Miercuri, 26 februarie, la Iaşi, fostul internaţional Gică Popescu se va
întâlni cu alegătorii din judeţele Iaşi şi Botoşani, în încercarea de a
convinge electoratul sportiv în alegerea sa în fruntea FR Fotbal. Înaintea
acestei „manifestări” din cadrul campaniei electorale de mâine, marţi seara,
Sala Polivalentă a găzduit confruntea amicală într-un joc de minifotbal (5+1)
dintre „Generaţia de Aur” a naţionalei României, completată în lotul de
jucători cu o parte dintre foştii fotbalişti şi conducători de cluburi din
judeţele Iaşi şi Botoşani şi formaţia de old-boys a Politehnicii Iaşi. Într-o
arenă în care s-au aflat peste 1.000 de suporteri, spectacolul oferit de
artiştii de pe taraflexul Sălii Polivalente a fost unul total şi după 2 reprize
a câte 20 minute fiecare, plus prelungirile de rigoare, România a învins
Politehnica Iaşi cu scorul de 7-6 (1-2), golgeterul disputei fiind chiar Gică
Popescu, autor a trei goluri în poarta ieşeanului Ionuţ Grigoraş, nimeni altul
decât portarul şi veteranul echipei de futsal CSMS.
De remarcat că, pe terenul de joc s-a aflat şi primarul ieşean Gheorghe Nichita, care a jucat prima repriză pentru Politehnica, iar în a doua a evoluat excelent pentru naţionala României, primind în acest sens „acordul de transfer” din partea antrenorului echipei ieşene, prof. Leonida Antohi, după cum a menţionat la microfonul Sălii Polivalente crainicul meciului, jurnalistul sportiv Lucian Lucescu, de la TVR Iaşi !
În partida Poli Iaşi (old-boys)-România (Generaţia de Aur) evoluţia scorului a fost următoarea: 0-1 (Ionuţ Stirbets), 1-1 (Bebe Manole), 2-1 (Adrian Kerezsy), apoi 2-2 (Gică Popescu), 2-3 (Cornel Şfaiţer), 3-3 (Mihai Drăgoi), 3-4 (Adrian Ambrosie), 4-4 (Ionuţ Dumitraşcu), 4-5 (Daniel Acatrinei), 5-5 (Adrian Kerezsy), 5-6 (Gică Popescu), 5-7 (Gică Popescu), 6-7 (Ionuţ Dumitraşcu).
Într-o partidă arbitrată cu multă eleganţă de cuplul ieşean Ionel Popa – Vlad Ciobanu, au evoluat echipele:
- Politehnica Iaşi (Old-Boys): Ioan Grigoraş – Cătălin Abălaşei, Dumitru „Mituş” Anton, Gheorghe Nichita, Adrian Dobrea, Adrian Kerezsy. Au mai jucat: Adrian Cotan, Mihai Drăgoi, Bebe Manole, Ionuţ Dumitraşcu, Dan Cănănău.
- Naţionala României (Generaţia de Aur): Bogdan Stelea – Auraş Braşoveanu, Gică Popescu, Bogdan Mandric, Adrian Ambrosie, Ionuţ Ştirbets. Au mai jucat: Daniel Acatrinei, Cornel Şfaiţer, Gheorghe Nichita. Deşi au fost anunţaţi în lotul de jucători, Florin Prunea şi Marius Lăcătuş (în prezent preşedintele şi respectiv antrenorul echipei CSMS Iaşi) nu au evoluat pentru „tricolori” în partida din această seară !
În debutul partidei, dar şi în pauza meciului au fost realizate şi câteva momente artistice de către trupele de dans „The Sky” şi „Seoul Beat”, fiind prezente în arenă şi o grupare de majorete.
Tot în pauza meciului, dar şi după disputarea partidei, Gigă Popescu şi Bogdan Stelea au acordat autografe fanilor din tribunele arenei ieşene, după ce în deschidere manifestării spectatorii au primit cadou şi câteva mingi de fotbal cu autografele „Generaţiei de Aur” ! Tot în deschiderea partidei s-au "jucat" cu balonul de fotbal şi câţiva copii de la CSMS Iaşi !
La finalul meciului, au rostit cuvinte de salut căpitanii celor două formaţii, Gheorghe Nichita şi respectiv Gheorghe „Gică” Popescu, primarul ieşean întrebând pe fanii din tribunele arenei „Cine este cu Gică Popescu ?” şi multe mâini au fost ridicate în acel moment !
DAN TEODORESCU

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu