miercuri, 19 iunie 2019

Conferinţă internatională la Cercul Militar din Iaşi



Timp de trei zile, în perioada 20-22 iunie 2019, la Iaşi va avea loc o conferinţă internaţională organizată de Statul Major al Apărării. prin Filiala Iaşi a Muzeului Militar Naţional ,,Regele Ferdinand I”. Manifestarea va avea loc la Cercul Militar din Iaşi, situat pe Bulevardul Carol I nr. 7, iat tema conferinţei este "Contribuția Armatei României și a elitelor la apărarea și recunoașterea internațională a Marii Uniri (1919-1920".
Joi, pe 20 iunie, la festivitatea de deschidere şi în cadrul secţiunii de comunicări în plen şi-au anunţat participarea Excelenţa Sa, domnul. Academician Ioan Aurel Pop, Preşedintele Academiei Române, conducerea Statului Major al Apărării, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei ÎPS Teofan, Episcopul Diecezei Romano-Catolice Iaşi PS Petru Gherghel, reprezentanţii Franţei şi ai Poloniei, cercetători ştiinţifici din ţară şi străinătate, oficialităţi locale, alţi invitaţi.
Conferința își propune să readucă în atenția opiniei publice, în special a tinerilor, printr-o manifestare științifică tip ,,hight visibility event”, rolul Armatei României și al elitelor la apărarea și recunoașterea internațională a actelor Unirii de la 27 martie/9 aprilie 1918, 15/28 noiembrie 1918 și 18 noiembrie/1 Decembrie 1918.
Totodată, evenimentul are ca scop cinstirea memoriei și faptelor generației care a înfăptuit unitatea și întregirea națională, precum și transmiterea unui răspuns în plan științific și academic la acțiunile de război informațional care contestă și denigrează procesul desăvârșirii unității naționale românești din anul 1918.
Conferința va reuni istorici, cercetători științifici și experți în analiza războiului informațional din Academia Română, Ministerul Apărării Naționale, Universitatea ,,Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Universitatea ,,Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, alte instituții științifice, culturale și de învățământ din țară și străinătate.
De asemenea, la activitate au fost invitați cercetători științifici și experți pe problematica istoriei românilor și a Europei Centrale și de Sud-Est din state NATO (SUA, Marea Britanie, Franța, Italia, Germania, Polonia), majoritatea acestora fiind Aliați ai României în Razboiul de Întregire Națională și care au sprijinit realizarea Marii Uniri.
Lucrările conferinței internaționale se vor desfășura integrat la Cercul Militar Iași, după următorul program:
- 20 iunie 2019 (ora 09.30-10.00:
▪ Ceremonialul militar de primire a conducerii Statului Major al Apărării.
▪ Inaugurarea Expoziției ,,Contribuția Armatei României și a elitelor la apărarea și recunoașterea internațională a Marii Uniri (1919-1920)” și a Bibliotecii Filialei Iași a Muzeului Militar Național ,,Regele Ferdinand I”.
▪ Dezvelirea tabloului alegoric ,,Recunoștință eternă ostașilor români care s-au jertfit pentru Întregirea Națională”.
▪ Dezvelirea tabloului Generalului Henri Mathias BERTHELOT, șeful Misiunii Militare Franceze în România în anii 1916-1918.
▪ Vizionarea Expoziţiei statice de artilerie terestră şi antiaeriană a Filialei Iaşi a Muzeului Militar Naţional ,,Regele Ferdinand”.
▪ Prezentarea uniformelor militare ale armatelor beligerante pe teritoriul românesc în Primul Război Mondial – Asociația Culturală ,,Tomis” din Constanța și Filiala Constanța a Muzeului Militar Național ,,Regele Ferdinand I”
▪ Vizionarea Expoziției ,,România în anii Primului Război Mondial. Marea Unire de la 1918 și Banatul”, realizată de Muzeul Național al Banatului.
▪ Festivitatea de deschidere: 20.06.2019, ora 10.00-11.00;
▪ Comunicări științifice în plen: 20.06.2019, 11.00-13.00 și 21.06.2019, 09.30-13.00;
▪ Comunicări științifice pe trei secțiuni (20.06.2019, 15.00- 19.00 și 21.06.2019, 15.00-18.30):
a) Elita românească în vâltoarea bătăliei diplomatice pentru recunoașterea internațională a Marii Uniri;
b) Rolul Armatei Române în restabilirea ordinii interne în spațiul central-european și apărarea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918;
c) Acțiuni de propagandă și război informațional împotriva Marii Uniri. Trecut, prezent, implicații.
▪ Secvență muzicală susținută în Sala Mare de Conferințe a Cercului Militar Iași de către Fanfara Garnizoanei Iași și Corul Ateneului Iași – 21.06.2019, 18.30-19.00.
▪ Vizită documentară la obiective istorice, culturale și religioase din municipiul și județul Iași – 22.06.2019, 09.00-19.00: Palatul Oștirii din Copou; Biblioteca Universității Tehnice ,,Gheorghe Asachi”, Filiala Iași a Muzeului Militar Național ,,Regele Ferdinand I”; Muzeul Unirii; Catedrala Mitropolitană; Muzeul Mitropoliei Moldovei și Bucovinei; Catedrala Romano-Catolică ,,Sfânta Maria”; Biserica Trei Ierarhi; Complexul Muzeal Național ,,Moldova”; Muzeul Municipal; Mănăstirea Cetățuia, Complexul Miclăușeni, jud. Iași.
Semnează: Col. (r.) dr. Dan PRISACARU, Seful Filialei Iaşi a Muzeului Militar Naţional ,,Regele Ferdinand I”, Preşedinte executiv al Comitetului de organizare a Conferinţei internaţionale ,,Contribuţia Armatei României şi a elitelor la apărarea şi recunoaşterea internaţională a Marii Uniri (1919-1920)”.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu