Proiectul „Gândesc, deci evit!” cuprinde activități de informare asupra
pericolelor consumului de substanțe cu proprietăţi psihoactive și un concurs
intitulat ”Simplu, spune NU!”, structurat pe două secțiuni, respectiv Arte
vizuale și Activități sportive. Concursul se adresează elevilor din clasele
V-XII, din mediul urban și rural, care doresc să-și exprime dezacordul față de
consumul de SNPP și droguri. În cadrul proiectului sunt angrenați 530 de elevi,
20 de studenți 70 de părinți și 14 parteneri.
„Proiectul
intitulat „Gândesc, deci evit!” se află la a IV-a ediție, având un portofoliu
de activități diverse desfășurate pe parcursul celor trei ani. Având în vedere
procentul ridicat al elevilor care consideră foarte importantă implementarea
unui program, în cadrul școlii, de prevenire a consumului de noi substanţe cu
proprietăţi psihoactive, dorim extinderea proiectului cu titlul „Gândesc, deci
evit!” prin implicarea unor noi parteneri și diversificarea activităților”,
ne-a declarat prof. Carmen Cumpăratu, de la Liceul Tehnologic Economic de
Turism Iaşi.
Dacă
etapa pe școală s-a desfășurat în unitățile școlare implicate în proiect, etapa
județeană la secțiunea „Sport” s-a desfășurat la Complexul Sportiv „Grădinari”
- Iași, cu sprijinul DJST Iași, în ziua de marţi, 7 aprilie 2015, la fotbal
băieţi şi handbal fete.
Clasamentele finale au fost următoarele:
Clasamentele finale au fost următoarele:
FOTBAL
BĂIEŢI:
-
Gimnaziu:
1.
Școala Gimnazială Ion Simionescu Iaşi
2.
Școala Gimnazială Costuleni
3.
Liceul Tehnologic Economic de Turism Iaşi
-
Liceu:
1.
Liceul Tehnologic Economic de Turism Iaşi
2.
Colegiul Tehnic de Transporturi și Construcții Iaşi
HANDBAL
FETE:
1.
Școala Gimnazială Ion Simionescu Iaşi
2.
Liceul Tehnologic Economic de Turism Iaşi.
DAN TEODORESCU
DAN TEODORESCU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu