vineri, 10 august 2018

"IA Neamului Românesc" a ajuns la Primăria Municipiului Iaşi


Vineri, 10 august 2018, Sala "Vasile Pogor" din cadrul Primăriei Municipiului Iaşi a găzduit Conferinţa "IA Neamului Românesc", iar pe holurile Palatului Roznovanu s-a putut admira expoziţia "Ii şi simboluri ale cămăşilor tradiţionale româneşti", exponatele fiind realizate manual de doamnele din grupul "Şezătoare" Iaşi. Aceste evenimente au avut loc cu ocazia Festivalului "Sărbătoarea Diasporei - Iaşul este acasă", organizat de Asociația GISU (Grupul de Inițiativă al Studenților Unici) și Șezătoare Iași, în colaborare cu Biroul Diaspora, din cadrul Primăriei Municipiului Iași.
În prezidiul evenimentului de la Sala "Vasile Pogor" s-au aflat Andrei Grozavu (preşedintele GISU, moderatorul manifestării), poeta din Bălţi (Republica Moldova) - Veronica Rusu-Bucico, Crina Buraga şi Cătălina Neica (de la Grupul Şezătoare). Au mai luat cuvântul în faţa publicului viceprimarul Radu Botez şi primarul Mihai Chirica, prezenţi la manifestare, pe perioada timpului disponibil.
În deschiderea evenimentului, trupa de teatru coregrafic a Centrului Difain (coordonator: Nicoleta Emacu) a prezentat, cu ajutorul unor elevi talentaţi, spectacolul "Dialog cu Brâncuşi - Bucuria de a fi român", o replică din piesă spunând totul în aceste timpuri istorice: "Trebuie să urci foarte sus, dacă vrei să mergi foarte departe!". Alte replici au fost: "Fără iubire nu sunt decât un clopot tocit" sau "Fără iubire nu sunt nimic" sau "Credinţă, speranţă şi iubire, acestea trei lucruri rămân. Dar cel mai mare este iubirea!". La finalul spectacolului, tinerii actori şi-au rostit în faţa asistenţei prenumele, spunând la unison: "Sunt bucuros că sunt român!".
Iar doamna Nicoleta Emacu a mai declarat: "După cum vedeţi, aceşti copii sunt nişte actori sinceri şi naturali!".

* Românii din străinătate trebuie să revină acasă!

Conferinţa tematică care a urmat a analizat importanța păstrării valorilor românești autentice şi s-a mai menţionat că expoziţia de pe holurile Primăriei ieşene va fi deschisă publicului larg până pe 17 august 2018.
Prin intermediul acestui eveniment, organizatorii au declarat că doresc să crească vizibilitatea activităților culturale, care se desfășoară în municipiul Iași şi să încurajeze implicarea oamenilor în activitățile civice.
Am mai consemnat următoarele declaraţii, în contextul Festivalului "Sărbătoarea Diasporei - Iaşul este acasă":
- Andrei Grozavu: "Românii pot să se pregătească în străinătate, dar să aducă apoi noile idei acasă, să revină acasă!";
- Radu Botez: "Scopul final ar trebui să fie o întoarcere a celor care au ales să lucreze în altă parte. Am fost şi eu în Germania, dar m-am întors în ţară de mai mulţi ani. Şi aici, în România, un om se poate realiza profesional, dar şi material, mai ales în ultima perioadă. În Iaşi se găsesc locuri de muncă, care să fie pe placul celor care revin acasă. Vrem ca noi, cei din administraţia locală, să sprijinim reîntoarcerea acasă a românilor!";
- Mihai Chirica: "În primul rând vreau să vă spun că expoziţia de pe holuri nu este făcută pentru noi, cei de aici, din Primărie. Noi ne cunoaştem între noi şi această expoziţie nu este făcută pentru primar. Trebuiau deschise larg uşile Primăriei şi invitaţi oamenii de pe stradă să viziteze expoziţia IA Neamului Românesc, iar în sala de conferinţă să fie mai multă lume. Din păcate, ne-am învăţat să bifăm evenimente, nu să facem evenimente şi aici mă refer la cei care lucrează la Biroul Diasporă. Iar românii care sunt plecaţi în străinătate trebuie să se întoarcă acasă. Străinii nu-i iubesc, ci doar le place munca lor, iar după aceea nu mai vor să-i vadă pe acolo!".
După recitalul poetic al basarabencei prof. Veronica Rusu-Bucico, care a citit câteva poeme de suflet din cele două volume personale, "Odată, însă, am găsit Adevărul..." şi "Rămân IA Lui Hristos", au urmat la cuvânt reprezentantele grupului "Sezătoare", care au menţionat:
- Crina Buraga: "Sunt economistă, soţie şi mamă a doi copii. Grupul Sezătoare, din care fac parte, expune 10-15 cămăşi pe holurile Primăriei, cu participarea Iei pe diferite podiumuri. Cămaşatradiţională românească a pierdut însă teren în ultima perioadă în faţa bluzei artizanale!";
- Cătălina Neica: "Aşteptăm şi pe domni să se apropie de grupul nostru, iar cămăşile tradiţionale sunt pe zone geografice. Iar femeia care coase o cămasă, pune acolo şi o rugăciune!".
În finalul manifestării, jurnalistul Dan Teodorescu, care a reprezentat câteva publicaţii din Germania (Agenţia de Presă "Aşii Români" şi ziarul "Vocea Ta" - unde este redactor şef adjunct) şi SUA (revista "Mioriţa USA" - unde este senior editor) a ridicat problema tinerilor care nu iubesc cartea şi manifestările culturale, spunând că nu se rezolvă totul consultând Google, aşa cum cred unii dintre ei! Dan Teodorescu a invitat asistenţa şi la lansarea cărţii sale cu nr. 13 din ultimii trei ani - "Născut pe Lăpuşneanu", care va avea loc sâmbătă, 1 septembrie 2018, de la ora 11.00, la Muzeul Unirii din Iaşi, la manifestarea de la Sala "Vasile Pogor" fiind prezentă şi dr. Aurica Ichim, actualul manager general al Muzeului Municipal, dar care nu s-a desprins cu totul de o mare dragoste, Muzeul Unirii din Iaşi, de pe strada Alexandru Lăpuşneanu.
Vă mai informăm că, o altă expoziţie, cea numită „Dialog cu Brâncuşi”, organizată de Centrul Difain, şi-a deschis porţile la Palatul Culturii din Iaşi şi va putea fi vizitată în perioada 10 – 17 august 2018.
DAN TEODORESCU

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu