Federația Internațională a Sportului Universitar (FISU) a prelungit cu o lună termenul de depunere a candidaturii României pentru organizarea Universiadei de Vară din 2021, stabilit inițial pentru 31 martie 2015. Acest lucru a fost anunțat printr-o scrisoare oficială adresată ieri Ministrului Educației și Cercetării Științifice, Domnul Sorin Mihai Cîmpeanu.
În
ședința de Guvern de mâine, Ministrul Educației va prezenta proiectul
„Universiada de Vară 2021 în România” în fața tuturor membrilor Executivului, apoi
va solicita o întâlnire cu primul ministru, Domnul Victor Ponta și cu Ministrul
Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Domnul Liviu Dragnea pe tema
Universiadei.
Proiectul
de țară “Universiada de Vară 2021 în România”, inițiat de Asociațiile ”Student
Sport România” și „Vasile Tomoiagă”, mai are nevoie doar de acordul Premierului Victor Ponta și de semnătura
finală a Ministrului Educației și Cercetării Științifice, Sorin Mihai Cîmpeanu
pentru depunerea candidaturii oficiale la FISU. Proiectul Universiadei este
susținut de Primăria Municipiului București, prin Primarul General Prof. Dr.
Sorin Mircea Oprescu, de principalele federații sportive naționale, de
numeroase organizații școlare, universitare și de tineret, precum și de mari
sportivi ai României.
În
urma emisiunii “Jocuri de putere” de la Realitatea TV din 31 martie pe tema
Universiadei, la care au participat reprezentanții Asociației ”Student Sport
România”, realizatorul Rareș Bogdan a promis că va organiza o nouă dezbatere în
decurs de două săptămâni, la care va invita și reprezentanți ai Guvernului
pentru a-și exprima public susținerea față de acest proiect.
În
urma analizei realizate de inițiatorii proiectului, Asociaţiile ”Student Sport
România” şi "Vasile Tomoiagă", a rezultat faptul că România nu are
nevoie de construcții noi în infrastructură sportivă, baza deja existentă fiind
subutilizată în momentul actual. Utilizarea necorespunzătoare a bazelor
sportive în ultimii 25 de ani a dus la o degradare accentuată a acestora,
Universiada fiind oportunitatea perfectă pentru a reabilita aceste baze, prin
atragerea de fonduri europene. Cu ocazia organizării Campionatul European de
Gimnastică din 2017 și Campionatul European de Fotbal din 2020 în România, va
fi reabilitată o mare parte a infrastructurii sportive necesare Universiadei.
(Adrian Socaciu – Fondator ”Student Sport România” , București, 1 aprilie 2015)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu