Echipa feminină de tenis a României a promovat în Grupa Mondială a Fed Cup după
ce a învins Canada (cu 3-2), duminică, la Montreal, grație punctului decisiv adus
de Alexandra Dulgheru, care a dispus de Francoise Abanda cu 3-6, 7-5, 6-2.
România
a revenit în eșalonul de elită al Fed Cup din care nu a mai făcut parte după
1992. În primul tur al Grupei Mondiale II, tricolorele au trecut de Spania, în
februarie, la Galați, cu scorul de 3-2, iar acum au învins Canada, la ea acasă.
Echipa
condusă de Alina Cercel-Tecșor a obținut acest succes senzațional în condițiile
în care nu a contat pe cea mai bună jucătoare a sa, Simona Halep (numărul 3
mondial) și nici pe Monica Niculescu (merită o mențiune și Sorana Cîrstea,
chiar dacă pentru moment este ieșită din formă). Mai mult, în condițiile în
care Irina Begu, prima rachetă a echipei de la Montreal, a acuzat probleme
fizice în primul său meci, punctele echipei noastre au fost aduse de Alexandra
Dulgheru (două) și Andreea Mitu, o debutantă în Fed Cup.
Dulgheru,
după victoria remarcabilă reușită sâmbătă în fața vedetei Eugenie Bouchard (locul
7 WTA), cu 6-4, 6-4, a făcut un meci eroic, cu Francoise Abanda, după ce
talentata jucătoare de 18 ani a câștigat primul set și a condus cu 4-2 în al doilea.
Alexandra
a început meciul în forță și a avut 2-0, dar apoi jocul său s-a rupt, Abanda
(victorioasă în fața Irinei Begu) a jucat fără complexe, a ăntors scorul și a
ajuns la 5-2. Dulgheru a încercat să rămână în set, a mai luat un ghem, dar
jucătoarea de origine cameruneză s-a impus cu 6-2, după doar 33 de minute.
Dulgheru
a început cu dreptul și setul secund, a avut 1-0 după ce a salvat două mingi de
break, cele două au mers cap la cap până la 2-2, când Abanda a câștigat pe
serviciul româncei, iar apoi s-a distanțat la 4-2. Dulgheru (69 WTA) a redus
din handicap, iar apoi a egalat pe serviciul jucătoarei gazdă (260 WTA).
Alexandra a luat și al treilea ghem consecutiv, după o minge de break salvată,
a condus cu 5-4 și 6-5, iar apoi a luat setul (7-5) după 59 de minute de luptă.
În
decisiv, Abanda a debutat cu un break la zero, dar Alexandra a replicat
imediat, jucătoarele și-au făcut serviciul în următoarele trei ghemuri, dar
Dulgheru a forțat la momentul potrivit, reușind un break foarte important la
3-2 (break ''alb'') și s-a desprins la 4-2. Neexperimentata Abanda a cedat, iar
Dulgheru a obținut victoria (6-2), în după două ore și 11 minute de joc.
Românca
a făcut 31 de erori neforțate în acest meci, dar Abanda a avut 50, Dulgheru a
reușit 16 lovituri direct câștigătoare, față de cele 23 realizate de adversară.
Un procentaj favorabile Alexandrei a fost și la mingile de break transformate
(75%, 6 din 8), față de 4 din 11 Abanda (36%).
România
și Canada s-au întâlnit o singură dată până acum în Fed, Cup, în 1983, în
Elveția (Zurich), când echipa noastră se impunea cu 3-0 în primul tur al Grupei
Mondiale. Lucia Romanov a învins-o cu 6-2, 6-3 pe Angela Walker, Virginia
Ruzici a dispus cu 7-6, 6-0 de Carling Bassett, iar perechea Florența
Mihai/Lucia Romanov a câștigat cu 6-3, 6-4 disputa cu cuplul Carling
Bassett/Jill Hetherington.
România
a confirmat pe Arena Maurice-Richard, și la nivel de echipă, ascensiunea
tenisului feminin românesc din ultimii ani, confirmată în mai multe rânduri la
individual de jucătoarele noastre.
Rezultate:
- Sâmbătă:
Francoise Abanda — Irina Begu 4-6, 7-5, 6-4 şi Alexandra Dulgheru — Eugenie
Bouchard 6-4, 6-4;
- Duminică:
Andreea Mitu — Eugenie Bouchard 4-6, 6-4, 6-1 şi Alexandra Dulgheru — Francoise
Abanda cu 3-6, 7-5, 6-2.
Partida
de dublu, care nu a mai schimbat cu nimic soarta meciului, a fost Gabriela
Dabrowski / Sharon Fichman — Andreea Mitu / Raluca Olaru 6-1, 4-6, 10-5.
(Sursa: AGERPRES)
(Sursa: AGERPRES)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu