (Surse: Mediafax şi WTA Tennis)
În semifinalele probei de dublu feminin de la Indian Wells 2015, am consemnat rezultatele: Martina Hingis / Sania Mirza - Lisa Raymond / Samantha Stosur 6-0, 6-4 şi Klaudia Jans-Ignacik / Andreja Klepac - Ekaterina Makarova / Elena Vesnina 4-6, 1-6. (Surse: Mediafax şi WTA Tennis)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu