În perioada 3-5 aprilie 2015, Sala Polivalentă din Bucureşti a găzduit o etapă
din cadrul Cupei Mondiale de gimnastică ritmică la nivelul senioarelor, dar şi
Cupa Irina Deleanu la junioare şi senioare.
În
competiţie s-au aflat 34 de ţări (la Cupa Mondială) şi cu două mai multe la
„Irina Deleanu Cup”, multe dintre ele sosind la Bucureşti cu loturile
naţionale, în perspectiva participării acestora la Campionatul European de la
Minsk, din Belarus, de luna viitoare.
Printre
cele mai valoroase gimnaste ale lumii s-au aflat în competiţie şi trei sportive
de la CSŞ Anghel Saligny Iaşi, ele fiind Andreea Verdeş şi Ştefana Popa (la
junioare, la Cupa Irina Deleanu) şi Diana Pavel (la senioare, la etapa de Cupă
Mondială din Capitală).
Chiar dacă sala clubului ieşean din cartierul Bularga nu are înălţimea necesară şi sportivele coordonate de profesorii Constantin Radu şi Cătălina Radu nu pot exersa, la antrenamentele de pe teren propriu, elemente de mare dificultate strict necesare pentru o competiţie la nivel internaţional, gimnastele de la CSŞ Anghel Saligny Iaşi au avut la Bucureşti evoluţii promiţătoare, mai ales la nivelul junioarelor.
Într-o competiţie cu 42 participante, la Cupa Irina Deleanu, ieşencele s-au clasat pe următoarele locuri:
- Coardă: Andreea Verdes – locul 7; Ştefana Popa – locul 14;
- Măciuci: Andreea Verdes – locul 12; Ştefana Popa – locul 14;
- Minge: Andreea Verdes – locul 10; Ştefana Popa – locul 17;
- Cerc: Andreea Verdes – locul 8; Ştefana Popa – locul 19;
- Individual compus: Andreea Verdes – locul 8; Ştefana Popa – locul 19.

De
menţionat că, în prima zi de concurs, ieşeanca Ştefana Popa nu a evoluat la
întregul ei potenţial, datorită emoţiilor ce au cuprins-o înaintea concursului,
lucru s-a remediat însă în a doua zi a competiţiei.
La etapa de Cupă Mondială de la Bucureşti, România a fost reprezentată de Ana Luiza Filioreanu (CS Olimpia Bucureşti) şi Diana Pavel (CSŞ Anghel Saligny Iaşi) care au avut şi ele evoluţii promiţătoare, într-o companie extrem de selectă, în care Rusia, Azerbaidjan, Belarus şi Uzbekistan au dominat competiţia, cu 44 sportive prezente la start.
Eroina competiţiei din Capitală a fost Yana Kudryavtseva (Rusia), care a urcat de cinci ori pe cea mai înaltă treapta a podiumului, la individual compus şi la cele patru concursuri pe obiecte. S-au mai remarcat rusoaicele Alexandra Soldatova şi Margarita Mamun, dar şi Melitina Staniouta (Belarus) cu mai multe medalii cucerite la Bucureşti.
Bucureşteanca Ana Luiza Filioreanu a primit un wild-card, concurând în proba de măciuci (locul 10), după ce, în urmă cu o zi, ocupase locul 19 la individual compus.

La
finalul celor două competiţii, antrenorul ieşean Constantin Radu ne-a declarat:
„Au fost două concursuri la nivel internaţional foarte grele pentru sportivele
clubului nostru, dar mă bucur că am ajuns şi noi la acest nivel, să putem
concura alături de loturile naţionale din ţările cu tradiţii remarcabile în
gimnastica ritmică mondială. Doar cu pregătirea de la club, cu antrenamente
într-o sală care nu are înălţimea corespunzătoare pentru a pregăti exerciţii la
nivel internaţional cu grad ridicat de dificultate, am avut la Bucureşti
rezultate bune la nivelul junioarelor şi senioarelor. Sportivele noastre au
concurat alături de cele mai valoroase sportive ale lumii, au avut ce învăţa şi
pe viitor cred că putem urca în clasamentele de la nivel naţional şi internaţional”.
După toate probabilităţile, Ana Luiza Filioreanu şi Diana Pavel vor reprezenta România la etapa de Cupă Mondială de la Pesaro (Italia, din 10-12 aprilie), dar şi la Campionatul European de gimnastică ritmică de la Minsk (Belarus, din perioada 29 aprilie-3 mai 2015).
DAN TEODORESCU

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu