sâmbătă, 7 martie 2015
Recital de goluri şi avioane la joasă înălţime în Sala Polivalentă ieşeană !
Etapa a XX-a din Liga I de futsal a programat vineri, 6 martie, meciul CSMS IAŞI – CS CITY’US TÂRGU MUREŞ 7-9 (3-3). În faţa a peste 500 spectatori, Sala Polivalentă ieşeană a găzduit un meci de zile mari, un adevărat spectacol sportiv, pigmentat în pauză cu o demonstraţie de aeromodelism oferită de sportivul Ionuţ Sandu (vicecampion naţional la acrobaţie şi locul 1 în Cupa României), membru al Aeroclubului „Alexandru Matei” din Iaşi (preşedinte: Eugen Ciuraru, tel. de contact 0725.617459, cu sediul lângă stadionul Tineretului din Abator).
Ieşenii şi-au vândut scump pielea în faţa multiplilor campioni din Târgu Mureş şi au condus cu 1-0 şi 5-3, ultimul scor fiind înregistrat în minutul 3 al reprizei secunde. Numai că, de la 5-3 pentru gazde, tabela de marcaj a arătat peste doar 8 minute 5-8, mureşenii înscriind cinci goluri consecutive în momentul când au jucat cu portarul în atac, pe acest post evoluând internaţionalul Dumitru Mimi Stoica. Cu două goluri reuşite în partea a doua a reprizei secunde, ieşeanul Radu Pisică reduce din handicap până la scorul de 7-8, iar când mai erau doar două minute de joc, CSMS scoate şi ea portarul în atac (pe Vali Pricop), dar în loc să înscrie pentru o remiză benefică pentru calificarea în play-off, gazdele primesc un nou gol în ultimele secunde ale disputei (7-9). Şi iată că, după o dispută dură pe alocuri, în care arbitrii jocului, ezitanţi uneori şi apostrofaţi de multe ori de fanii din tribunele arenei, au acordat şi 10 cartonaşe galbene, CSMS ratează o nouă oportunitate îa faţa unei multiple campioane în fotbalul în sală din România, într-un meci în care ieşeanul Liviu Ruxandari (transferat în acest sezon la City’us Tg. Mureş) a fost doar spectator, el fiind de mai mult timp accidentat.
Golgeterii partidei au fost: Pisică (3 goluri), Despan (2), Guţu şi Cataramă, respectiv Răducu (4), Dobre (2), Gherman (2 – 1 din penalty de la 6 metri) şi Ferreira.
Evoluţia scorului în disputa Iaşi-Târgu Mureş a fost următoarea: 1-0 (Guţu ‘7), 1-1 (Gherman ‘8), 1-2 (Răducu ‘9), 2-2 (Despan ’10), 2-3 (Gherman ’18 – din penalty de la 6 metri), 3-3 (Despan ’20), apoi 4-3 (Pisică ’22), 5-3 (Cataramă ’23), 5-4 (Răducu ’24), 5-5 (Răducu ’25), 5-6 (Dobre ’26), 5-7 (Dobre ’30), 5-8 (Ferreira ’31), 6-8 (Pisică ’34), 7-8 (Pisică ’38), 7-9 (Răducu ’40).
De remarcat că ieşenii au mai avut alte mari ocazii de gol la poarta oaspeţilor, prin Despan (în min. 10 – bară şi 15), Valentin Pricop (min. 10), Cataramă (min. 11) şi Pisică (min. 15), oaspeţii având şi ei o bară prin Ferreira (min. 21). Să mai menţionăm faptul că portarul ieşean Marius Chiriac a parat o lovitură de pedeapsă de la 10 metri, în min. 19, executată de Dumitru Mimi Stoica.
Au evoluat echipele:
- CSMS Iaşi: Marius Chiriac - Radu Pisică, Narcis Cataramă (căpitan), Valentin Pricop, Andrei Despan, apoi Ioan Grigoraş, Serghei Burduja – Radu Guţu, Victor Mandea, Alexandru Pricop, Garriga Mora Abel „Abel”, Jodas Vives Antoni „Toni”, Bogdan Baboi. Antrenori: Nelu Stancea (A 1) şi Florin Nichifor (A 2). Preparator fizic: Florin Trofin. Maseur: Eduard Apintiliesei. Delegat: Ştefan Tudorache. Team-manager: Ionel Popa. Ofiţer de presă şi crainicul partidei: Dan Teodorescu.
- CS City’us Târgu Mureş: Mario Juverdeanu - Dumitru Mimi Stoica, Cosmin Gherman (căpitan), Paulo Costa Ferreira, Emil Răducu, apoi Răzvan Cătinean – Gabriel Dobre, Nuno Da Silva Miguel, Vlăduţ Pavel. Antrenor: Kacso Endre. Maseur: Cibi Szabolcs.
- A arbitra brigada: Sebastian Capţan (Galaţi) – Daniel Decă (Brăila). Rezervă: Vlad Ciobanu (Iaşi). Observator: Doru Balmuş (Galaţi). Cronometror: Bogdan Anton (Iaşi).
- Cartonaşe galbene (4-6): Chiriac, Cataramă, Toni, Despan, respectiv Juverdeanu, Stoica, Nuno Da Silva, Dobre, Răducu, Paulo Costa Ferreira.
Să mai menţionăm că portarul echipei ieşene Serghei Burduja (20 ani), care are dublă cetăţenie modoveană-română doreşte să evolueze pe viitor pentru naţionala de tineret U 21 a României de futsal, lucru care a fost apreciat pozitiv de antrenorul mureşean Kacso Endre, care este şi selecţionerul echipei României de tineret. Celelalte meciuri din etapa a XX-a (7-8 martie 2015) sunt: Dunărea Călăraşi - CFF Clujana Cluj, respectiv Futsal Klub Odorheiu Secuiesc - Spicom Sf. Gheorghe, Autobergamo Deva - Muncitorul Resita, iar KSE Târgu Secuiesc va sta.
S-a jucat în devans meciul CS United Galaţi - Progresul Focşani 5-0 (3-0). Au marcat Ivan Jovanovic (3 goluri) şi Ovidiu Tudose (2 goluri).
Clasamentul Ligii I de futsal (primele opt clasate vor evolua în turneul play-off):
1. Autobergamo Deva 18 15 1 2 94-46 46
2. Futsal Klub Odorheiu Secuiesc 17 13 1 3 129-56 40
3. CS City'us Târgu Mureş 18 13 1 4 130-70 40
4. CS United Galaţi 18 13 1 4 89-47 40
5. Spicom Sfântu Gheorghe 17 11 3 3 88-40 36
6. Dunărea Călăraşi 17 6 4 7 65-48 22
7. Muncitorul Reşiţa 18 6 1 11 94-113 19
8. CSMS Iaşi 18 5 3 10 81-85 18
9. KSE Târgu Secuiesc 18 5 1 12 51-70 16
10. FC Progresul Focşani 18 1 0 17 41-158 3
11. CFF Clujana Cluj-Napoca 17 1 0 16 41-170 3
Penultima etapă a sezonului regulat (pe 13 şi în jurul datei de 22 martie 2015) programează partidele: Progresul Focşani - KSE Târgu Secuiesc (pe 13 martie, de la ora 17.00), respectiv Dunărea Călăraşi - CSMS Iaşi (pe 22 martie, de la ora 17.00), City'us Tg. Mureş - FK Odorheiu Secuiesc, Spicom Sfântu Gheorghe - United Galaţi, CFF Clujana Cluj - Muncitorul Reşiţa, iar Autobergamo Deva va sta.
În ultima etapă din sezonul regulat (în jurul datei de 29 martie) se va juca partida CSMS Iaşi-CFF Clujana Cluj.
DAN TEODORESCU
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu